Constantin al II-lea Brâncoveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Beizadeaua Constantin II Brâncoveanu. Medalion extras din Del Chiaro.[1]

Constantin al II-lea Brâncoveanu (n. 1683 – d. 15/26 august 1714, Constantinopol) a fost primul fiu al boierului (și viitorului domn al Țării Românești) Constantin Brâncoveanu și al soției sale, Marica. S-a născut pe vremea când tatăl lui îndeplinea funcția de spătar.

Beizadeaua Constantin s-a căsătorit la 20 ianuarie 1706 cu Anița, fiica marelui boier moldovean Ion Balș, mariajul făcând parte din politica matrimonială a lui Constantin Brâncoveanu.[2][3] Din căsnicie s-a născut un copil, botezat tot Constantin.

Istoria consemnează puține informații despre el. Împreună cu fratele său Ștefan, a pus la 9 iulie 1699 piatra de temelie a bisericii mari a Mânăstirii Brâncoveni.[2] Tot împreună cu Ștefan Brâncoveanu, și cu un alai de boieri, a ieșit la 24 aprilie 1704 în întâmpinarea lordului Paget, sol englez care vizita Bucureștii.[4] La 20 iulie 1713, a ridicat o cruce de piatră în memoria bunicului său, Papa Brâncoveanu.[4] Acest monument, ridicat chiar în locul unde postelnicul Papa Brâncoveanu murise, se găsește la poalele dealului Mitropoliei.[5]

Constantin al II-lea Brâncoveanu a fost ridicat de turci în aprilie 1714 și dus împreună cu întreaga familie la Istanbul, după mazilirea tatălui său.[6] Cu toții au fost închiși la Edikule; pe lângă caznele la care a fost supus domnul mazilit s-a adăugat că și fiii au fost torturați în fața celor doi părinți.[7] În cele din urmă, pe 15 august 1714 a fost decapitat (la fel ca și ceilalți trei frați, boierul Ianache Văcărescu și domnul mazilit) în fața sultanului Ahmed al III-lea, trupurile fiindu-le aruncate în mare.

Beizadeaua Constantin era singurul dintre fiii Brâncoveanului care depășise în momentul morții vârsta de 30 de ani. Prin copilul său s-a transmis patronimul Brâncoveanu mai departe.[3] La 20 iunie 1992, a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, alături de frații, tatăl și boierul Ianache Văcărescu, fiind venerați sub numele de „Sfinții Mucenici Brâncoveni”.[8] Portrete ale sale s-au păstrat în pictura votivă a bisericii de la Mogoșoaia și a Mânăstirii Hurezi.[9]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Iorga 1930, p. 134
  2. ^ a b Chiriță 1932, p. 303
  3. ^ a b Berindei 1989, p. 276
  4. ^ a b Chiriță 1932, p. 304
  5. ^ Șerban 1969, p. 8
  6. ^ Giurescu 1946, p. 178
  7. ^ Xenopol 1932, p. 70
  8. ^ Liliana Teică (), „Constantin Brâncoveanu, ultimul domn ortodox al Țării Românești”, www.tvr.ro, accesat în  
  9. ^ Iorga 1930, p. 132-133

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Constantin al II-lea Brâncoveanu
  • Berindei, Dan (), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, În Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 275–285 
  • Chiriță, Ilie (), „Urmașii lui Brâncoveanu-Vodă”, Arhivele Olteniei, (anul XI) (nr. 63-64): pp. 303–318 
  • Giurescu, Constantin C. (), Istoria Românilor. Volumul III, Partea întâi. Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul Epocei fanariote (1601-1821), Ediția a doua, revăzută și adăogită, București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă 
  • Iorga, N. (), Domnii Români, După portrete și fresce contemporane adunate și publicate de președintele comisiunii N. Iorga, Sibiiu: Editura și Tiparul Krafft & Drotleff S.A. pentru Arte Grafice, pp. XII–XIII și 130–139 
  • Șerban, Constantin (), Constantin Brîncoveanu, București: Editura Tineretului 
  • Xenopol, A. D. (), Istoria românilor din Dacia Traiană, Volumul VIII: Domnia lui C. Brancovanu (1689-1714), Ediția a III-a, revăzută de autor, îngrijită și ținută la curent de I. Vlădescu, București: Editura «Cartea Românească», pp. 7–76