Utilizator:Ark25/A

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bună !

În comunicarea cu ceilalți wikipediști folosesc implicit pronumele de politețe. Dacă vreți să fim la "per tu", mă bucur și prefer acest lucru, dar vă rog să vă menționați opțiunea în discuțiile cu mine de la cafenea, de aici sau de altundeva. Altfel însă mă voi adresa cu pronumele de politețe (default setting), consider că așa este politicos :)


My things, links, tools and miscs: UTILEUtilizator:Ark/CUtilizator:Ark/D


Opinii, păreri[modificare | modificare sursă]

Loc pentru exprimarea opiniilor. Aici îmi îngădui să-mi exprim părerile despre Wikipedia și nu numai. Având în vedere că uneori intru în Wikivacanță, este util și pentru mine să sumarizez aici ideile și linkurile reprezentative, ca să-mi fie mai ușor să le continui. Chiar și fără WikiVacanță, uitarea e un proces natural, așa că, pe motiv că „scripta manent”, aici urmează opiniile cu pricina. Nu e vorba de vreo nemulțumire sau lamentare, doar ideile mele (poate eronate) despre cum se pot face lucrurile mai bine.

  1. Wikipedia este o enciclopedie, nu este un GHID. Secțiunile trivia și alte informații nu își au locul la Wikipedia. Pentru chestiuni care nu îndeplinesc criteriul de notabilitate, se pot scrie totuși articole la Wikia (proiect pornit de Wikimedia). Datorită faptului că se încearcă eliminarea spamului, se ajunge la situații ciudate: La paginile în engleză despre forum și web hosting, sunt șterse cu consecvență linkuri externe care duc la un top al celor mai mari forumuri și celor mai bine cotate site-uri de free web hosting. en:Internet forum și en:Free web hosting service. În ce mă privește, folosesc de cele mai multe ori Wikipedia ca o sursă de informații, nu pentru plăcerea de a lectura o enciclopedie. mă ajută să găsesc informația de care am nevoie. Să vorbim puțin despre începătorul în calculatoare și internet. Să presupunem că personajul nostru caută să cunoască mai multe despre un anumit domeniu (de exemplu camere foto digitale). Una din cele mai bune modalități de a afla mai multe despre un domeniu – în ziua de astăzi – este activarea pe forumuri web, unde stai de vorbă cu persoane reale care au experiență în domeniu și te pot pune la curent cu detalii foarte subtile și noutăți de ultimă oră pe care nu le găsești niciunde altundeva. Această persoană va veni probabil la Wikipedia, căutând articolul "internet forum", în speranța că va găsi un top al celor mai bune forumuri, cu descriere și eventual grupat pe categorii de interese – exact la fel cum un programator vine la Wikipedia și citește articolul en:Comparison_of_text_editors pentru a găsi un editor de text care să-l satisfacă. Surpriză ! Legăturile către asemenea liste cu cele mai bune servicii online (cele mai mari forumuri, cele mai bune servere de găzduire web) nu sunt permise, pentru că ar conține reclame și nu sunt perfecte. Mie unuia mi se pare unul dintre cele mai bune puncte de pornire (alături de Wikipedia) pentru cunoaștere – participarea pe un forum online. Din păcate Wikipedia nu te ajută să-ți găsești comunitatea online cea mai potrivită pentru tine. Wikipedia este într-adevăr o enciclopedie, dar în același timp foarte mulți cititori o folosesc ca pe un adevărat ghid. "Cum fac lucrul cutare?". "Ce programe de editare video există, care din acestea sunt gratuite?", etc. Asta face ca proiecte gen Wikitravel să apară complementând Wikipedia, acoperind o necesitate firească a oamenilor: Oamenii au nevoie de GHIDURI. Așa că, eu unul – dacă aș fi în locul lui Jimbo Wales – aș porni încă un proiect Wikimedia, numit Wikiguide (sau ceva de genul). Sau aș extinde puțin scopul Wikipedia și aș permite includerea de informații ne-enciclopedice, dar utile pentru public. Utilizatorii au ajuns să adreseze pe pagini de discuții întrebări de genul "unde găsesc un serviciu de hosting gratuit?" – întrebări care ar trebui să fie întâmpinate de articolele în cauză; vezi en:Talk:Free_web_hosting_service de exemplu.
  2. Wikipedia ar trebui să preseze ziarele importante să-și păstreze articolele. Nu e vorba de a le obliga – nici nu se poate așa ceva – dar se pot încerca măcar forme de parteneriate benefice pentru toată lumea. Odată ce ziarele online își păstrează articolele, le mențin URL-urile fără a le modifica, implementează o navigare ușoară prin articole (după ani, luni, pe categorii etc) și căutare eficientă prin articole, putem vorbi de o bază de date stabilă care păstrează istoria. Se poate spune că articolele de ziar care sunt șterse și dispar de pe internet, sunt PIERDERE INFORMAȚIONALĂ. Se pierde istorie, efectiv. Căutarea ulterioară a unor detalii găsite în articole de ziar șterse, necesită mult mai mult efort și energie. Muncă umană irosită inutil. O pierdere pentru toată lumea. en:WebCite ajută cumva în această direcție.
  3. Cu ceva timp în urmă, am creat paginile Economia Mondială și Piețele României. Când aceste articole vor deveni complete, vor fi foarte mari, și vor cuprinde foarte multe informații. Dar ajungerea la o formă enciclopedică a unor asemenea articole poate necesita ani de zile. Deocamdată am adăugat în aceste articole informații disparate de gen "Piața de mezeluri a înregistrat în anul 2007 o valoare de 700-800 milioane de euro și un volum de 202,7 tone". Așa că articolele arată acum destul jalnic – un fel de trivia (iar trivia nu este încurajat în Wikipedia). Și așa vor mai arăta încă multă vreme. Totuși, fiecare informație adăugată este un pas înainte către completarea articolului și aducerea lui în formă enciclopedică; așa că ștergerea articolelor în forma actuală ar fi foarte contraproductivă – adunarea acelor informații disparate a cerut o grămadă de energie. Poate o soluție ar fi ca articolele de acest gen să conțină o subpagină de gen "Trivia", unde editorii pot adăuga informații diverse, nelegate, dar care vor putea fi utilizate mai tărziu de alți editori și puse în formă enciclopedică. E păcat de atâtea ore și zile umane de lucru să fie irosite pur și simplu prin ștergere. În plus, unele din informațiile adunate vor fi poate imposibil de recuperat mai târziu pentru că ziarele își șterg articolele (cum am arătat la punctul anterior)
  4. Roboții de interlanguage interwiki nu patrulează în spațiul Wikipedia: , Format: , și alte spații de nume decât cel al articolelor


