Bătălia de la Rotterdam

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Bătălia de la Rotterdam
Parte a luptelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Bundesarchiv Bild 141-0461, Rotterdam, Brennender Flughafen.jpg
Baza aeriană Waalhaven din apropiere de Rotterdam incendiată în timpul atacului german
Informații generale
Perioadă 10–14 mai 1940
Loc Rotterdam (Țările de Jos) și zona adiacentă
51°55′51″N 4°28′45″E
Rezultat Victoria germanilor
Beligeranți
 Olanda  Germania
Conducători
Țările de Jos P.W. Scharroo Germania Nazistă Kurt Student
Efective
7.000 de soldați
12 piese de artilerie
1.000 de soldați
Pierderi
185 morți[1] 123 morți[1][2]

Bătălia de la Rotterdam a avut loc în timpul celui de-al doilea conflict mondial, fiind parte a Bătăliei Olandei. Germanii au conceput un plan pentru ocuparea rapidă a orașului, iar luptele s-au desfășurat în perioada 10 -14 mai 1940. La final, germanii au reușit să ocupe orașul doar după declanșarea unui puternic bombardament aerian.[1]

Preludiu[modificare | modificare sursă]

În Rotterdam nu fuseseră făcute lucrări defensive și orașul nu fusese inclus în niciun plan strategic. El era relativ departe de zona fortificată cunoscută ca „Fortăreața Olanda” și la o distanță destul de mare de litoral. Militarii staționați în Rotterdam erau încadrați în principal în câteva unități de instruire. La Hillegersberg era plasat un batalion modern de artilerie dotat cu 12 tunuri de 105 mm. Tunurile de aici aveau o rază de acțiune de peste 16 km, suficient de mare pentru acoperirea oricărei regiuni din jurul Rotterdamului. Comandantul garnizoanei era un inginer militar, colonelul Pieter Wilhelmus Scharroo. Garnizoana olandeză avea aproximativ 7.000 de soldați, dintre care doar 1.000 făceau parte din unități combatante. Pe malurile râului Nieuwe Maas erau plasate șapte plutoane de artilerie antiaeriană. Dotarea lor consta în mitraliere grele antiaeriene și tunuri cu tragere rapidă Oerlikon și Scottis. La nord de Nieuwe Maas era amplasată o baterie de tunuri grele antiaeriene. Alte două baterii de tunuri grele antiaeriene și patru plutoane dotate cu mitraliere antiaeriene erau amplasate la regiunea aeroportului Waalhaven.[1] Baza aeriană Waalhaven era baza escadrilei a 3-a Java a Forțele Aeriene Regale ale Olandei dotată cu avioane grele de vânătoare Fokker G.I.[1] În data de 10 mai, pe aeroportul Waalhaven erau staționate 11 avioane de vânătoare complet operaționale, înarmate și alimentate cu combustibil. În timpul raidului german de bombardament executat asupra aeroportului, 9 dintre avioanele olandeze au reușit să decoleze și să atace bombardierele inamice.[3]

Planul inițial al germanilor presupunea atacul unei forțe de comando debarcat la Waalhaven să atace orașul și să cu cerească podurile de peste Nieuwe Maas folosindu-se de elementul surpriză. După analizarea acestui plan s-a ajuns la concluzia că șansele de succes sunt reduse, așa că s-a conceput un alt plan. Doisprezece hidroavioane Heinkel He 59D modificate trebuiau să aterizeze pe Nieuwe Maas, la bord fiind două plutoane ale Companiei a 11-a din Regimentul al 16-lea aeropurtat, plus patru geniști și un grup de trei specialiști. Acești 90 de militari aveau sarcina cuceririi podurilor. Într-o a doua fază, ei urmau să fie întăriți cu un pluton de 36 de militari. Ei urmau să aterizeze pe stadionul Feyenoord din apropierea cursului râului Nieuwe Maas. Ulterior, trupe din Waalhaven vor fi trimis sprijin cu armament adițional.[1]

