Adunarea Parlamentară a NATO

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Adunarea Parlamentară a NATO
AbreviereNATO PA
Înființare1955
TipParlament internațional
SediuBruxelles
LocațieBruxelles, Belgia
PresidentAttila Mesterházy (Ungaria)
VicepreședinteOsman Askin Bak (Turcia)
Philippe Folliot (Franța)
Michael R. Turner (Statele Unite)
Secretar generalRuxandra Popa (Franța)
Organizația mamăNATO
www.nato-pa.int

Adunarea Parlamentară a NATO (NATO Parliamentary Assembly, NATO PA / Assemblée parlementaire de l'OTAN, AP OTAN) a fost înființată în anul 1955 sub denumirea de North Atlantic Assembly (Adunarea Atlanticului de Nord) este un organism consultativ interparlamentar format din membri ai parlamentelor naționale ale statelor membre, numărul reprezentanților naționali fiind proporțional cu numărul populației statelor membre și reprezintă distribuția politică a parlamentelor naționale. Președintele în funcție al AP OTAN este Attila Mesterházy din 2019.[1] Secretarul general actual este Ruxandra Popa din Franța; ea ocupă această poziție din ianuarie 2020.

Rol[modificare | modificare sursă]

Reunind legiuitorii din toate statele membre ale Alianței Atlantice, AP NATO asigură o legătură între NATO și parlamentele națiunilor sale membre.

În același timp, aceasta facilitează conștientizarea parlamentară și înțelegerea problemelor esențiale de securitate și contribuie la o mai mare transparență a politicilor NATO. Este esențial să mențină și să consolideze relația transatlantică, care stă la baza Alianței Atlantice.

De la sfârșitul Războiului Rece, Adunarea și-a asumat un nou rol prin integrarea în activitatea sa a parlamentarilor din acele țări din Europa Centrală și de Est și dincolo de acestea care caută o asociere mai strânsă cu NATO. Această integrare a oferit asistență atât politică, cât și practică și a căutat să contribuie la consolidarea democrației parlamentare în întreaga regiune euro-atlantică și să completeze și să consolideze programul propriu de parteneriat și cooperare al NATO.

Adunarea sa implicat direct în asistarea în procesul de ratificare a protocoalelor de aderare semnat la sfârșitul anului 1997, care a culminat cu aderarea Republicii Cehe, Ungariei și Poloniei la Alianță în martie 1999. A jucat același rol cu privind procesul de ratificare care a dus la aderarea Bulgariei, a Estoniei, a Letoniei, a Lituaniei, a României, a Slovaciei și a Sloveniei, în martie 2004.

Numărul de reprezentanți[modificare | modificare sursă]

State membre[modificare | modificare sursă]

Numărul de reprezentanți ai fiecărui stat membru[1]

Stat Membru Organism Legislativ Național Număr Reprezentanți
Albania Assembly of the Republic
4
Belgia La Chambre, Senate
7
Bulgaria Narodno Sobranie
6
Canada Senate and House of Commons
12
Croația House of Representatives
5
Republica Cehă Poslanecka Snemovna, Senat, Delegation
7
Danemarca Folketinget
5
Estonia Riigikogu
3
Franța Assemblée Nationale, Sénate
18
Germania Bundestag, Bundesrat
18
Grecia Parliament
7
Islanda Althingi
3
Italia Camera, Senato
18
Letonia Saeima
3
Lituania Seimas
4
Luxemburg Chambre des Députés
3
Norvegia Stortinget
5
Olanda Eerste Kamer, Tweede Kamer
7
Polonia Sejm, Senat
12
Portugalia Parlamento
7
Regatul Unit House of Commons, House of Lords
18
România Camera Deputatilor, Senat
10
Slovacia Národna rada Slovenskej republiky
5
Slovenia Drzavni Zbor
3
Spania Congreso, Senado
12
Statele Unite House of Representatives, Senate
36
Turcia Turkish Grand National Assembly
12
Ungaria Orszaggyules
7
Număr total de reprezentanți
257

