Cromosferă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Comosfera

Cromosfera solară (literal sferă colorată) este un strat din atmosfera Soarelui, chiar deasupra fotosferei și sub coroana solară. Cromosfera are o grosime de cca. 10.000 km și o temperatură care crește spre exterior, de la 4.500 K la 20.000 K. În comparație, fotosfera are o grosime de câteva sute de kilometri și temperaturi de 6.000 K, iar coroana solară se întinde în jurul cromosferei cu o grosime de sute de mii de kilometri sau mai mult și are o temperatură paradoxală de un milion de K. Structura cromosferei este foare erogenă: în cromosferă, între petele unor grupuri apar scânteieri luminoase de scurtă durată, numite erupții cromosferice, regiuni de nori albi numiți floculi (care sunt nori din calciu). Spre marginea discului solar apar niște limbi de flăcări ce ies din cromosferă, numite protuberanțe. Aceste protuberanțe sunt liniștite sau eruptive. Cele liniștite persistă într-o formă puțin schimbată timp de mai multe săptămâni terestre. Cele eruptive în câteva ore terestre evoluează și dispar. Ele au o periodicitate de 11 ani, care se acordă bine cu cea a petelor solare.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Figura 1. Skylab măsoară temperatura (curba solidă) şi densitatea (linia întreruptă) a cromosferei între regiunea de tranziţie mai subtire si fotosfera (portocaliu închis).

Cromosfera apare ca un cerc roșu în jurul Soarelui eclipsat. După descoperirea filtrului monocromatic de către B. Lyot, cromosfera a putut fi vizibilă pe tot discul solar și este în continuu urmărită prin stațiile solare plasate pe tot globul terestru. Culoarea roșie se datorează emisiei intense a cromosferei în linia H(alfa) a hidrogenului.

Din studiul spectrului cromosferei la înălțimi diferite față de marginea Soarelui s-a obținut structura cromosferei și mai ales profilul temperaturii și densității materiei. Densitatea scade mult cu înălțimea, în timp ce temperatura crește.

Temperatura[modificare | modificare sursă]

Temperatura efectivă a soarelui este de 5.770 K în imediata apropiere a suprafeței Soarelui. La marginea superioară a fotosferei temperatura scade la 5.000 K și continuă să scadă în primele sute de kilometri în cromosferă, când atinge un minim de cca. 4.000 km. După acest minim temperatura solară crește încet de la 10.000 la 50.000 K la o înălțime sub 1.000 km. Mai sus, la câteva mii de kilometri, temperatura cromosferei ajunge la 500.000 K. Creșterea aceasta rapidă, cu alte cuvinte încălzirea bruscă a cromosferei, reprezintă o problemă iritantă în fizica solară. Deasupra acestei regiuni temperatura continuă să se mărească, astfel încât la peste 20.000 km valoarea temperaturii coronale este de cca. 1.000.000 K.

Studiere[modificare | modificare sursă]

Eclipsa solară din 1999.

Când este proiectată pe discul solar, cromosfera formată dintr-un strat de materie rarefiată devine transparentă, așadar invizibilă. Numai în interiorul unor benzi înguste a unor linii de absorție ( - hidrogen sau H și K ale calciului ionizat) de ordinul 1 Å, cromosfera devine opacă și vizibilă. Cromosfera poate fi studiată la aceste lungimi de undă, unde liniile spectrale care apar nu sunt complet negre. Centrul fiecărei linii este mai negru decât fondul continuu alăturat, dar se emit încă unii fotoni de la cromosferă spre pământ pe care cercetătorii îl recepționează cu ajutorul filtrelor monocromatice în benzi înguste ale liniilor spectrale menționate mai sus. Pe fotografiile monocromatice (adică pe filtograme) în sau K (Ca II) se pot observa formațiunile cromosferei. Dintre acestea se remarcă:

  • regiunile faculare sau plăjile, care sunt porțiuni luminoase asociate centrelor active solare
  • filamentele porțiunii alungite întunecate, care la marginea discului se transformă în protuberanțe

Cromosfera este și sediul erupțiilor solare, de unde rezultă și importanța urmăririi sale continue.

Studierea cromosferei este deosebit de interesantă prin problemele pe care le pune structura și transportul de energie dintre fotosferă și coroană, cromosfera având rol de intermediar, ca și pentru fenomenele pe care le generează, cel mai important fiind erupția cromosferică.

Spiculele[modificare | modificare sursă]

Structura definitorie a cromosferei o constituie o rețea de formații conice mici luminoase (ca o iarbă), spiculele. fiecare con care reprezintă o spiculă are cca. 5.000 km înălțime și o rază de cca. 500 km. Spiculele sunt într-o permanentă mișcare, apar și dispar în medie în 5 minute.

Note[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Emilia Țifrea - Soarele. Editura științifică și enciclopedică. Buc., 1978

Legături externe[modificare | modificare sursă]