Mod de desfășurare a discuțiilor[modificare | modificare sursă]

Poate ar fi binevenită organizarea discuțiilor de la Cafenea, pe anumite categorii mai frecvente. Discuțiile despre „Categorii”, „Formate”, „Corect românește”, „Traducere corectă de termeni”, ar fi util de compactat într-un singur loc, astfel cel care vine cu o nouă întrebare va putea vedea mai ușor dacă la întrebaea lui s-a răspuns deja.

Categorii: Wikipedia:Cafenea#Există un loc de discuție pentru categorii?, Wikipedia:Cafenea#Se pot uni categorii?, Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2008/iunie#Există un loc de discuție pentru categorii?.

Formate: Wikipedia:Cafenea#Formate, Wikipedia:Cafenea#Top_formate

Interwiki: Wikipedia:Cafenea#Interwiki

Wikipedia are nevoie de surse ușor verificabile[modificare | modificare sursă]

Consider că fiecare afirmație din toate articolele Wikipedia trebuie să fie ușor de verificat. Articolele Wikipedia pot conține erori (s-a întâmplat așa ceva). Este important ca orice cititor să poată verifica rapid orice afirmație din articolele Wikipedia. Astfel, este de preferat ca editorii wikipedia să citeze surse accesibile online, și cât mai credibile. Este mai greu de verificat o afirmație dacă este citată dintr-o carte tipărită, mai ales când a fost distribuită într-o zonă geografică restrânsă și a avut un număr mic de exemplare tipărite. De exemplu, atunci când afirm "Compania Intel a fost fondată în anul 1968 la Mountain View, California", este preferabil să dau ca referință ceva de genul acesta NY Times - "OFF THE SHELF ..." decât o referință de gen "Economia pentru toți, autor Niță Ghițescu, editura 'trei scaieți', anul 1993". Mai mult, din câte am observat, ziarele din România nu se prea obosesc să păstreze arhiva articolelor, odată la 2-3 ani, odată cu rescrierea interfeței șterg și baza de date cu articole. La polul opus, am constatat că unele ziare (străine) păstrează arhiva articolelor de pe vremea când au pornit interfața web, ba chiar mai mult, fac eforturi să introducă în baza de date articole vechi. De exemplu, intrați pe web site-ul New York Times (www.nytimes.com), și la search introduceți: "evening standard" 1827. Dați click pe primul rezultat (THE LONDON STANDARD SOLD....). În stânga jos apare un "View Full Article" (pe fond albastru). Dați click și woala! se deschide un .PDF cu un scan al ediției din 5 noiembrie 1904. Impressive! (apropo in josul paginii scrie "Copyright @ New York Times - apropo, oare când expiră copyrightul? char sunt curios. deja au trecut mai mult 100 de ani. In fine, scanarea s-a făcut recent, copyright-ul este pe imaginea scanată și nu pe textul original, probabil).

