Alexandru Spătaru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alexandru Spătaru
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (91 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupație inginer Modificați la Wikidata

Alexandru Spătaru (n. 2 iunie 1920, Armeni, județul Sibiu - d. 25 martie 2012) a fost unul dintre cei mai cunoscuți specialiști români în telecomunicații, inginer diplomat al Institutului Politehnic București.[1]

A absolvit liceul Gh. Barițiu din Cluj în 1939. A obținut diploma de inginer la Institutul Politehnic București în 1944.[1]

A efectuat stagii de specializare în Cehoslovacia, RDG și Uniunea Sovietică.

Alexandru Spătaru a condus cercetările științifice prealabile realizării primelor experimente de televiziune în România: între 1953-1955 în alb-negru [5] și, începând din 1964, în culori. În consecință, la 21 august 1955, în București au putut fi realizate primele emisiuni de televiziune alb-negru cu caracter regulat.[2]

A fost precursor al viziofoniei (= telefonie cu transmiterea imaginilor interlocutorilor) și a efectuat primele cercetări de viziofonie din România.

Prin Hotărârea nr. 3226/1967 a Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România, Alexandru Spătaru a fost numit în funcția de președinte al Comisiei române pentru activități spațiale.[3] A fondat Centrul Național pentru teleinformații și telecomunicații spațiale. A fost membru al Comisiei Internaționale Independente pentru Dezvoltarea Telecomunicațiilor Internaționale.A coordonat primele contribuții ale României la activitățile spațiale internaționale. A fost consultant internațional al Uniunii Internaționale de Telecomunicații (UIT).

Alexandru Spătaru a înființat și condus (între anii 1962-1985), Catedra de Electronică Aplicată din cadrul Facultății de Electronică și Telecomunicații din Institutul Politehnic din București. A introdus și predat cursul fundamental "Teoria Transmisiunii Informației" (TTI) destinat viitorilor ingineri electroniști.

A fost un excelent cadru didactic (apreciat ca atare de studenți și colaboratori) și un cercetător vizionar datorită vastei sale culturi tehnice, dublată de un accentuat spirit ingineresc, bazat pe rigoare profesională și disciplină.[7]

Pacepa relata că "la adăpostul Institutului de Cercetări și Proiectări pentru Rachete Meteorologice (cu sediul în pădurea Băneasa), profesorul Alexandru Spătaru lucra la proiectul unei rachete cu rază medie de acțiune."[4] [8]

A ieșit la pensie în 1985 dar a continuat să lucreze cu cercetători și studenți din UPB până aproape de decesul survenit în 2012. După 1990 a înființat în cadrul UPB "Centrul Național de Teleinformatică și Telecomunicații Spațiale" (CNTTS), destinat cercetărilor și relațiilor științifice internaționale în aceste domenii.[6]

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

În domeniul Teoria Informației a publicat cartea “Teoria transmisiunii informației. Coduri și decizii statistice”, în 1971, la Editura Științifică și Tehnică și apoi, în traducere, la edituri din Paris (1971) și Berlin (1973) - cartea fiind o lucrare de referință în domeniu.[5]

În același domeniu, în 1987, a publicat cartea Fondements de la théorie de la transmission de l'information, la editura Presses Polytechiques Romandes, Lausanne,. Aceasta reprezintă primul tratat de Teoria Informației apărut în Elveția, fiind publicată în cadrul seriei "Traité d'Electricité" (22 volume) de Ecole Polytechnique Fédérale Lausanne, din Elveția.[5] [6]

Note[modificare | modificare sursă]

5.http://sindicatulsnr.ro/despre-inceputul-televiziunii-publice-in 6.http://www.omniscop.ro/wp-content/uploads/2012/03/articol.pdf 7.https://amintiridinicptc.org/henry-sinnreich/ 8.https://ohanesian.wordpress.com/2010/04/10/