Definiție

Definiția este operația logică prin care se stabilește conținutul unei noțiuni. Se numește definire și enunțul prin care se face această operație. Adesea definirea unei noțiuni se face prin indicarea genului proxim și a diferenței specifice: genul proxim este termenul de referință al definiției, cel mai apropiat ca sens de noțiunea definită; diferența specifică este trăsătura caracteristică a noțiunii, care o deosebește de celelalte noținui cuprinse în genul său proxim.

Pentru ca o definiție să fie funcțională, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să fie caracteristică;
Să nu fie circulară (un cuvânt nu se definește prin el însuși);
Să fie clară și precisă;
Să fie logic afirmativă;
Să nu conțină contradicții.

Definiția încheie un proces de cunoaștere.

Clasificarea definițiilor

Definiția este un proces de o asemenea importanță încât o concepție generală despre lume este dependentă de modul de concepere a definiției.

Până în prezent s-au conceput definițiile în urmatoarele moduri: realist (definim entități reale), conceptualist (definim concepte), nominalist (definim termeni), convenționalist ( definim liber ales). Întotdeauna este bine ca înaintea definiției să precizăm concepția despre definiție pe care o utilizăm.

Logicianul Gheorghe Enescu a dat urmatoarea schemă generală de clasificare a definițiilor:

1. După natura entității definite:

a. Definiție reală (definiția se referă la obiecte reale sau abstracte);

b. Definiție nominală (definiția se referă la termeni și în genere, la expresii);

c. Definiție formală (definiția se referă la obiecte formale, la elemente ale sistemului formal).

2. După natura definitorului:

a. Definiție de esență (definiția dă o caracteristică esențială sau mai multe ale entității definite);

b. Definiție genetică (se indică modul specific de generare a entității definite);

c. Definiție de relație (se determină sistemul de relații caracteristice entității, de exemplu relații spațio-temporale ș.a.);

d. Definiție operațională (după metoda de fixare practică, metodologică a obiectului, de exemplu înregistrarea efectelor, măsura, comportare în situație experimentală ș.a.) A fost introdusă de Percy Bridgman.

3. După relația însușirii definitorii cu entitatea definită:

a. Definiție predicativă;

b. Definiție nepredicativă;

4. După modul de stabilire a definitului:

a. Definiție ostensivă (prin indicarea obiectului vizat);

b. Definiție prin înregistrarea unor determinări caracteristice;

c. Definiție prin indicarea sistemului de relații din care obiectul face parte ( de exemplu cu ajutorul unui sistem de axiome);

d. Definiție constructivă (inductive sau recursive).

5. După forma logico-lingvistică a definiției:

a. Definiție simplă (printr-o propoziție);

b. Definiție complexă (printr-un sistem de propoziții sau reguli);

c. Definiție contextuală (definitul reiese din contextul utilizat);

d. Definiție prin operatori speciali (λ,ε ș.a.);

e. Definiție explicită;

f. Definiție implicită;

g. Definiție prin abstracție.

6. După poziția în procesul cunoașterii:

a. Definiție stipulativă ( de introducere a unui termen sau concept nou);

b. Definiție explicativă (un concept sau un termen este explicat prin altele);

c. Definiție de precizare (se precizează conceptul sau sensul termenului prin clasificări sau extinderi, ori restricții).

Bibliografie

Gheorghe Enescu „Teoria sistemelor logice”
C Popa Teoria definiției Editura Academiei 1972
Elena Lupșa, Victor Bratu, Maria Dorina Stoica, Logică și argumentare (Manual pentru clasa a IX-a), Editura Corvin, Deva, 2004.
Minel Marcu, Planuri de lecție, logică clasa a IX-a.