Artă figurativă

Arta figurativă, sau figurativism, descrie lucrări de artă, în special picturi și sculpturi, care sunt în mod clar derivate din surse de obiecte reale, și sunt, prin urmare reprezentative, prin definiție.

Definiție[modificare | modificare sursă]

Termenul de "arta figurativă", este deseori folosit pentru a descrie ca o arta care reprezintă figura umană, sau chiar o figură animală, și, deși adeseori e cazul, nu este și neapărat așa:

„De la sosirea artei abstracte, termenul de figurativ fost folosit pentru a desemna orice formă de artă modernă, care își păstrează puternic referințele la lumea reală.”
—^[1]

Pictura și sculptura, prin urmare, pot fi împărțite în categorii de figurativ, reprezentativ și abstract, deși, strict vorbind, arta abstractă este derivată (sau abstractizată), dintr-o sursă figurativă sau din altă sursă naturală. Cu toate acestea, termenul este folosit uneori ca sinonim pentru arta non-reprezentativă și arta non-obiectivă, de exemplu, arta care nu are nici o derivare din figuri sau obiecte.

Elementele Formale[modificare | modificare sursă]

Elementele formale, acele efecte estetice create prin proiecție, de care arta figurativă este dependentă, includ, linia, forma, culoarea, lumina și întunericul, masa, volumul, textura, și perspectiva,^[2], deși ar trebui să se precizeze că aceste elemente de proiectare, de asemenea, ar putea juca un rol important în crearea altor tipuri de imagini artistice - dspre exemplu arta abstractă, sau non-reprezentativă sau arta bi-dimensională non-obiectivă. Diferența este că, în arta figurativă aceste elemente sunt utilizate pentru a crea o impresie sau iluzie de formă și spațiu, și, de obicei, pentru a crea un accent în narațiunea portretizată.

Evoluția[modificare | modificare sursă]

Arta figurativă, însăși se bazează pe o înțelegere tacită de forme abstractizate: figura sculpturii din Grecia antică nu a fost naturalistă, deoarece formele sale au fost geometrice și idealizate.^[3] Ernst Gombrich sa referit la strictetile a acestei imagini schematice, aderarea la ceea ce era deja cunoscut, mai degrabă decât ceea ce este văzut, ca "metoda egipteană", o aluzie la claritatea bazată pe de memorie din imagini ale artei egiptene.^[4]

În cele din urmă idealizarea a dat calea observației, și artei figurative ce a echilibrat ideal, geometria cu un realism mai mare, vazut în sculptura clasică din 480 î.Hr. ^[3] Grecii se refereau la dependența observației vizuale ca mimesis. Până la impresioniști, arta figurativă a fost caracterizată de încercări de a reconcilia aceste principii opuse.^[4]

De la începutul Renașterii, manierismul și barocul din secolele al 18, 19 și 20 pictura arte figurative și-a extins în mod constant parametrii săi. Nicolas Poussin (1594-1665), un pictor francez al stilului clasic, a cărui operă prezintă în principal claritatea, logica și ordinea, și favorizează linia în detrimentul culorii, a servit ca alternativă stilului baroc mai mult narativ din secolul al 17-lea. El a fost sursa de inspirație majoră pentru artiștii de orientare clasică ca Jacques-Louis David, Jean-Auguste-Dominique Ingres și Paul Cezanne. Creșterea artei neoclasice a lui Jacques-Louis David a generat în cele din urmă reacțiile realiste ale lui Gustave Courbet și Manet Edouard, care nasc astfel arta figurativ multi-fațete a secolului 20.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Pictură din Egiptul Antic
Kamāl ud-Dīn Behzād, Construcția castelului Khornaq, în al-Hira, c. 1494-1495
Giotto, Tînguirea, c. 1305, Scrovegni Chapel
El Greco, Deschiderea celei de-a cincea pecete 1608-1614, Metropolitan Museum of Art, New York City
Peter Paul Rubens, Judecarea lui Paris, c. 1636, National Gallery, London
Nicolas Poussin, Et in Arcadia ego (Les Bergers d’Arcadie), late 1630s, the Louvre
Jean Auguste Dominique Ingres, The Valpinçon Bather, 1808, the Louvre
Eugène Delacroix, The Barque of Dante, 1822, the Louvre
Gustave Courbet, O înmormântare la Ornans, 1849-1850, Musee d'Orsay, Paris
Édouard Manet, Muzicianul bătrân, 1862, National Gallery of Art Washington, DC
Edgar Degas, Ballet Rehearsal, 1873, The Fogg Art Museum, Cambridge, Massachusetts
Pierre-Auguste Renoir, Dans la Le Moulin de la Galette (Bal du moulin de la Galette), 1876, Musée d'Orsay
Thomas Eakins, The Swimming Hole, 1884-5, Amon Carter Museum, Fort Worth, Texas
Paul Cézanne, Bather, 1885-1887, Museum of Modern Art
Vincent van Gogh, On the Threshold of Eternity, 1890, Kröller-Müller Museum
Paul Gauguin, The Midday Nap, (1894)
John French Sloan, McSorley's Bar, 1912, Detroit Institute of Arts
Ernst Kirchner, Berlin Street, 1913
George Bellows, Dempsey and Firpo (1924), Whitney Museum of American Art

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

^ "Glossary: Figurative", Tate. Retrieved 7 April 2006
^ Adams, Laurie Schneider, The Methodologies of Art, pages 17-19. Westview Press, 1996,
^ ^a ^b Clark, Kenneth, The Nude: A Study in Ideal Form, pages 31-2. Princeton University Press, 1990.
^ ^a ^b „The Gombrich Archive: Press statement on The Story of Art”. Arhivat din original la 6 octombrie 2008. Accesat în 5 aprilie 2012.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

The Figure, National Gallery of Art Arhivat în 16 octombrie 2008, la Wayback Machine.

[1] "Glossary: Figurative", Tate. Retrieved 7 April 2006

[2] Adams, Laurie Schneider, The Methodologies of Art, pages 17-19. Westview Press, 1996,

[Clark-3] Clark, Kenneth, The Nude: A Study in Ideal Form, pages 31-2. Princeton University Press, 1990.

[Gombrich-4] „The Gombrich Archive: Press statement on The Story of Art”. Arhivat din original la 6 octombrie 2008. Accesat în 5 aprilie 2012.

[1]

[2]

[3]

[4]