Sari la conținut

Anatoli Krupensky

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru persoane omonime, vedeți Krupensky.
Anatoli Krupensky
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Chișinău, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat (73 de ani) Modificați la Wikidata
Roma, Regatul Italiei Modificați la Wikidata
Înmormântatcimitero acattolico di Roma[*][[cimitero acattolico di Roma (cemetery in Rome, Italy; located near Porta San Paolo)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiNikolai Krupensky Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațiediplomat
politician Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materFacultatea de Drept a Universității Imperiale de la Moscova[*]

Anatoli Krupensky (în rusă Анатолий Николаевич Крупенский; n. , Chișinău, Imperiul Rus – d. , Roma, Regatul Italiei) a fost un latifundiar și diplomat țarist, ambasador al Imperiului Rus în Regatul Italiei pe parcursul anilor 1912–1915.

S-a născut la Chișinău în 1850, în familia lui Nikolai Krupensky (1822–1893), șambelan și mareșal al nobilimii din Basarabia. Fratele său Vasili a fost la fel diplomat, Pavel a fost deputat în Duma de Stat din partea Basarabiei, pe când Mihail și Aleksandr au fost mareșali guberniali ai nobilimii basarabene.

A început să primească studii superioare la Universitatea imperială „Sf. Vladimir” din Kiev, iar în septembrie 1871 s-a mutat la facultatea de drept a Universității din Moscova, absolvind-o în 1874. După absolvire, a intrat în serviciul Ministerului Afacerilor Externe țarist.

A fost secretarul de gradul 2 al ambasadelor ruse din Austro-Ungaria (1878-1883) și Marea Britanie (1883-1891), și, ulterior, secretar de gradul 1 al ambasadei din Londra (1891-1896).[1]

În anii 1896-1905 a fost consilier al ambasadei din Italia, iar apoi, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în Norvegia (1905-1912). A participat la negocierile privind problema delimitării arhipelagului Svalbard la conferințele internaționale desfășurate la Christiania (Oslo) în 1910 și 1912.[2]

Între anii 1912-1915 a fost ambasador în Italia. După Revoluția din octombrie 1917, a rămas tot acolo.

Ca proprietar de terenuri, a deținut 542 de zeciuieli în ținutul Camenița din gubernia Podolia.[3]

A murit pe 5 decembrie 1923 la Roma, fiind înmormântat în cimitirul protestant (Testaccio).