Codicele de la Ieud

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Manuscrisul de la Ieud - Copie facsimil după fila nr. 18

Codicele de la Ieud, sau Zbornicul de la Ieud este denumirea sub care este cunoscut un important manuscris (Codice), găsit în anul 1921[1] de preotul Arthur Artemiu Anderco (18821932, delegat la Marea Adunare națională de la Alba-Iulia)[2] în podul bisericii din deal de la Ieud, care are înscris pe prima pagină numărul 6900, pe care unii cercetători au interpretat-o ca fiind anul 1391-1392.

Prin stăruințele lui Ioan Bianu, cartea, care cuprinde Legenda Duminecii și două omilii legate de Joia și Duminica Paștilor, a intrat în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, fiind catalogată, sub nr. 5032, printre manuscrisele românești ale acestei biblioteci. Manuscrisul românesc nr. 5032 este un codice miscelaneu de tip special, întrucât cuprinde pe lângă manuscrise (slave și românești) și două tipărituri (fragmentare): Catehismul și Pravila atribuite lui Coresi. Codicele cuprinde un număr de 211 file, de formate diferite. Coperțile manuscrisului sunt din lemn, acoperite cu piele. Legătura este veche. Pielea în care au fost învelite coperțile este de culoare cafenie închis și prezintă un grad destul de avansat de uzură; a plesnit pe alocuri și e străbătută de găuri făcute de cari. Volumul a fost prevăzut la legare cu o cataramă metalică, astăzi distrusă.[3]

În ceea ce privește datarea, academicianul Alexandru Surdu arată că: „Cel mai simplu indiciu pentru datarea unei scrieri este acela de a vedea dacă nu cumva a făcut-o chiar cel care a scris-o. Or, în Legenda Duminicii apar două date: 6900 (1391-1392) și 6000 (491-492), scrise cu litere chirilice pentru cifre.”[4] Dacă într-adevăr ar data de la 1392, ar fi cel mai vechi text scris în limba română, cu litere chirilice. Există însă ipoteze contradictorii în privința datării acestui document, unii cercetători plasându-l cu două secole mai târziu.

Astfel, Ioan Bianu l-a datat în anii 1560-1580, informație preluată și de „Istoria Literaturii Române” editată de către Academia Română. Alexandru Rosetti și Petre P. Panaitescu, prudenți și preciși, l-au atribuit, corect, secolului al XVII-lea. Apoi, Mirela Teodorescu și Ion Gheție au scos prima carte dedicată acestui Codice, intitulată „Manuscrisul de la Ieud” (Editura Academiei RSR, București, 1977). Ei au datat hârtia pe care a fost scris documentul, ca fiind produsă în anii 16211626, la moara poloneză de la Mniszek. Alții, precum Aurel Socolan, au extins datarea hârtiei în intervalul maxim 1610-1640.[1]

Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  [[]]Vezi și articolele [[]] și [[]]Vezi și articolele [[]], [[]] și [[]]Vezi și articolele Biserica de lemn din Ieud Deal, Literatura română în slavonă, Literatura română veche și Scrisul în limba românăVezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ieud - campionul datărilor false sau greșite
  2. ^ Ioan I. Șerban (coord.), Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan (coord.), Dicționarul personalităților Unirii, Alba Iulia: Ed. ALTIP, 2010, ISBN 978-8141-90-7, p. 216
  3. ^ Mirela Teodorescu și Ion Gheție, Manuscrisul de la Ieud, Editura Academiei RSR, București, 1977
  4. ^ Alexandru Surdu, A sufletului românesc cinstire, Editura Renaissance, București, 2011, p.22

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mirela Teodorescu, Ion Gheție: Manuscrisul de la Ieud, Editura Academiei RSR, București, 1977
  • Codicele de la Ieud, primul manuscris în limba română, Colocvii naționale de cultură și civilizație țărănească, Ieud, 1982, Ediția I;
  • Vasile Vetișanu, Codicele de la Ieud, 1985
  • Vasile Vetișanu, Cartea Ieudului, Editura Eminescu, București, 1986;

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Manuscrisul de la Ieud