Sari la conținut

Dan Diaconescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dan Diaconescu

Dan Diaconescu la BEC, depunând candidatura la președinția României, 22 septembrie 2014.
Date personale
Născut (56 de ani)
Caracal, România
Cetățenie România Modificați la Wikidata
ReligieOrtodox
Ocupațiejurnalist
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Președintele Partidului Poporului - Dan Diaconescu
În funcție
29 noiembrie 2010 – 1 septembrie 2010
Precedat dePartid înființat
Succedat deMarin Diaconescu
Președintele de onoare al Partidului Poporului - Dan Diaconescu
În funcție
1 septembrie 2010 – 2015

Partid politicPP-DD
Alma materUniversitatea Politehnica din București
ProfesieZiarist

Dan Cristian Diaconescu (n. 9 decembrie 1967, Caracal) este un ziarist român, politician, prezentator, fondator al televiziunilor OTV și DDTV. Este absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din București.[1]. În 2010, el a format Partidul Poporului - Dan Diaconescu.

Diaconescu a devenit celebru datorită emisiunii Dan Diaconescu Direct de pe OTV și serialului Elodia[2] care s-a desfășurat în 2008-2009, în timpul căruia avocata cu același nume, dispărută în urma unei presupuse crime, era căutată de autorități și reporterii OTV. Diaconescu a fost reținut în iunie 2010 de Direcția Națională Anticorupție, sub suspiciunea de șantaj. Diaconescu/OTV a fost învinuit de a-i fi cerut bani primarului unei comune din Ardeal, în schimbul nepublicării unor date compromițătoare.[3]

Diaconescu a fondat, la 29 noiembrie 2010, Partidul Poporului - Dan Diaconescu, ideea înfințării acestui partid plecând de la un cetățean cu reședința la Cugir. El a activat, în alegerile locale din 2012, promovându-și candidații și criticând pe cei ai partidelor post-decembriste, sub îndemnul "Jos ciocoiul din primărie".

Diaconescu a fost desemnat să candideze pentru un mandat de deputat de Gorj, în colegiul electoral 1, contra-candidatul său fiind premierul de atunci, Victor Ponta. A pierdut alegerile și a ratat intrarea în Parlament la redistribuire. Prin urmare, a anunțat retragerea din politică.

Candidat la președinția României

[modificare | modificare sursă]

În septembrie 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, fiind susținut de Partidul Poporului - Dan Diaconescu. Ocupă poziția a treia pe buletinul de vot.[4]

Conform rezultatelor finale ale alegerilor pentru președinția României din noiembrie 2014, candidatul Diaconescu, Dan a obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 382.526 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 6 din 14, cumulând circa 4,03% din toate voturile exprimate și validate.

Activitate profesională

[modificare | modificare sursă]

În luna septembrie a anului 2012 el a câștigat licitația prin care era scos la vânzare combinatul Oltchim, dar la data de 1 octombrie Guvernul Victor Ponta i-a anulat licența, motivând că acesta nu a făcut dovada că dispune de 45.000.000 de euro pentru acțiunile combinatului.[6]

OTV era de două ori supus retragerii licenței de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), prima oară în 2002 pentru rasism și atitudini antisemite, a doua în ianuarie 2013, după ce OTV nu a reușit să plătească amenzile aplicate de CNA pentru încălcarea Legii audiovizualului în anii 2009-2012. La 3 aprilie 2013, Curtea de Apel București a respins cererea de anulare a hotărârii CNA privind retragerea licenței de emisie a OTV, decizia putând să fie contestată la instanța supremă. Astfel, televiziunea a fost închisă.

În 18 decembrie 2013, Dan Diaconescu și Dorel Petru Pârv au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare iar Mitruș Ghezea la doi ani și șase luni de închisoare cu executare pentru șantajarea lui Ion Moț, fost primar al comunei arădene Zărand și a omului de afaceri Paul Petru Țârdea. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 București a fost contestată. În 4 martie 2015, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea definitivă a lui Dan Diaconescu la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare.[7][8]. Dan Diaconescu a ieșit din închisoare, înainte de termenul stabilit, pe 28 noiembrie 2017. În schimb nu mai are dreptul de a lucra în jurnalism până pe 4 martie 2025.

  1. ^ a b Dan Diaconescu
  2. ^ „Dispariția Elodiei l-a îmbogățit pe Diaconescu”. Evenimentul zilei. . Accesat în . 
  3. ^ În data de 21 iunie 2010 a fost arestat preventiv timp de 29 de zile.„Dan Diaconescu, pus sub învinuire pentru șantaj și amenințare: "Ancheta este un abuz". Evenimentul zilei. . Accesat în . 
  4. ^ Specimenul buletinului de vot Arhivat în , la Wayback Machine., bec2014.ro
  5. ^ Revistanautilus.ro, revistanautilus.ro, arhivat din original la , accesat în  
  6. ^ Voiculescu, Loredana (). „DOSARUL OLTCHIM. Dan Diaconescu, din nou la negocieri: Banii au fost și sunt și acum. Trebuie ca și Ponta să-i vrea”. Gandul.info. Accesat în . 
  7. ^ - Dan Diaconescu a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare pentru șantaj. Sentința este definitivă, accesat la 4 martie 2015
  8. ^ - DECIZIE FINALĂ. Dan Diaconescu, cinci ani și șase luni de închisoare, accesat la 4 martie 2015

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Articole biografice