Biserica Saint-Merri (Paris)
| Biserica Saint-Merri | |
 | |
| Poziționare | |
|---|---|
| Coordonate | 48°51′33″N 2°21′03″E / 48.85906°N 2.35083°E |
| Localitate | Arondismentul 4 din Paris  |
| Sector of Paris | Paris Centre[*] |
| Țara |  Franța[1] |
| Adresa | Arondismentul 4 din Paris, Paris Centre[*], Paris, Métropole du Grand Paris, Île-de-France, Franța metropolitană, Franța; rue de la Verrerie[*] nr. 76 |
| Edificare | |
| Stil artistic | arta gotică |
| Prezență online | site web oficial |
Modifică date / text  | |
Biserica Saint-Merri (în franceză: Église Saint-Merri) este o biserică catolică situată în apropierea Centrului Cultural „Georges-Pompidou”, la numărul 76, rue de la Verrerie[3], în cel de-al 4-lea arondisment al Parisului, pe malul drept al Senei. Patronul acestei biserici, Saint Merri[4], cunoscut mai întâi sub numele de Saint Médéric, a murit în anul 700. Moaștele acestui sfânt se află în cripta bisericii. Sfântul Merri este invocat pentru ajutor în eliberarea celor în stare de captivitate.
Istoria Bisericii Saint-Merri
[modificare | modificare sursă]O capelă medievală exista de la începutul secolului al XI-lea. Biserica a fost din nou reclădită în secolele al XII-lea și al XIII-lea, dar dezvoltarea demografică a cartierului halelor și al Beau Bourgului[5], a necesitat construirea unei noi biserici. Era bogata parohie a cămătarilor lombarzi, care au dat numele străzii vecine[6]. Jean Beaupère, unul dintre judecătorii Ioanei d'Arc, a fost preot aici, în acea epocă. Biserica l-a primit pe sfântul Edmund de Abingdon, viitor arhiepiscop de Canterbury[7], paroh al acestei biserici.
Edificiul actual al bisericii a fost realizat între 1520 și 1612, în stilul gotic flamboaiant al secolului al XV-lea[6]. Interiorul flamboaiant al bisericii a fost remaniat în timpul regelui Ludovic al XV-lea. Din secolul al XVI-lea se mai păstrează unele vitralii[8] deosebit de valoroase, o frumoasă boltă. Sunt de remarcat lucrările în lemn și tablourile.[6] Din vechea biserică se mai păstrează un clopot, datând din 1331, probabil cel mai vechi din Paris.[6] Orga bisericii l-a avut pe Camille Saint-Saëns titular.[6]
Secolul al XVIII-lea este pentru biserică o eră a remanierii: galeria care despărțea corul de naos a fost distrusă în 1709, frații Slodtz s-au însărcinat în 1759 să remanieze corul. Mobilierul a fost reînnoit, iar vitraliile au fost înlocuite, parțial, cu sticlă incoloră.
În 1789 a izbucnit Revoluția Franceză. Închisă în 1793, biserica a devenit fabrică de salpetru. Din 1797 până în 1801 teofilantropii au transformat biserica în templu al comerțului. În sfârșit, în 1803, biserica a fost redată cultului catolic.
În această biserică, la 23 mai 1808, a fost botezat Gérard Labrunie, cel ce va deveni poetul Gérard de Nerval.
Arhitectura bisericii
[modificare | modificare sursă]Biserica posedă un stil în întregime flamboaiant, fără nicio urmă de arhitectură a Renașterii.
Stilul flamboaiant reprezintă o etapă a arhitecturii gotice târzii, din Franța și Spania secolului XV. Principala trăsătură a sa o reprezintă faptul că, în dantelăria de piatră, predomină ferestrele curbe în formă de S, asemănătoare cu o flacără.[9]
Planul său îl evocă pe cel al Catederalei Notre Dame din Paris. A fost, de altfel, administrată de șapte canonici ai catedralei și a fost supranumită „Notre Dame la petite”.[10] Biserica este destul de omogenă, deși al doilea colateral nu este prezent decât pe flancul drept al naosului.
- Fațada, cu stil gotic flamboaiant, este acoperită cu bolți, arcaturi, baldachine, frize cu frunziș și cu animale fantastice. În centrul său se află un pridvor ogival. Flancul său nordic a fost degajat în 1950 de casele care se sprijineau de biserică.
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ „Biserica Saint-Merri” (în franceză). base Mérimée[*]. Wikidata Q809830.
- ↑ Naosul
- ↑ După alte surse, Biserica Saint-Merri se află pe strada Saint-Martin, la numărul 78.
- ↑ În românește: Sfântul Merri
- ↑ Azi, cartierul Beaubourg.
- 1 2 3 4 5 Michelin, Paris, Guide de Tourisme, p. 123.
- ↑ În franceză: Cantorbéry
- ↑ Vitraliile naosului, datând din secolul al XVI-lea, povestesc viața Sfântului Nicolae și pe cea a Sfintei Agnesa.
- ↑ Enciclopedia Universală Britanica. 14. Litera. . p. 359.
- ↑ În românește: „Notre Dame cea mică”
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Dictionnaire des monuments de Paris, éd. Hervas, 1997, p.718
- Jean-Marie Pérouse de Montclos (sous la direction de), Le Guide du Patrimoine-Paris, Hachette
- Michelin, Paris, Guide de Tourisme, Pneu Michelin, 1989
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- fr Web site-ul Bisericii Saint-Merri Arhivat în , la Wayback Machine.
- fr Istoria Bisericii Saint-Merri Arhivat în , la Wayback Machine.