State asociate[modificare | modificare sursă]

Numărul de reprezentanți ai fiecărui stat asociat[2]

Stat Asociat Organism Legislativ Național Număr Reprezentanți
Armenia Azgayin Zhoghov
3
Austria Parlament
5
Azerbaijan Milli Mejlis
5
Bosnia și Herțegovina Parlament
3
Elveția Assemblée Fédéral Bundesversammlung
5
Federația Rusă Soviet Federatsii, Gossoudarstvennaya Duma
10
Finlanda Eduskunta - Riksdagen
4
Georgia Parliament of Georgia
4
Moldova Parlamentul Republicii Moldova
3
Muntenegru Skupštine Crne Gore
3
Republica Macedonia Sobranie
3
Serbia National Assembly of the Republic of Serbia
5
Suedia Riksdag
5
Ucraina Verkhovna Rada
8
Număr total de reprezentanți
66

Președinți[modificare | modificare sursă]

  • Canada Wishart McLea Robertson (1955–1956)
  • Statele Unite ale Americii Wayne Hays (1956–1957)
  • Țările de Jos Johannes Josephus Fens (1957–1959)
  • Franța Antoine Béthouart (1959–1960)
  • Norvegia Nils Langhelle (1960–1961)
  • Italia Pietro Micara (1961–1962)
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Lord Crathorne (1962–1963)
  • Germania de Vest Georg Kliesing (1963–1964)
  • Belgia Henri Moreau de Melen (1964–1965)
  • Portugalia José Soares da Fonseca (1965–1966)
  • Canada Jean-Eudes Dubé (1966–1967)
  • Islanda Matthías Árni Mathiesen (1967–1968)
  • Turcia Kasım Gülek (1968–1969)
  • Statele Unite ale Americii Wayne Hays (1969–1970)
  • Luxemburg Romain Fandel (1970–1971)
  • Canada Terrence Murphy (1971–1972)
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord John Peel (1972–1973)
  • Danemarca Knud Damgaard (1973–1975)
  • Statele Unite ale Americii Wayne Hays (1975–1977)
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Sir Geoffrey de Freitas (1977–1979)
  • Norvegia Paul Thyness (1979–1980)
  • Statele Unite ale Americii Jack Brooks (1980–1982)
  • Germania de Vest Peter Corterier (1982–1983)
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Sir Patrick Wall (1983–1985)
  • Statele Unite ale Americii Charles McCurdy Mathias, Jr. (1985–1986)
  • Țările de Jos Ton Frinking (1986–1988)
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Sir Patrick Duffy (1988–1990)
  • Statele Unite ale Americii Charles Rose (1990–1992)
  • Franța Loïc Bouvard (1992–1994)
  • Germania Karsten Voigt (1994–1996)
  • Statele Unite ale Americii William V. Roth, Jr. (1996–1998)
  • Spania Javier Ruperez (1998–2000)
  • Spania Rafael Estrella (2000–2002)
  • Statele Unite ale Americii Doug Bereuter (2002–2004)
  • Franța Pierre Lellouche (2004–2006)
  • Țările de Jos Bert Koenders (2006–2007)
  • Portugalia José Lello (2007–2008)
  • Statele Unite ale Americii John S. Tanner (2008–2010)
  • Germania Karl A. Lamers (2010–2012)
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Sir Hugh Bayley (2012–2014)
  • Statele Unite ale Americii Mike Turner (2014–2016)
  • Italia Paolo Alli (2016–2018)
  • Lituania Rasa Jukneviciene (2018)
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Madeleine Moon (2018-present)[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b http://www.nato-pa.int/default.asp?SHORTCUT=199
  2. ^ http://www.nato-pa.int/default.asp?SHORTCUT=200
  3. ^ NATO Parliamentary Assemblee. „NATO PA - PRESIDENTS FROM 1955 TO 2014”. www.nato-pa.int. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]