Gheorghe Cartianu-Popescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Gheorghe Cartianu-Popescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Borca, România Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani) Modificați la Wikidata
București, RS România Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAna Cartianu Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieinginer Modificați la Wikidata
Activitate
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române

Gheorghe Cartianu-Popescu (n. 8 august 1907, Borca, Neamț, d. 26 iunie 1982, București) a fost un cunoscut profesor universitar, cercetător de valoare mondială, inventator și membru corespondent al Academiei Române. S-a specializat în domeniul radiocomunicațiilor. A realizat primele instalații românești de emisie cu modulație de frecvență, de concepție proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale, pe unde metrice, în România (1947 - 1950). A avut cercetări și numeroase lucrări în domeniul teoriei și practicii modulației de frecvență. De asemenea, a contribuit la organizarea și dezvoltarea învățământului românesc de radiocomunicații.

A fost căsătorit cu eseista și traducătoarea Ana Cartianu.[1]

Lucrări (selecție)[modificare | modificare sursă]

  • „Modulația de frecvență” (1958)
  • „Bazele radiotehnicii” (1962)
  • „Analiza și sinteza circuitelor electrice” (1972)
  • „Sinteza în domeniul frecvență” (1974)

Studii[modificare | modificare sursă]

S-a născut în comuna Borca, o localitate pitorească din județul Neamț. Începe cursurile școlii primare în comuna natală și le termină în comuna Dubrovăț, jud. Iași, unde tatăl său fusese mutat în interes de serviciu. În 1918, tatăl său este mutat din nou în interes de serviciu la Bacău, unde tânărul Gheorghe Cartianu va urma cursurile liceului din localitate, până la absolvire (1926). În același an devine student la Facultatea de Electrotehnică (Politehnica din București). În paralel cu studiile la Politehnică urmează și Facultatea de Matematică, la Universitatea din București. În 1932, Gh. Cartianu obține titlul de diplomat inginer al Școlii Politehnice din București, Secția electrotehnică. În anul 1968 obține titlul de doctor inginer cu lucrarea "Modulația de frecvență", iar în 1970 devine doctor docent.

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

Activitate inginerească[modificare | modificare sursă]

Din anul 1933, inginerul Gh. Cartianu este angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul București și la stația de emisie Otopeni. Un an mai târziu, 1934, este solicitat de profesorul Ernest Abason să preia postul de asistent la cursurile de matematici speciale și geometrie descriptivă în Școala Politehnică. În același timp prof. Tudor Tănăsescu îl solicită și ca asistent la cursul nou înființat de radiotelecomunicații.

Activitate didactică și de cercetare[modificare | modificare sursă]

În anul 1937, renunță la postul de la Societatea de Radiodifuziune și rămâne ca asistent la Catedra de Radiocomunicații, dedicându-se cu pasiune cercetării, proiectând și realizând numeroase instalații. În 1940 publică o serie de articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare și neliniare, prin care a formulat noul criteriu de stabilitate, cunoscut sub numele de "Criteriul Cartianu-Loewe". În același an a devenit colaboratorul unor reviste ca: L’Onde Electrique, Electronics Letters, Annales des eletrocommunication.

Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste românești ca: Telecomunicații, Buletinul Institutului Politehnic din București, Memorii și Monografii ale Academiei Române.

Continuând activitatea didactică, în anul 1948, este avansat conferențiar la Catedra de radiocomunicații și predă disciplinele linii și antene, aparate și instalații de radiotehnică și electricitate. În 1949, realizează prima legătură cu radiorelee din țară, între studiourile din București și stația de emisie Tâncăbești, utilizând o stație de emisie de concepție proprie. În anul 1951, construiește o instalație originală cu care efectuează emisiuni și recepții pe unde ultrascurte cu modulație de frecvență, demonstrând superioritatea acestora față de modulația de amplitudine. În 1952 este numit șef al Catedrei de radiocomunicații, și predă cursul de bazele radiotehnicii. În anul 1963 este ales membru corespondent al Academiei.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Lista lucrărilor științifice publicate de Gh. Cartianu, cuprinde 75 de titluri, dintre care în reviste de specialitate a publicat subiecte despre: stabilitatea sistemelor electrice lineare și nelineare, modulația de frecvență; sinteza rețelelor electrice în domeniul timpului și frecvenței, sisteme de comunicație tip releu sau radio dispecer.

S- a stins din viață la 26 iulie 1982, în plină activitate creatoare.

Toate realizările care îi poartă semnătura – invenții brevetate, instalații proiectate și realizate, articole și tratate publicate – sunt mărturie a marii sale personalități și îi atestă un loc important în istoria electrotehnicii și învățământului superior românesc.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, edițiile I și a II-a, editurile AGIR și OSIM, București, 1999 și 2000.

Legături externe[modificare | modificare sursă]