Debarcarea[modificare | modificare sursă]

Dimineața devreme pe data de 10 mai, 12 hidroavioane He 59 au aterizat pe apele râului Nieuwe Maas. Au fost lansate bărci de cauciuc, fiecare având o capacitate de șase militari cu tot echipamentul din dotare. Aproximativ 80 de soldați au debarcat pe ambele maluri ale râului și pe o insulă din mijlocul cursului apei. Germanii au preluat rapid controlul asupra unor poduri care nu erau păzite. Singura rezistență pe care au trebuit să o înfrângă a fost aceea a unor polițiști olandezi.

Oberstleutnant Dietrich von Choltitz, comandantul Batalionului al 3-lea din cadrul Regimentului al 16-lea aeropurtat, a început organizarea trupelor după aterizare la baza aeriană de la Waalhaven. El i-a trimis să asigure ocuparea podurilor din Rotterdam. Olandezii nu aveau staționate efective importante în partea de sud a orașului. În zonă se afla o subunitate de măcelari și brutari, la care s-au adăugat de pușcașii care s-au retras de la aeroport. Soldații olandezi s-au poziționat în casele aflate pe drumul spre poduri. De aici, olandezii au atacat soldații germani care se îndreptau spre poduri. În timpul luptelor, ambele tabere au suferit pierderi. În acest timp, germanii au reușit să aducă în zonă un tun antitanc PaK 38. Supuși presiunii crescute a germanilor, apărătorii olandezi au fost nevoiți să se retragă. După ce primele elemente germane au reușit să preia controlul asupra podurilor, acestea au fost urmate de restul efectivelor Companiei a 9-a din cadrul Regimentului al 16-lea aeropurtat.

În timpul înaintării batalionului al 3-lea german, aghiotantul lui von Choltitz a fost ucis în luptele cu un punct întărit olandez. După ce au descoperit o rută care ocolea punctele întărite olandeze, germanii au reușit să înainteze pe chei și, în jurul orei 09:00, batalionul al 3-lea a făcut joncțiunea cu elementele germane care ocupau deja podurile.

Compania olandeză din sudul orașului a reușit să rămână pe poziții până în după amiaza zilei de 10 mai. Pozițiile lor au fost luate cu asalt de nou sosita Compania a 10-a aeropurtată, al cărei atac era sprijinit de focul mortierelor. Olandezii au continuat lupta până când au rămas fără muniție și au fost obligați să capituleze.

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Avion de transport Junkers Ju 52 incendiat la scurtă vreme după aterizare.

10 mai[modificare | modificare sursă]

Trupele olandeze din nordul orașului au fost alarmate de zgomotul avioanelor care se apropiau. La cartierul general al garnizoanei se afla în acel moment un singur ofițer – un căpitan – care a început organizarea militarilor și distribuirea de muniție. El a trimis mai multe subunități pentru apărarea podurilor, celor trei stații de cale ferată și apropiere și pentru respingerea germanilor a căror debarcare fusese raportată în diferite zone ale orașului. Acțiunile olandezilor i-a obligat pe germani să își consolideze pozițiile din jurul podurilor.

Primele acțiuni întreprinse de olandezi au fost executate de o subunitate de pușcași mari și o elemente dintr-o companie de geniști. Olandezii au luat poziții în jurul micii pungi germane de la nordul podurilor și au început să plaseze mitraliere în punctele strategice. În scurt timp au început schimburile de focuri dintre cele două tabere. Treptat, germanii au fost împinși într-o zonă restrânsă din jurul podurilor rutiere. Ambele tabere au suferit pierderi considerabile în timpul luptelor.

