Șerban Stănciulescu
Șerban Stănciulescu (n. 2 martie 1946, București–d. 15 iunie 1991, New York) a fost unul din promotorii muzicii de avangardă din domeniul simfonic, al jazz-ului, al muzicii electronice si progresive.
A promovat aceste genuri muzicale în perioada anilor 1970 – 1975, alături de Nicolae Sturza (Niki) prin numeroasele audiții realizate în diferite cluburi și case de cultură din București (Ateneul Tineretului, Clubul A al arhitecturii, Clubul T4 din str. Turturele, Bibilioteca Centrală Universitară, Casa de Cultura a Studenților „Grigore Preoteasa”, Clubul studențesc al facultății de drept din str. Schitu Magureanu, Casa de cultură Mihai Eminescu).
Audierile private ce aveau loc în locuința sa din str. Braziliei. nr. 41 erau dintre cele mai râvnite de către cunoscători în perioada anilor ’70.
Sunt relevante de asemenea serile de auditii realizate împreună cu diverși compozitori și muzicologi (printre ei numărându-se Ștefan Niculescu și Radu Stan) în care se realiza o excelentă simbioză între muzica clasică, jazz sau muzica progresivă.
A asigurat, într-o primă vresiune, ilustrația muzicală a piesei „Sânziana și Pepelea” pusă în scenă în anul 1971 la Studioul Casandra al IATC de catre regizorul Alexandru Tocilescu, ca mai apoi cenzura comunistă să interzică acest fundal sonor (albumul „Ummagumma” al celebrului grup britanic Pink Floyd).
După absolvirea Politehnicii din București se angajează la Studioul Cinematografic Buftea ca inginer de sunet, numele său aparând în această calitate pe genericul filmului „Misterul lui Herodot”, realizat de regizoarea Geta Doina Tarnavschi în anul 1976.
În 1977, aderă la miscare anticomunistă inițiată de scriitorul dizident Paul Goma, devenind cosemnatar al listei acestuia, alături de George Balaurea, Liviu Burețiu, Mihai Călin Gherman, Constantin Hulduban, Cristian Ionescu, G. C. Mihai, Cornel Munteanu, Adrian Mutică, Cristian Onuțiu, Adrian Robert Șinca și Corneliu Urdărianu (Grupul Balta Brăilei), și este expulzat din țară în anul 1978.
Ajunge la Radio Europa Liberă unde prezintă un scurt ciclu de emisiuni, apoi călătorește vreme de trei ani prin lume ca într-un final să se stabilească la New York unde după mai multe încercări (timp în care a profesat diverse munci necalificate ) devine profesor de media și mijloace de comunicare.
În plan muzical participă în anul 1982 la producția celui de-al treilea album al trupei Borbetomagus intitulat „Borbetomagus” apărut într-o ediție limitată de 500 de exemplare în varianta vinyl.
