Convenția de la Balta-Liman (1849)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Convenția (Tratatul) de la Balta-Liman din 1 mai 1849 a fost o înțelegere semnată între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, prin care se reglementau situațiile politice din cele două Principate Dunărene. Semnarea convenției a fost urmare a înăbușirii revoluțiilor pașoptiste. Moldova (care se afla sub regimul ocupației militare rusești din primăvara anului 1848 ca urmare a revoluției de la 1848 din Moldova) și Muntenia (unde guvernul provizoriu liberal își asumase pentru scurtă vreme puterea, mai înainte de a fi înlăturat de la putere de intervenția comună ruso-otomană) erau reconfirmate ca state aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar sub protectorat țarist (stabilit prin Regulamentul Organic în 1831-1832). Influența otomană în Principate a crescut prin semnarea acestui tratat. Practic, era vorba de faptul că Sfaturile boierești nu mai puteau numi domnitorii locali pe viață, ci ei urmau să fie numiți de Înalta Poartă pentru un termen de șapte ani. Prezența militară comună ruso-otomană a fost menținută până în 1851.Semnarea documentului a dus la numirea lui Barbu Dimitrie Știrbei ca domnitor al Munteniei și a lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor al Moldovei. Convenția a fost lovită de nulitate odată cu izbucnirea războiului Crimeii, în timpul căruia Principatele Române au căzut sub ocupața militară austriacă. Statutul Principatelor a fost modificat în 1856 prin Tratatul de la Paris.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Hitchins, pp. 335–336.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Keith Hitchins, Românii, 1774-1866, Editura Humanitas, București, 1998 (traducere din limba engleză a The Romanians, 1774-1866, Oxford University Press, USA, 1996), pag.335-336