Punga germanilor a fost restrânsă treptat, în timp ce numeroși civili priveau luptele. În aceeași dimineață, au fost trimise în zonă două vase mici – o vedetă torpiloare și o canonieră veche - (TM51 și Z5)—care să sprijine atacul olandezilor. Canoniera a atacat de două ori pozițiile germane din partea de nord a insulei Noordereiland, a doua oară însoțită și de vedeta torpiloare. Vasele olandeze au lansat 75 de proiectile de 75mm asupra invadatorilor, dar efectele bombardamentului au fost limitate. În timpul celui de-al doilea atac naval, avioanele Luftwaffe au lansat mai multe bombe asupra vaselor fluviale, cauzând avarii importante vasului torpilor. Ambele vase s-au retras după bombardamentul aerian. Trei marinari au for uciși în timpul luptelor. [1]

Între timp, germanii aflați pe pod au primit ca întăriri tunuri antitanc PaK 36 și tunuri de câmp. De asemenea, ei au ocupat casele din partea nordică a insulei, unde au montat mitraliere grele, iar în centrul insulei au plasat mortiere. Sub presiunea olandezilor, germanii s-au retras în clădirea unei companii de asigurare aflate chiar la capul podului rutier. Datorită unghiului de tragere care defavoriza atacul, germanii au reușit să apere clădirea cu ușurință. Soldații olandezi au fost obligați să se retragă datorită tirurilor precise de mortiere. Luptele au intrat într-un impas, care avea să continue până la capitularea olandezilor de pe 14 mai.

Colonelul Scharroo—conștient că dispunea de efective reduse, cu care trebuia să respingă un atac puternic al germanilor – a cerut de la Haga să îi fie trimise întăriri importante. În zonă au fost trimise întăriri, cele mai multe venind de pe linia defensivă „Grebbe” sau de pe frontul de est, din „Fortăreața Olanda”.

11 mai[modificare | modificare sursă]

În timpul nopții și în primele ore ale dimineții, apărătorii Rotterdamului au primit întăriri venite din sectorul nordic al „Fortăreței Olanda”. Colonelul Scharroo a început reorganizarea pozițiilor defensive. El și-a plasat trupele de sub comandă de-a lungul cursului râului, cât și la vest, nord și est de oraș. Colonelul Scharroo a luat măsuri pentru respingerea unor atacuri terestre, nu doar ale trupelor aeropurtate. Micul său cartier general a fost practic sufocat de numeroasele rapoarte privind rapoarte despre aterizări false ale trupelor germane sau despre acțiunile trădătorilor locali. Aceste activități au ocupat într-o asemenea măsură personalul cartierului general, încât primele planuri pentru organizarea unor contraatacuri împotriva capului de pod german au fost schițate doar pe 11 mai.

La ora 04:00 au fost reluate schimburile de focuri în jurul capului de pod. Sigurul punct forte al germanilor îl reprezenta ocuparea de către 40-50 de militari a clădirii societății de asigurare de la capul de nord al podului rutier. Această clădire fusese izolată în timpul luptelor de cu o zi mai înainte de grosul trupelor germane. Toate atacurile olandezilor pentru cucerirea clădirii au fost respinse, dar și toate încercările germanilor de reaprovizionare a celor din clădire au eșuat. Tentativele germanilor de traversare ale podului la bordul unor automobile sau motociclete au fost respinse de olandezi cu tiruri concentrate de mitraliere. Podul rutier nu se afla practic sub controlul niciunei tabere, fiind ținta focurilor armelor automate atât olandeze cât și germane.