Wikipedia se bazează pe presă și nu invers. Consider că este inadmisibil ca presa să citeze un articol din Wikipedia (adică să dea copy-paste). Eventual doar dacă a verificat toate afirmațiile din porțiunea de articol citată. Atunci da, este în regulă. Altfel - va fi un dezastru. O eroare din Wikipedia ajunge în presă, după care va fi luată de "afirmație din presă" și citată în alte wikipedii din alte limbi sau alte enciclopedii online. Oribil. Da, articolele din Wikipedia pot ajunge în presă sau chiar în manuale etc, cu singura condiție ca toate informațiile din articolele respective să fie verificate. Astfel că - zic eu - este important ca informațiile din articole să fie ușor verificabile.

Concluzie: O sursă extrem de importantă pentru wikipedia o reprezintă presa (preferabil online). Un ziar poate fi considerat ideal ca sursă de informare pentru editorii wikipedia dacă îndeplinește următoarele condiții:

  1. Are ediție online
  2. Nu necesită înregistrare pentru citirea articolelor
  3. Păstrează arhiva articolelor
  4. Are opțiune de căutare prin articole (search) precum și opțiune de răsfoire articole după domeniu sau dată
  5. Opțiunea search să aibă facilitatea de căutare fraze exacte. De exemplu: Search "monoxid de carbon". Încercați asta la www.evz.ro și veți vedea că nu găsește articolul "http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/806479/S-a-ales-praful-de-aerul-Capitalei/"
  6. URL-ul articolelor se păstrează în timp. Astfel, cel puțin la prima vedere, un URL de genul 1. "http://query.nytimes.com/gst/abstract.html?res=9902EED61230E132A25756C0A9679D946597D6CF" sau 2. "http://www.nytimes.com/2008/07/02/dining/02pour.html?em&ex=1215316800&en=db4c849d149e2516&ei=5087%0A", par mai bune pentru citare decât 3. "http://www.un_ziar_de_pe_net.com/compania_intel_scoate_un_nou_procesor.html". Este de presupus că stringul "9902EED61230E132A25756C0A9679D946597D6CF" (URL 1) conține codificat înăuntru data publicării articolului. În al doilea URL se vede clar data pulbicării (2008/07/02). Pe de altă parte "compania_intel_scoate_un_nou_procesor.html" (URL 3) - miroase a articol care va fi șters când "nu mai este de actualitate". Îl citezi, și după 3 săptămâni nimeni nu poate confirma dacă informația citată de tine este o bazaconie sau bazată pe ceva din presă.

La început când am început să editez articole în wikipedia nu prea conta pentru mine din ce ziar citez. Dar am avut surpriza neplăcută să constat că articolele din unele ziare dispar sau își schimbă URL-ul. Iar articolul editat de mine va avea referințe invalide, ceea ce-i scade din credibilitate. Astfel că după un timp am devenit ceva mai pretențios. Acum când caut o informație o caut prima dată pe BBC, New York Times și alte ziare care mi se par mie mai serioase.

Vrem trecere la era digitală? Ok, atunci trebuie să ținem cont și de următoarele lucruri

  1. Trebuie să ne facem o listă cu surse de informare demne de încredere și să încercăm să le cităm pe acelea.
  2. Trebuie să stăm de vorbă cu ziarele și să le întrebăm dacă au de gând să implementeze "features-urile" menționate mai sus și să le mențină în timp.
  3. În caz că un ziar citat frecvent de Wikipedia se desființează, trebuie să insistăm ca arhiva articolelor să fie păstrată. Cum? Păi dacă guvernele lumii vor trecere la era digitală, atunci să ajute cu ceva concret nu doar cu declarații. Să plătească un mic site care să păstreze baza de date a ziarului defunct, sau... poate mai inteligent ar fi să vorbească de pe acum cu ziarele considerate de anvergură și importante să scrie articolele (și) într-un format standard și să păstreze o arhivă a articolelor. Baza națională de date cu articolele din ziarele importante. Asta costă, desigur; dar vrem să păstrăm trecutul sau să-l aruncăm la gunoi?

Timpul trece, ziarele se creează și se mai și desființează, ziarele își schimbă sistemele informatice și toate astea fac în așa fel încât referințele citate de wikipedia devin tot mai greu de verificat. Rezultă că, implicit și credibilitatea articolelor scade, sau tinde către zero. Poate unora le sună cam naiv conceptul de "bază a date a articolelor din ziare", dar eu unul consider că nu e deloc naivă ideea, ca de exemplu National Film Registry, National Film Preservation Foundation și legea National Film Preservation Act sunt lucruri foarte serioase. Trecutul trebuie păstrat și nu distorsionat.

