Anți

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Culturi arheologice de la începutul secolului al 7-lea identificate cu slavii timpurii.
Harta popoarelor slave din secolul al VI-lea (de către Boris Rîbakov)

Anții (latină: antae, în greacă Áνται) au fost o ramură a slavilor timpurii; ei au avut o organizare statală tribală care a existat în secolul al VI-lea în regiunea dintre Dunărea de Jos și în nord-vestul Mării Negre (Republica Moldova de azi și centrul Ucrainei). Ei sunt frecvent asociați cu cultura arheologică Penkovka.[1][2][3][4]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Menționați pentru prima dată în 518, anții au invadat Dioceza Tracia undeva între 533 și 545. La scurt timp după aceea, au devenit foederati bizantini (adică aliați ai Bizanțului), primind plăți în aur și un fort numit Turris, undeva la nord de Dunăre (unii cercetători identifică Turris cu Cetatea Albă din Ucraina), într-o poziție de importanță strategică, care să prevină atacurile barbare. Astfel, între 545 și anii 580, mulți anți au luptat ca soldați în diverse campanii bizantine. Anții au fost în cele din urmă atacați și distruși de avarii panonici, la începutul secolului al VII-lea.

Situația Politică din sud-estul Europei ~ 520 e.n. – perioada post-hunică și înainte de recucerirea bizantină a Italiei Gotice.
Hartă prezentând statul anților în secolul al VI-lea (în jurul anului 560), în conformitate cu cartea lui Francis Dvornik

Localizarea în secolul al VI-lea[modificare | modificare sursă]

O cataramă de aur din mormântul din Ödenkirche, domeniul Keszthely-Fenékpuszta, Zala, Ungaria; pe partea inferioară este inscripția greacă ANTIKOY, „cuceritorul anților”.

Iordanes și Procopius au fost văzuți ca surse extrem de importante în localizarea anților cu o mai mare precizie. Jordanes (Getica 25) afirmă că au locuit „de-a lungul curbei Mării Negre”, de la Nistru până la Nipru. P Barford se întreabă dacă acest lucru implică faptul că au ocupat stepa sau regiunile mai la nord;[5] deși cei mai mulți cercetători, în general, îi văd pe anți în zona de silvostepă din stânga Nistrului.[6] În contrast, Procopius le localizează doar dincolo malurile de nord ale Dunării (Războaiele V, 27,1–2) (adică Valahia). Lipsa de coerență și erorile evidente în geografia lor dovedește că autorii aveau  cunoștințe geografice vagi despre „Sciția”.[7][note 1]

Urmași[modificare | modificare sursă]

Din fosta federație a anților, următoarele triburi au evoluat pe teritoriul ucrainean:[8]

Teritoriul european locuit de triburile slave în secolele 8 și 9.

Șefi anți[modificare | modificare sursă]

  • Boz (fl. 376-80), rege al anților și primul Slav conducător slav cunoscut 
  • Dabragezas (fl. 555-56), a condus flota Romană în Crimeea împotriva pozițiilor persane
  • Idariz (fl. 562), tatăl lui Mezamir
  • Mezamir (fl. 562), puternic archonte al anților
  • Kelagast (fl. 562), fratele lui Mezamir
  • Musokios (fl. 592), monarh
  • Ardagast (fl. 584-97), comandant și șef de armată al lui Musokis
  • Pirogast

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Eg Jordanes states Scythia extends as far as the „Tyras" and „Danaster”, although they are two names for the same river (Dniester). Procopius thought the Caucasus mountains extended as far as Illyricum. (Curta, 199, p. 327-8)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Baran (1986)
  2. ^ Shchukin (1986)
  3. ^ Gimbutas (1971, p. 90)
  4. ^ Sedov (1996, p. 280)
  5. ^ Barford (2001, p. 55)
  6. ^ Magosci (2010, p. 43)
  7. ^ Curta (1999, p. 327)
  8. ^ Magocsi, Paul. A History of Ukraine. University of Toronto Press, 1996. ISBN: 9780802078209 . p. 46