Cronograf

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru un ceas de precizie, vedeți cronograf (instrument).

Cronograful (din franceză chronographe) sau, în forma sa veche, Hronograf constituie o specie literară, de regulă în proză, în care evenimentele politice, sociale, religioase, dar și fenomenele și curiozitățile naturii sunt prezentate începând cu facerea lumii și sunt integrate universului moral-religios creștin.[1]

Cronografele sunt originare din lumea bizantină, fiind scrise în greaca vorbită de clasele cu educație medie. Deși în limba română s-au tradus și cronografe de proveniență rusească, interesul pentru cronografele grecești a fost mai mare, după cum arată și numărul mai mare de manuscrise păstrate.[1]

Primul cronograf în limba română este cel al lui Mihail Moxa, scris în 1620.[2] Cea mai importantă sursă a sa este o versiune mediobulgară a cronicii lui Constantin Manasses.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Săcrieru-Dragomir, p. 37
  2. ^ Mihăescu, p. 21
  3. ^ Mihăescu, p. 24

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mioara Săcrieru-Dragomir, "Hronograf den începutul lumii... - o traducere din limba greacă" în Anuar de Lingvistică și Istorie Literară, nr. 42-43, 2002-2003, pp. 37–46
  • Paul Cernovodeanu, "Fragmente autonome din cronografele de tip Danovici", în Revista de Istorie și Teorie Literară, nr. 3-4, 1997, pp. 317–326
  • Doru Mihăescu, Cronografele românești, Editura Academiei Române, București, 2006

Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]

  • HRONOGRAF. Adică numărare de ani. De la Adam, anul 1 de la Creație, până la anul 3600 după Creație. Transcris din chirilică în limba română, de diaconul Gheorghe Băbuț, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992 ediția 1; 2005 ediția a 2-a.