Cronograful lui Mihail Moxa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Cronograful lui Mihail Moxa este cel mai vechi cronograf scris în limba română. A fost realizat în anul 1620 de călugărul Mihail de la mânăstirea Bistrița la îndemnul superiorului său, episcopul Teofil de Râmnic[1].

Manuscrise[modificare | modificare sursă]

Manuscrisul din 1620 s-a păstrat la mânăstirea Bistrița până în 1845 când a fost achiziționat de profesorul rus Vasili Grigorovici. După moartea acestuia manuscrisul a intrat în patrimoniul Muzeului Rumianțov din Moscova, de unde a trecut în colecțiile Bibliotecii de Stat. În 1956 Biblioteca Academiei Române a obținut o copie pe microfilm[2].

În anul 1877, Grigore Tocilescu a copiat manuscrisul din muzeul Rumianțov, și i-a trimis copia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu care l-a publicat în „Cuvente den bătrâni”, (vol. I, 1878).[3]

O copie a cronografului a fost descoperită în 1943 de C. S. Nicolăescu-Plopșor și astăzi este păstrată la Muzeul Olteniei din Craiova. Prin examen grafologic și comparație cu alte manuscrise s-a stabilit că manuscrisul a fost copiat prin anii 1714-1725 de preotul Stanciu de la mănăstirea Antim din București[4].

O a doua copie a fost identificată în 1971 de profesorul Klaus-Henning Schroeder de la Universitatea din Berlin. Copia a fost redactată în 1728. Ea se găsește astăzi în Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași[5].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mihăescu, p. 21
  2. ^ Mihăescu, p. 21-22
  3. ^ Mihail Moxa, cronograful Țării Românești
  4. ^ Mihăescu, p. 31, 34-35
  5. ^ Mihăescu, p. 32-33

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cronicile române, vol. I - Cronograful lui Mihail Moxa, transcris și adnotat cu o scurtă privire asupra istoriografiei românești și problemele editării cronicilor de N. Simache și Tr. Cristescu, Buzău, 1942, 200 pagini.
  • Doru Mihăescu, Cronografele românești, Editura Academiei Române, București, 2006