Concertele brandenburgice

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Concertele brandenburgice: pagina de titlu
Concertele brandenburgice: dedicație în franceză

Concertele brandenburgice, în germană Brandenburgische Konzerte, sunt o colecție de șase concerte instrumentale de Johann Sebastian Bach (BWV 1046–1051).[1] Ele sunt considerate capodopere orchestrale ale muzicii baroce.[2]

Titlul original în franceză era Six Concerts Avec plusieurs Instruments,[3] așa cum apare el în dedicația[4] autografă către margraful Christian Ludwig von Brandenburg-Schwedt pe partitura din 1721; dar probabil au fost compuse la o dată anterioară. Titlul Concerte brandenburgice a fost introdus în 1879 de Philipp Spitta⁠(en), muzicolog și biograf al lui Bach.

Structura concertelor[modificare | modificare sursă]

250 de ani Concerte brandenburgice, marcă poștală germană din 1971

Cele șase concerte sunt foarte diversificate în ceea ce privește instrumentația și detaliile componistice. Compozitorul intenționa să ofere interpreților modele de trăsături stilistice și a scris fiecare concert pentru instrumente specifice ale vremii: două sunt pentru alămuri (corn de vânătoare și trompetă), două pentru flauți (flaut dulce, flaut travers) și două pentru principalele instrumente de muzică de cameră cu claviatură (clavecin) și arcuș (vioară, violă, viola da gamba, violoncel). Stilistic, ele se pot grupa în câteva categorii:

  • Concertul #1 și concertul #3 urmează forma de concert italian cu uvertură, parte mediană lentă și dansuri în partea finală. Ambele concerte reprezintă o formă mai veche de concerto grosso, în care dialoghează nu instrumentele soliste ci grupurile orchestrale. Astfel, vocile principale din diversele grupuri instrumentale au ocazia să iasă în evidență.[5][6]
  • Concertul #5 și concertul #6 sunt extremele stilistice ale colecției. Aici Bach reușește să introducă în forma concertului italian în trei părți elemente ale altor stiluri naționale: în concertul #5 stilul muzicii franceze a timpului, în concertul #6 muzica germană a predecesorilor lui Bach.[5][7]
  • Concertul #2 și concertul #4 opun un grup mic de instrumente soliste unei orchestre de coarde, reprezentând astfel forma modernă a unui concert pentru mai multe instrumente soliste.[8]
Concertele brandenburgice
Ansamblul instrumental Concertino Audio
Concertul
brandenburgic
Nr. 1

în fa major
(BWV 1046)
2 Corni da caccia⁠(it)  · 3 Oboi  · Fagotto  · Violino piccolo⁠(it) concertato  · Violino I, II  · Viola  · Violoncello  · Violone⁠(en)  · Continuo Corni  · Oboi  · Fagotto  · Violino piccolo
Concertul
brandenburgic
Nr. 2

în fa major
(BWV 1047)
Tromba  · Flauto dolce  · Oboe  · Violino concertato  · Violino I, II  · Viola  · Violoncello e Cembalo all'unisono  · Violone Tromba  · Flauto dolce  · Oboe  · Violino concertato
Concertul
brandenburgic
Nr. 3

în sol major
(BWV 1048)
Violino I, II, III  · Viola I, II, III  · Violoncello I, II, III  · Violone e Continuo
Concertul
brandeburgic
Nr. 4

în sol major
(BWV 1049)
Violino principale  · Flauto in eco I, II (flauti dolci)  · Violino I, II  · Viola  · Violoncello  · Violone  · Continuo Violino principale  · Flauti dolci
Concertul
brandenburgic
Nr. 5

în re major
(BWV 1050)
Flauto traverso⁠(it)  · Violino principale  · Violino di ripieno  · Viola di ripieno  · Violoncello  · Violone  · Cembalo concertante Flauto traverso  · Violino  · Cembalo
Concertul
brandenburgic
Nr. 6

în si bemol major
(BWV 1051)
Viola da braccio I, II  · Viola da gamba I, II  · Violoncello  · Violone  · Continuo Viole da braccio

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bach - Brandenburg Concertos (accesat în 28 februarie 2021)
  2. ^ Bach’s Groundbreaking ‘Brandenburg Concertos’ (accesat în 28 februarie 2021)
  3. ^ Discovering The Six Brandenburg Concerti by J.S. Bach (accesat în 1 martie 2021)
  4. ^ Bach’s dedication to the Margrave (in French) (accesat în 1 martie 2021)
  5. ^ a b Siegbert Rampe și Dominik Sackmann, p. 242
  6. ^ Michael Marissen: On linking Bach's F-major Sinfonia and his Hunt Cantata, BACH: Journal of the Riemenschneider Bach Institute, Vol. 23, Nr. 2, 1992, pp. 31–46, JSTOR (accesat în 2 martie 2021)
  7. ^ Michael Steinberg, p. 14
  8. ^ Siegbert Rampe și Dominik Sackmann, p. 241

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]