Vera Muhina
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vera Ignatievna Mukhina, în limba rusă, Вера Игнатьевна Мухина (n. 1 iulie 1889 [stil vechi 19 iunie], Riga — 6 octombrie 1953, Moscova) a fost unul din sculptorii sovietici cei mai cunoscuţi şi recunoscuţi.
Vera Muhina s-a născut în Riga într-o familie de comercianţi avuţi şi s-a stabilit ulterior la Moscova, unde a studiat la diferite şcoli private de artă, incluzând cele ale lui Konstantin Yuon şi Ilya Mashkov. În 1912, a călătorit la Paris, unde a urmat Académie de la Grande Chaumière, avându-l ca profesor pe Emile-Antoine Bourdelle. Ulterior, a vizitat Italia, unde a studiat pe cont propriu arta Renaşterii. În 1918 s-a căsătorit cu Alexei Zamkov, de profesie chirurg militar.
Opera sa sculpturală cea mai cunoscută şi apreciată este monumentul gigantic "Muncitorul şi colhoznica", care a fost "piesa de rezistenţă" a pavilionului sovietic al Expoziţiei internaţionale din Paris din 1937. Sculptura, cântărind 75 de tone şi având o înălţime de 24 de metri a fost realizată din fâşii de oţel inoxidabil sudate printr-o metodă inovativă atunci de sudură punctuală.
Muncitorul ţine în mâna sa stângă un ciocan, iar colhoznica ţine în mâna sa dreaptă o seceră. Cele două mâini se ating sugerând "unitatea de nezdruncinat a muncitorilor şi colhoznicilor", iar cele două unelte, secera şi ciocanul, sugerează nu numai simbolul comunist al Uniunii Sovietice, prezent pe steagul acesteia, dar şi controlul puterii, care aparţinea, conform propagandei timpului, "întregului popor". Cele două personaje sunt reprezentate într-o dublă fandare înainte (picioarele avansate fiind identice cu mâinile care prezintă uneltele), sugerând "dinamismul şi progresul neabătut al societăţii sovietice". Ulterior, în 1947, grupul statuar, instalat la Centrul expoziţional al întregii Rusii (atunci, "Centrul expoziţional al întregii Uniuni Sovietice"), a devenit simbolul studioului de film Mosfilm.
În anii târzii 1940 stilul artistic al Verei Muhina a înregistrat un declin artistic, părând a nu mai corespunde esteticii şi standardelor erei staliniste târzii. Astfel, proiectele sale fie nu mai erau realizate deloc, fie erau distorsionate sensibil, aşa cum a fost cazul sculpturilor liderilor sovietici Yakov Sverdlov şi Vladimir Lenin, a compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski din Moscova, respectiv a scriitorului Maxim Gorki, ultimul fiind proiectat pentru capitala ţării, dar transferat la Nijnii Novgorod.