Aviația olandeză a asigurat sprijinul aerian al trupelor terestre la cererea lui Scharroo. Bombardierele olandeze au lansat bombe asupra podurilor orașului și, deși toate și-au ratat țintele, proiectile rătăcite au lovit cuiburile de mitralieră germane, scoțând din luptă pe unele dintre ele. Un nou raid al bombardierelor olandeze a fost interceptat de cele 12 avioane de vânătoare Messerschmitt Bf 110, care patrulau în zonă. Deși germanii au pierdut în luptă cinci avioane de vânătoare, olandezii au pierdut trei bombardiere, ceea ce a reprezentat o reducere dramatică a efectivelor forțelor aeriene olandeze.[1]

Germanii au ocupat la un moment dat puntea vasului companiei „Holland America Line” SS Statendam, unde au amplasat mai multe mitraliere. Olandezii au răspuns imediat cu tiruri de mitraliere și mortiere. În scurtă vreme, vasul și instalațiile adiacente au fost incendiate. Germanii au părăsit în grabă vasul, care a continuat să ardă multă vreme după capitularea olandezilor pe 14 mai.

12 mai[modificare | modificare sursă]

Pe 12 mai, luptele au continuat. Deși olandezii nu au reușit să recapete controlul asupra orașului, germanii au fost supuși unor atacuri neîntrerupte. Ambele tabere au suferit pierderi mari, iar comandamentul german a început să fie îngrijorat pentru soarta celor 500 de germanii blocați în inima Rotterdamului. Oberstleutnant von Choltitz a fost autorizat de Generalleutnant Kurt Student să retragă luptătorii din partea de nord a pungii, dacă situația de pe teren ar fi cerut-o.

La nord-vest de Rotterdam, în satul Overschie, trupele aeropurtate germane au aterizat la Ockenburg și Ypenburg. Generalul Graf von Sponeck și-a mutat forțele de la Ockenburg la Overschie, strecurându-se printre pozițiile olandeze. În satul Wateringen, au întâlnit un post de comandă olandez. Când în sprijinul olandezilor au sosit două mașini blindate, germanii s-au retras și au ocolit poziția. Cei mai mulți dintre militarii de sub comanda lui von Sponeck au reușit să ajungă la Overschie, unde s-au alăturat supraviețuitorilor luptelor de la Ypenburg.[1]

13 mai[modificare | modificare sursă]

În seara zilei de 12 mai, colonelul Scharroo a primit ordine din partea Cartierul general olandez să intensifice eforturile pentru înfrângerea rezistenței germen de pe căile de acces spre poduri și, dacă situația locală o cerea, să distrugă podurile. Această ultimă parte a ordinului era o consecință directă a apariției Diviziei a 9-a Panzer în regiunea podurilor Moerdijk (care asigurau legătura dintre Dordrecht și Brabantul de Nord), de unde amenințau apărarea Fortăreței Olanda. Colonelul Von Frijtag Drabbe, comandantul al infanteriștilor marini aflați în zonă, a primit ordinul să distrugă toate punctele de rezistență de la capul de nord al podului, după care să ocupe calea de acces spre pod și să se ocupe de distrugerea acestuia. Pentru îndeplinirea acestui ordin, el a ales aproximativ 100 de oameni dintre cei mai experimentați infanteriști marini. A mai fost formată o subunitate de rezervă din rândul trupelor auxiliare tot cu efective de aproximativ 100 de luptători. Cele două subunități beneficiau de sprijinul a două obuziere de 105mm, opt mortiere de 81 mm și două mașini blindate.

În timp ce înaintau spre nordul podului, infanteriștii marini au fost atacați cu foc concentrat de mitraliere dinspre sud. Bateriile de artilerie nu lansaseră nici un proiectil până în acel moment dar, după ce s-a luat contactul cu comandantul batalionului de artilerie, a fost trase mai multe salve. Niciuna dintre lovituri nu și-a atins ținta și, după ce s-au făcut câteva încercări eșuate de îmbunătățire a preciziei tirului, artileriștii au încetat focul. În acest timp, cele două vehicule blindate M39 Pantserwagen au încercat să se apropie de pod. Germanii au răspuns cu tiruri antitanc puternice, reușind să avarieze una dintre vehiculele blindate. Deși echipajul acesteia a reușit să îl retragă de pe câmpul de luptă, asaltul olandezilor a pierdut un sprijin important. Cea de-a doua mașină a rămas la o distanță sigură și nu a prezentat în schimb nicio amenințare pentru germanii care ocupau clădirea asigurărilor. După ce comandantul companiei de mortiere a reușit să îl convingă pe Scharroo că piesele de artilerie nu sunt capabile să lovească în mod eficient o clădire înaltă, asaltul de pe partea estică a capului de pod a fost anulat.[1]

