Bujor Nedelcovici
| Bujor Nedelcovici | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Bârlad, România |
| Decedat | (87 de ani) Paris, Franța |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | scriitor avocat |
| Limbi vorbite | limba română[3] limba franceză |
| Partid politic | Partidul Comunist Român[1] |
| Studii | Facultatea de Drept a Universității din București ()[2] |
| Note | |
| Premii | Ordre des Arts et des Lettres[*][2] |
Modifică date / text  | |
Grigore Sergiu (Bujor) Nedelcovici[4] (n. , Bârlad, România – d. , Paris, Franța) a fost un romancier și eseist român, stabilit din 1987 la Paris, Franța.
După absolvirea Liceului Ion Luca Caragiale din Ploiești (promoția 1953) a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice din București, al cărei diplomat devine în 1958. A profesat avocatura în Ploiești (1958-1959), după care a fost exclus din profesia de avocat datorită faptului că tatăl său a fost condamnat politic la opt ani de detenție. [5]
Biografie
[modificare | modificare sursă]A absolvit în 1959 Facultatea de Drept din București. A fost avocat la Baroul de Avocați din Ploiești, de unde a fost radiat din motive politice (după arestarea tatălui), fiind obligat să muncească timp de 12 ani pe diverse șantiere și uzine din țară: Bicaz, Brașov, București.
Din anul 1987 alege calea exilului,[6] trăiește la Paris, unde continuă să scrie. Susține un ciclu de conferințe în Statele Unite și publică în Canada (La Revue Cité Libre) eseul Întâlnirea cu secolul al XXI-lea. Din 1987, face parte din colegiul de redacție al revistei Esprit, unde publică articole și eseuri. Este căsătorit cu Carmen Lăzăroiu, fosta soție a lui Dinu Patriciu.
A decedat în 18 noiembrie 2023 la Spitalul „Sf. Antoine”[7] din Paris.[8] După moartea sa, a avut loc o slujbă funerară în 28 noiembrie 2023, la Catedrala Greco-Ortodoxă „Sf. Ștefan” din Paris,[7][8] care a fost oficiată de preotul român Valentin Bretan, și, ulterior, o altă ceremonie la casa funerară a Cimitirului Père Lachaise.[7] Corpul neînsuflețit al scriitorului a fost incinerat în aceeași zi la Crematoriul cimitirului Père Lachaise.[8] Urna cu cenușă urma să fie transportată ulterior în România și depusă în mormântul familiei Nedelcovici de la Mănăstirea Ghighiu.[7]
Opera publicată în România
[modificare | modificare sursă]- Ultimii, roman, 1970
- Fără vâsle, roman, 1972
- Noaptea, roman, 1974
- Grădina Icoanei, roman, 1977
- Zile de nisip, roman, 1979
- Somnul vameșului, roman, Biblioteca de proză română contemporană, Editura Eminescu, 1981
- Îmblânzitorul de lupi, roman, 1991
- Oratoriu pentru imprudență, nuvele, 1992
- Noaptea de solstițiu, piesă de teatru, 1992
- Aici și acum, publicistică, 1996
- Jurnal infidel. Ieșirea din exil 1992-1997, jurnal de exil, 1998
- Iarba zeilor, nuvele, 1998
- 2+1, teatru, 1999
- 'Lectorul de imagini, album de fotografii, 2006 [9]
Opera publicată în Franța
[modificare | modificare sursă]- Al doilea mesager (Le Second Messager), roman, Éditions Albin Michel, 1985
- Le matin d'un miracle, roman, 1993
- Le provocateur, 2000
Filmografiea
[modificare | modificare sursă]Scenarist
[modificare | modificare sursă]- Întîlnirea (1982)
- Faleze de nisip (1983) - în colaborare cu Dan Pița
- Somnul insulei (1994) - în colaborare cu Mircea Veroiu
Faleze de nisip
[modificare | modificare sursă]În 1981, romanul Zile de nisip este ecranizat (Faleze de nisip), dar filmul este imediat retras în urma criticilor lui Ceaușescu. În 1982, devine redactorul-șef al "Almanahului Literar" și șeful secției de proză al Asociației Scriitorilor din București.
Somnul insulei
[modificare | modificare sursă]Romanul Al doilea mesager, interzis de cenzura din România, apare la Editura Albin Michel de la Paris și obține Premiul Libertății oferit de PEN-Club Français. Acest roman a fost ecranizat în România de regizorul Mircea Veroiu în 1992, pelicula fiind intitulată Somnul insulei.
Premii
[modificare | modificare sursă]- Premiul Asociației Scriitorilor din București, 1974, pentru romanul Noaptea
- Premiul Uniunii Scriitorilor, 1979, pentru romanul Zile de nisip; 1993, pentru romanul Dimineața unui miracol
- Premiul Libertății, acordat de Pen Club Français, 1986, pentru romanul Al doilea mesager
- Premiul Academiei Româno-Americane de Artă și Știință, 1992, pentru romanul Al doilea mesager
- Chevalier de l'Ordre des Arts et Lettres, 1990
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ https://www.observatorcultural.ro/articol/primim-la-redactie-o-polemica-ratata-2/ Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b https://www.viataromaneasca.eu/revista/2024/02/in-memoriam-bujor-nedelcovici/ Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Lista membrilor DACIN SARA Arhivat în , la Wayback Machine., orda.ro, 6 mai 2014, accesat 2016-12-28
- ^ Nicola, Traian (). Valori spirituale tutovene. Biobibliografii. 14. Sfera. p. 257.
- ^ „Bujor Nedelcovici” Arhivat în , la Wayback Machine. de Alex. Ștefănescu, România literară, 4/2004
- ^ a b c d „Scriitorul și disidentul jurist Bujor Nedelcovici s-a stins. Mesaje de condoleanțe. In Memoriam”, Newsflash, , arhivat din original la , accesat în
- ^ a b c Magdalena Popa Buluc (), „Prozatorul Bujor Nedelcovici s-a stins”, Jurnalul Național, accesat în
- ^ Lansarea volumului de fotografie 'Lectorul de imagini', 23 noiembrie 2006, Amos News, accesat la 22 iunie 2013
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- ro Site-ul oficial
- ro Ed.Paralela 45 -Prezentare autor Arhivat în , la Wayback Machine.
- Interviuri
- „In literatura las o portita de salvare“. Interviu cu Bujor NEDELCOVICI, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 378, iunie 2007
- Cine sunteti Bujor Nedelcovici ?(II)[nefuncțională], 12 august 2005, România liberă
