Alegeri legislative în Italia, 1994

Alegerile politice italiene din 1994 au avut loc pe 27 și 28 martie. S-a votat în două zile consecutive pentru a veni în întâmpinarea cerințelor comunităților ebraice, care pe 27 martie au sărbătorit Paștele.

Cadru politic[modificare | modificare sursă]

Aceste alegeri au venit în urma unor evenimente care au modificat în mod semnificativ cadrul politic italian. Evenimentele politice de la începutul anilor '90, au determinat o redefinire a referințelor de identitate în care subiectele politice erau purtătorii de cuvânt: deci a implicat împingerea către reînnoire în aripa stângă.

În 1992 și 1993 a existat o criză severă a politicii italiene, o consecință a scandalului de la Tangentopoli și a inchiziției judiciare (Mani Pulite): vestea gravelor fapte de corupție a dus la pierderea susținerii partidelor tradiționale, care până atunci au exercitat un rol dominant în politica italiană.

În 1993 în urma unui referendum a fost adoptată o nouă lege electorală, așa zisa "lege Mattarella", noul sistem electoral era mixt în mare parte și proporțional. 75% din locuri (475 pentru Camera Deputaților și 232 pentru Senat) sunt alocate printr-un sistem uninominal majoritar, restul de 25% din locuri(155 pentru Camera Deputaților și 83 pentru Senat) printr-un sistem proporțional . Pentru cea mai mare parte, țara este împărțită în nenumărate colegii, în care există locuri pentru a putea fi completate, obține locul subiectul care în colegiu a obținut cea mai mare parte a voturilor.

Toate aceste schimbări a determinat să se vorbească despre Prima Republică și a-2-a Republică. După o perioadă de mari schimbări principalele subiecte ce au reprezentat noul scenariu politic au fost:

Partidul Democrat de Stânga de către instanțele Partidului Comunist Italian
Partidul Popular Italian-instanțele creștin democrat
Forța Italia ce a coagulat în jurul lui Silvio Berlusconi segmente de electorat liberal, ex-socialiste, ex-democrat, creștin și amplasarea acestora în centru-dreapta.
Alianța Națională- instanțele Mișcării Socialiste Italiene

Diferitele partide politice s-au prezentat în cadrul unei noi coaliții neanticipând sistemul bipolar. Au fost 3 coaliții:

Alianța Progresiștilor, condusă de Achille Occhetto, el însuși propunând coaliția de centru-stânga, era format din Partidul Democratic de Stânga "Rifondazione Comunista ","Federazione dei Verdi", Partidul Socialist Italian , Alianța Democratică și Creștino-Sociali.
Polul libertăților și Polul Guvernului se prezentau drept coaliții de centru-dreapta, inter-conexe, sub conducerea lui Silvio Berlusconi. Polul libertății cuprindea Forța Italia și Liga de Nord , iar Polul Guvernului cuprindea Forța Italia și Alianța Națională, ambele coaliții includeau centrul creștin democratic și câteva formațiuni mai mici(Uniunea de centru și Partidul Democrat Liberal).
Pactul pentru Italia condus de Mariotto Segni, ce a propus drept coaliție de centru alianța formată din Partidul Popular Italian și "Patto Segni".