Vreau un top al surselor cele mai demne de încredere pentru editorii wikipedia. Vreau să stăm de vorbă cu ziarele cele mai respectabile și să le convingem să păstreze baza de date cu articole. Vreau să convingem guvernul să facă o bază de date a articolelor din ziare și să digitizeze ziarele istorice din care mai există exemplare tipărite prin librării, muzeee, academii.

Ce părere aveți? Aștept păreri.

Chițibușăreli[modificare | modificare sursă]

Aici este vorba de detalii de finețe sau nesemnificative. Orice părere este binevenită

Chițibușăreala 1 - Legături Externe[modificare | modificare sursă]

  1. când scriu un articol, la "Legături externe", cum să scriu linkul?

"Sit web oficial" sau "Web sait oficial" sau "Sait web oficial" sau "Situl web oficial"?

Eu scriu „Site-ul oficial” și formatez o legătură astfel: [http://superfain.bg Site-ul oficial], fără web, căci cuvântul site înseamnă pagina web. Forma sait apare cam caraghios în părerea mea iar sit nu are nimic în comun nici cu pronunție nici cu cuvânt-sursă.  Remigiu  discută  20 iunie 2009 03:32 (EEST)
Iar eu prefer varianta întâia, conține toată informația la vedere. Despre termenul „sit” v. sit web. SALVE! --NeaNita (discuție) 14 septembrie 2011 09:54 (EEST)
N-am folosit mereu dar cred că ar fi de preferat Pagina oficială (sau Pagina personală dacă e persoană)--Terraflorin (discuție) 24 mai 2012 07:35 (EEST)

Chițibușăreala 2 - Categorii[modificare | modificare sursă]

în ce ordine pun categoriile?

  • [[Categorie:Companii farmaceutice]] [[Categorie:Companii din România]]
    • sau
  • [[Categorie:Companii din România]] [[Categorie:Companii farmaceutice]]

aveți vreo ordine preferată?

Chițibușăreala 3 - Referințe[modificare | modificare sursă]

(mutat la Discuție_Wikipedia:Citarea_surselor#Aspectul referințelor)

Care gen de referință vă place mai mult?

  1. <ref name="name2008-07-04">[http://www.nytimes.com/articol.html Articol], accesat la [[4 iulie]] [[2008]]</ref>
  2. <ref name="name2008-07-04">[http://www.nytimes.com/articol.html Articol], accesat la 4 iulie, 2008</ref>
  3. <ref name="name2008-07-04">[http://www.nytimes.com/articol.html Articol], accesat la 2008-07-04</ref>
  4. <ref name="name2008-07-04">[http://www.nytimes.com/articol.html Articol], New York Times, accesat la [[4 iulie]] [[2008]]</ref>
  5. <ref name="name2008-07-04">[http://www.nytimes.com/articol.html Articol], www.nytimes.com, accesat la [[4 iulie]] [[2008]]</ref>
  6. <ref name="name2008-07-04">[http://www.nytimes.com/articol.html Articol], nytimes.com, accesat la [[4 iulie]] [[2008]]</ref>
  7. <ref>[http://www.nytimes.com/articol.html Articol]</ref>

== Note ==
{{reflist|2}}

== Note ==
{{reflist}}

  • "accesat la " sau "Accesat la " sau "revizuit la" sau "verificat la" ?
  • "== Note ==" sau "== Referințe ==" ?

[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7]

Deja există formate pentru a uniformiza apărerea referințelor, {{citat web}}, {{citat carte}} ș.a.m.d. {{reflist|2}} se folosește când lista referințelor devine îndelungată. Folosirea cuvântelor „note” și „referințe” depinde cumva doar de punctul de vedere al tău, mă prefer personal „referințe”.  Remigiu  discută  20 iunie 2009 03:35 (EEST)

Va Multumim

Folosesc și Referințe dar prefer Note pt. că e mai repede de scris sau poate fi luat automat de jos de la „Secțiuni comune: Legături externe Note Vezi și” --Terraflorin (discuție) 24 mai 2012 07:40 (EEST)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Articol, accesat la 4 iulie 2008
  2. ^ Articol, accesat la 4 iulie, 2008
  3. ^ Articol, accesat la 2008-07-04
  4. ^ Articol, New York Times, accesat la 4 iulie 2008
  5. ^ Articol, www.nytimes.com, accesat la 4 iulie 2008
  6. ^ Articol, nytimes.com, accesat la 4 iulie 2008
  7. ^ Articol