Un pluton cu efective complete de infanteriști marini a înaintat din partea de nord-vest de-a lungul Nieuwe Maas și a ajuns la promotoriul de nord fără să întâmpine vreo opoziție din partea germanilor. Pe de altă parte, membrii plutonului nu aveau cunoștință de ocuparea clădirii asigurărilor de către germani. Când olandezii au început traversarea podului, au fost reperați de germani, care au deschis focul împotriva lor de pe ambele flancuri. Mulți infanteriști au fost răniți și unii dintre ei uciși. La rândul lor, olandezii au răspuns cu focul carabinelor și mitralierelor ușoare din dotare. După ce numărul celor răniți și uciși a crescut îngrijorător de mult, militarii valizi s-au retras de pe pod. Și în timpul retragerii olandezii au pierdut oameni răniți și uciși. Supraviețuitorii au găsit adăpost la ambele capete ale podului. Cei care s-au adăpostit la capul de nord au fost întâmpinați cu foc de un grup de germani care se adăpostea la rândul lor acolo. Olandezii au fost nevoiți să continue retragerea sub focul încrucișat al germanilor de sub pod și al celor din clădirea asigurărilor și au mai pierdut în acest timp camarazi răniți. După terminarea războiului, germanii care ocupau clădirea asigurărilor au admis că a fost la un pas să se predea. Rezervele de muniție le erau aproape epuizate, jumătate dintre ei erau răniți, iar restul erau epuizați. Numai că, mai înainte ca ei să cedeze, infanteriștii marini olandezi au dispărut din zonă.

Pentru comandanții olandezi a devenit evident că, după eșecul asalturilor împotriva podurilor, tot ceea ce mai puteau face era să organizeze o apărare eficientă a malului de nord. Pentru acest scop au fost plasate de-a lungul râului șapte companii de infanterie. Pentru împiedicarea traversării podurilor, olandezii au plasat trei tunuri antitanc pentru fiecare dintre cele două poduri, iar trei baterii de mortiere de 105mm plasate în Kralingse Plas au primit sarcina să asigure baraje de artilerie împotriva tentativelor de înaintare a germanilor pe cele două promotorii.[1]

În acest timp, blindatele germane au sosit la periferia sudică a Rotterdamului. Generalul Rudolf Schmidt—comandantul XXXIX Armeekorps—nu era dornic să lanseze un asalt blindat peste podurile din partea de nord. El primise rapoarte atât cu privire la amplasarea artileriei antitanc olandeze cât și cu privire la prezența mortierelor. Pierderile suferite de tanchiști la Dordrecht și în timpul încercării traversare de la Barendrecht—unde patru blindate fuseseră distruse de olandezi cu un singur tun antitanc – îi descurajase pe germani într-o asemenea măsură încât au refuzat să înainteze, singura soluție pentru înfrângerea rezistenței olandezilor pe care o întrevedeau fiind doar un bombardament aerian care să vizeze promontoriul de nord.

Acesta a fost momentul în care în conducerea luptelor s-au implicat cei mai importanți comandanți germani. Hermann Göring dorea să lanseze un bombardament devastator asupra centrului orașului. Pe de altă parte. Schmidt și Student se opuneau unui asemenea atac și considerau că era necesar doar un bombardament aerian tactic. Generalul Georg von Küchler, care conducea operațiunile din regiunea Olandei, i-a trimis instrucțiuni lui Schmidt să prezinte comandantului local olandez un ultimatum prin care se pretindea capitularea necondiționată a orașului.[1]

14 mai[modificare | modificare sursă]

