A.B. Yoffe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
A.B. Yoffe
A.B. Yaffe, portrait.jpg
A.B. Yoffe
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Bălți, Regatul României Modificați la Wikidata
Decedat (84 de ani) Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Yarkon din Petah Tikva[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Israel.svg Israel
Flag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațietraducător
jurnalist
teoretician literar[*]
scriitor Modificați la Wikidata
Limbilimba ebraică  Modificați la Wikidata
Note
PremiiPrime Minister's Prize for Hebrew Literary Works[*]
Premiul Bernstein[*]
Premiul AKUM[*]  Modificați la Wikidata

Abraham B. Yoffe (în ebraică אַבְרָהָם יָפֶה; n. , Bălți, Regatul României – d. ), care a devenit cunoscut mai târziu cu pseudonimul A.B. Yoffe (în ebraică א.ב. יפה), a fost un jurnalist, scriitor, editor și critic literar israelian, născut într-o familie evreiască din Basarabia (care făcea parte pe atunci din România). În timpul vieții sale a publicat cronici literare și cărți de critică literară în presa din Israel.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A.B. Yoffe (în dreapta), mulțumind de la tribună pentru premiul pentru literatură al primului ministru. Așezați la masa prezidiului de la stânga la dreapta: Ortzion Bartana, Zevulun Hammer, Beniamin Netaniahu și Aharon Yadlin.

Yoffe s-a născut în orașul Bălți din Basarabia. A imigrat în Palestina aflată sub mandat britanic în 1940 și a studiat la Școala Reală din Haifa, iar mai târziu la Universitatea Ebraică din Ierusalim. A făcut parte din Hagana și a servit în Armata Israeliană. A scris critică literară și de film mai întâi în limba română (1939-1940) și apoi în ebraică din 1943, colaborând la presa scrisă și la radio. A lucrat ca redactor la săptămânalul Bamahane între 1948 și 1953. La începutul anilor 1950 a fost unul dintre fondatorii clubului de cultură avansată (Tzavta) împreună cu Avraham Shlonsky. Prima sa carte, Poezie și realitate, a fost publicată în 1951. A scris cronici literare ale cărților publicate în limba ebraică, dar și în alte limbi, mai ales franceză, realizând comparații între ele, dar a publicat și cronică de film.

În 1950 a început să lucreze la cotidianul Al HaMishmar și a fost redactor al suplimentului literar al ziarului, Literatura, până în anul 1984. În această calitate i-a încurajat pe scriitorii aflați la început de carieră și a promovat temele literare preferate. Predecesorii săi au fost Avraham Shlonsky șiLea Goldberg. În anii 19511952 a realizat o emisiune radiofonică despre literatura franceză la BBC. Mai târziu, în anii 1954-1965, a lucrat la postul de radio Vocea Israelului. Între anii 1977 și1982 a reprezentat Israelul la organizația PEN International.

Ca membru al Partidului Unit al Muncitorilor (Mapam) și-a început cariera recenzând cărți scrise în stilul 'realist-socialist' și a fost apropiat de scriitori cu convingeri de stânga precum Avraham Shlonsky și Lea Goldberg. A publicat cărți despre viața și opera lor, bazate pe cunoașterea personală și pe activitățile comune, combinând memoriile proprii cu cercetarea operelor literare ca spectator implicat. Aceste cărți contribuie în mod fundamental la înțelegerea unei perioade și a atmosferei literare de la începuturile existenței statului Israel.

A obținut mai multe premii: premiul Fichman,[1] premiul Talfir, premiul Bernstein, premiul Societății Autorilor, Compozitorilor și Editorilor de Muzică din Israel (ACUM), premiul pentru literatură al primului ministru (1996) și premiul pentru traducere al Ministerului Educației (2000).

Yoffe a decedat pe 21 iunie 2008, în urma unei boli pulmonare.

Scrierile sale[modificare | modificare sursă]

Yoffe a fost apropiat de generația de scriitori din vremea Războiului de Independență. Critica sa a însoțit literatura ebraică de-a lungul secolelor, de la scriitori mișcării culturale Haskalah ca Abraham Uri Kovner și Abraham Papirna, la scriitorii din epoca iluminismului și a Renașterii ca David Frishman, Micha Yosef Berdichevsky și Yosef Haim Brenner, și până la scriitorii generației sale ca Avraham Shlonsky, Lea Goldberg, Nathan Alterman, Jakob Horowitz și Rafael Elias.

În centrul cărților sale se află conflictul între nou și vechi ca parte a unei dinamici cunoscute sub numele de reînnoire și continuitate. În paralel cu analiza critică a literaturii israeliene, el a studiat contribuția scriitorilor evrei la literatura română, scriind, singur sau în colaborare, antologiile Scriitori evrei de limba română (1972) și Pe pășuni străine: Scriitori evrei din România, 1880-1940 (1996).

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Poezie și realitate, publicată de biblioteca muncitorilor (1951)
  • Charlie Chaplin, viața și opera (1953)
  • Dialog francez (1958)
  • Povești din lumea literară (1960)
  • A. Shlonsky - poetul și timpul său (1966)
  • Hemingway (1966)
  • Molière (1971)
  • Balzac (1971)
  • Paralele literare moderne (1974)
  • Nou versus vechi (1975)
  • Sigiliul personal (1984)
  • Întâlniri cu Lea Goldberg (1984)
  • Lea Goldberg - portret și creație (1994)

A colaborat la elaborarea mai multor dicționare și antologii (listă parțială):

  • Colecție de articole scrise de Shlonsky (1960),
  • Anuarul jurnaliștilor (1960-1963),
  • Balanța (1973-1970),
  • Arta spectacolului în Israel (1965),
  • Marcel Iancu / album de ilustrații (inclusiv introducerea), 1982.
  • Antologia literaturii de după Independență (1989).

A mai scris prefețe ale edițiilor publicate din scrierile unor autori precum Menachem Mendel Faitelson, Jacob Fichman, Shlomo Zemach și Șlomo Tanai. A tradus în ebraică piese de teatru scrise de Alexandru Mirodan și Mihail Sebastian. A publicat traducerea romanului Femei al lui Mihail Sebastian în anul 1946, când avea vârsta de doar 22 de ani.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]