În dimineața zilei de 14 mai, generalul Schmidt a pregătit textul ultimatumului care trebuia înmânat comandatului militar al orașului Rotterdam. Textul ultimatumului a fost editat în olandeză. Trei negociatori germani au plecat să predea ultimatumul la podul de pe Maas. Cei trei duceau un steag alb, dar nu au fost tratați cu prea multă curtoazie de către olandezi. Cei trei au fost dezarmați, armele fiindu-le aruncate în apă, și au fost legați la ochi. După aceasta, negociatorii germani au fost transportați la cartierul general al lui Scharroo din oraș.

Scharroo a primit scrisoarea prin care germanii amenințau să distrugă Rotterdamul dacă luptele ar fi continuat. Scharroo a cerut instrucțiuni de la Cartierul general olandez. Instrucțiunile primite de la Henri Winkelman indicau ca partea olandeză să fie retrimis comandantului german cu observația că numai un document semnat în mod corespunzător, cu precizarea gradului, funcției și numele comandantului poate fi considerat un document legitim de negociere a capitulării.[1]

Colonelul Scharroo a încredințat răspunsul aghiotantului, căpitanul J. D. Backer. În acest timp, Göring dăduse deja ordin Kampfgeshewader 54 (KG 54) – în componența căruia intra 90 de bombardiere Heinkel He 111 – să decoleze de la bazele din jurul orașului Bremen. Comandantul grupului de bombardment, Oberst Walter Lackner, și-a condus două treimi dintre bombardierele de sub comanda sa pe o rută care permitea apropierea de țintă dinspre nord-est. Restul de 27 de bombardiere de sub comanda Oberstleutnant Friedrich Höhne au înaintat spre Rotterdam dinspre sud. Ora estimată de sosire a bombardierelor în zonă era 13:10 ora locală.

Rotterdam Blitz[modificare | modificare sursă]

Germanii au acceptat punctul de vedere al olandezilor. Generalul Schmidt i-a cerut traducătorului său să redacteze un nou document, mai cuprinzător decât primul, oferindu-le olandezilor răgaz până la 16:20 să se conformeze. El a semnat documentul cu numele complet și gradul militar. În timp ce căpitanul Backer se deplasa spre liniile olandeze de către Oberstleutnant von Choltitzt, bombardierele germane și-au făcut apariția dinspre sud. Soldații germani de pe Noordereiland, dintre care cei mai mulți nu aveau informații cu privire la negocierile comandanților locali, au intrat în panică. Ei se temeau să nu devină victime ale raidului executat de bombardierele proprii. Von Choltitz a ordonat să fie lansate rachete roșii, dar când primele trei avioane și-au lansat bombele, semnalele luminoase lansate de la sol au fost mascate de fumul exploziilor. Cu toate acestea, următoarele 24 de bombardiere din formația care venise din sud au închis tapele bombelor și au virat spre vest.

Formația de bombardiere care se apropia dinspre nord-est era formată din 60 de bombardiere sub comanda Oberst Lackner. Datorită fumului gros, piloții au primit ordinul să schimbe altitudinea și direcția de zbor. Rachetele roșii luminoase lansate de la sol nu au fost văzute de piloți, iar centrul Rotterdamului a fost supus unui bombardament puternic cu bombe de 250 și 50 kg.

Între 800 și 900 de olandezi și-au pierdut viața, iar peste 80.000 au rămas fără adăpost. Peste 25.000 de clădiri au fost distruse.

Rotterdamul după bombardament

Capitularea olandezilor[modificare | modificare sursă]

Pozițiile defensive ale olandezilor au fost afectat doar într-o mică măsură de raidul aerian. În schimb, incendiile care izbucniseră în oraș amenința unele dintre pozițiile apărătorilor orașului. În acest timp, colonelul Scharroo, care era total izolat de Haga, de vreme ce toate liniile de comunicație fuseseră distruse, trebuia să ia o hotărâre cu privire la soarta apărării orașului Rotterdam. Primarul și membrii consiliului orășenesc i-au cerut cu insistență ca militarii să capituleze, dar colonelul i-a îndepărtat. El își dădea perfect seama că decizia sa nu avea să afecteze doar soarta Rotterdamului, dar chiar și pe-a întregii țări. După ce a analizat toate versiunile, Scharroo s-a hotărât să capituleze. Decizia sa a fost aprobată în numele generalului Winkelman de reprezentantul său, locotenent-colonelul Wilson. Generalul Winkelman a aprobat decizia lui Scharroo în după-amiaza aceleiași zile, după ce i-a fost comunicată de Wilson.

Colonelul Scharroo, însoțit de aghiotantul său și un sergent-major, s-a dus să prezinte capitularea orașului. A fost întâmpinat de generalul Schmidt pe pod, iar Scharroo și-a exprimat indignarea față de încălcarea cuvântului unui ofițer superior al Wehrmachtului. Generalul Schmidt—pentru care raidul Luftwaffe fusese o supriză neplăcută—nu a putut decât să replice „Herr Oberst, ich verstehe wenn Sie bitter sind” („Domnule colonel, vă înțeleg perfect amărăciunea”).

În jurul orei 18:00, primii soldați germani au început înaintarea prin orașul în flăcări. soldații olandezi din Rotterdam au respectat încetarea focului și au depus armele. Seara, germanii au ajuns la Overschie, unde a avut loc o scurtă luptă – subunitatea olandeză de aici nu aflase încă de încetarea focului. În timpul acestei lupte a fost ucis un soldat SS.[1]

Urmări[modificare | modificare sursă]

Între timp a avut loc o întâlnire între căpitanul Backer (reprezentantul oficial al comandatului olandez, colonelul Scharroo) și o delegație germană condusă de Generalleutnant Student. În timpul acestei întâlniri urmau să se ia decizii cu privire la aspectele finale ale capitulării. Scharroo refuzase să participe datorită a ceea ce el socotea că este o încălcare a cuvântului de onoare a comandanților germani. În continuare, Scharroo a refuzat orice contact cu oficialitățile germane.

În același timp, olandezii au format o unitate militară cu efective de aproximativ un batalion, care să se predea în conformitate cu ordinele autorităților militare germane. Pentru siguranța lor, olandezii au arborat un steag alb de mari dimensiuni, care să fie vizibil soldaților SS care se apropiau. Aceștia din urmă, în momentul în care au ajuns în piața în care se aflau olandezii, văzând așa de mulți soldați înarmați, au deschis focul. Generalul Student, care tocmai deschisese întâlnirea, s-a repezit la fereastră și a fost lovit de un glonț rătăcit în cap. Deși rănit grav, generalul a fost salvat de un chirurg olandez. Student s-a recuperat cu greu, fiind nevoit să stea în spital până în ianuarie 1941. Soldații germani au considerat că generalul a fost victima atacului unui olandez. Toți militarii olandezi și civilii prezenți în zonă au fost aliniați de SS-iștii furioși și în fața lor au fost montate mitraliere pentru o execuție sumară. Oberstleutnant von Coltitz, care era și el în aceeași cameră cu Student, a intervenit cu fermitate și a oprit execuția. A fost declanșată o investigație pentru aflarea adevărului și s-a aflat că generalul Student a fost rănit de un glonț rătăcit german.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n Dutch History Site
  2. ^ Numărul exact al germanilor morți în luptele de la Rotterdam nu este cunoscut cu exactitate deoarece au fost raportată o listă comună pentru pierderile de la Rotterdam și Waalhaven, adică un total de 123 de soldați.
  3. ^ „Fokker G.I (G-1)”. De Slag om de Grebbeberg en Betuwestelling in mei 1940 (în Dutch). Stichting De Greb. Accesat în .