Turoni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Harta popoarelor galice și locația Turones.

Turonii, cunoscuți și sub numele de turonieni, sunt un popor galic[1].

Ei ocupau regiunea Touraine, de unde provine numele[1], în special departamentul Indre-et-Loire, o parte din departamentul Indre și marginea nordică a departamentului Vienne. Fostul lor centru administrativ, sub dominația romană, era Caesarodunum, azi Tours. Oppidumul lor principal înainte de cucerire era foarte probabil cel de la Amboise[1] · [2], care ocupă o suprafață de 50 de hectare.

Cetatea Turonilor beneficia de un statut de cetate liberă, așa cum o dovedește inscripția vizibilă în fundațiile incintei, în subsolul Muzeului de Arte Frumoase din Tours: "CIVITAS TURONORUM LIBERA".

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Etimologia numelui lor nu este sigură. Este vorba despre un etnonim galic derivat în -no-, la fel ca și Morini[n 1] (pe mor- „mare”), Santoni sau Ruteni[n 2] · [3], cu un prim element obscur poate fi *turo- / *tullo- „fort, umflat”[4] și numele lor ar putea fi tradus ca „cei care sunt umflați (de furie / de furie războinică)”[4]. O altă traducere posibilă ar fi „cei care se întorc” sau „cei care se schimbă”. De la etnonimul lor provin numele actuale ale Touraine și al orașului Tours[5].

Istorie[modificare | modificare sursă]

Cunoașterea dificilă a unui popor din protoistorie[modificare | modificare sursă]

La fel ca și în cazul altor popoare galice, este dificil să cunoaștem istoria lor înainte de cucerirea romană, din cauza lipsei unei tradiții literare. Cazul Turonilor este chiar mai dificil, fiind umbriți de importanța istorică a vecinilor lor, Bituriges Cubi. Totuși, dacă observăm că în secolul al V-lea î.Hr., Biturigii sunt cea mai vestică expresie a culturii halstattiene a principatelor celtice, poporul situat pe teritoriul Turonilor, poziționat geografic și mai la vest, nu face parte din această zonă culturală.

Este posibil ca ei să fie etnic înrudiți cu triburile germanice din cultura arheologică cunoscută sub numele de „Grupul Rin-Weser”, care include, de exemplu, Tencteri[n 3] sau Cherusci[5]. Cu toate acestea, ei s-ar fi separat timpuriu de aceștia în secolul al V-lea î.Hr. De asemenea, conform lui Ptolemeu, există un popor germanic numit Turones (în greacă: Τουρονοι), în Turingia[7].

Astfel, Turonii istorici din Galia ar putea fi un popor rezultat din amestecul dintre acești migranți și populația celtică autohtonă de pe malurile Loarei.

Intrarea Turonilor în istorie[modificare | modificare sursă]

Bigă pe o monedă a turonilor (Data: 80-50 î.Hr.) [n 4]

Turonii apar în istorie, ca majoritatea popoarelor galice, în timpul Războielor Galilor, când, începând cu anul 57 î.Hr., Iulius Cezar își aduce trupele să-și petreacă iarna în teritoriul lor, datorită proximității lor geografice cu popoarele belgice și armoricane, pe care tocmai le combătuse[8].

În anul 52 î.Hr., conform lui Cezar, ei s-au răsculat încă de la începutul anului și s-au alăturat lui Vercingetorix în rebeliune[9]. Ca urmare, este posibil să fi participat la asediul de la Avaricum[n 5]. În timpul asediului de la Alesia, ei au furnizat 8.000 de oameni pentru armata de întăriri, la fel de mulți ca și Parisii, Helveții și Pictavii vecini. După bătălie, ei nu au fost incluși în măsurile de clemență ale lui Cezar, iar turonii capturați au fost redusi în robie și deportați în Italia[13]. Ulterior, în iarna anilor 51-50 î.Hr., două legiuni și-au stabilit tabăra în nordul teritoriului lor, pentru a bloca militar triburile din Armorica și pentru a descuraja orice tentativă de revoltă[14].

După cucerire[modificare | modificare sursă]

Strabon nu îi menționează în Geografia sa. În schimb, Plinius cel Bătrân îi menționează, indicând că sunt liberi și nu sunt supuși tributului.

Ei se răscoală totuși sub domnia lui Tiberius, alături de Andecavi, în preludiu la revolta lui Sacrovir[n 6]. Vor fi înfrânți militar de către armata romană[15] asistată de trupe auxiliare galice, printre care probabil și Alia Gallorum Indiana, trupa treveriană a lui Julius Indus[16].

Teritoriul Turonilor[modificare | modificare sursă]

Întinderea și limitele[modificare | modificare sursă]

Contururile presupuse ale regiunii Turonilor ( în roșu ) comparate cu cele ale departamentului Indre-et-Loire ( în verde )[17]

Teritoriul Turonilor acoperă în principal departamentul Indre-et-Loire. Cu toate acestea, în comparație cu dioceza medievală de la Tours, care la rândul său provine din civitas-ul galoroman, aceasta pare să se fi deplasat spre vest în urma redistribuirilor din timpul Revoluției Franceze. De aceea, mici porțiuni din departamentele Indre și Vienne sunt de asemenea incluse în aceasta[18].

Popoarele vecine ale teritoriului Turonilor sunt Carnuții la nord-est, Bituriges Cubii la sud-est, Pictavii la sud, Andecavi și Aulerci Cenomani respectiv la vest și la nord.

Frontierele sunt indicate de diferiți marcatori. Anumite toponime bazate pe termenii latini "fines" sau "Vastus", precum și cei celtici "Randa" și derivatele sale "Equoranda", "Camaranda" și "Nicoranda", sunt buni indicatori ai limitelor unui civitas. Astfel, Ingrandes-de-Touraine marchează frontiera cu Andecavii, Ingrandes, în Vienne, arată limita cu Pictonii, iar la Yzeures-sur-Creuse, un toponim "Cirande" confirmă această frontieră sudică[4]. Alte toponime derivate din "Equoranda" și "Fines" permit plasarea frontierei nordice a teritoriului Turonilor în apropierea râului Dême, un afluent al Loirului[18]. Vechea pădure Gastines, din care astăzi au rămas doar câteva masive fragmentate, a marcat de asemenea această frontieră nordică, între Turoni și Aulerques Cenomani. Numele localității tourangelle Les Hermites indică de asemenea o zonă neutră care separă cele două civitas galo-romane[4].

Câteva surse antice permit să precizeze încă această traiectorie. Astfel, Sulpicius Severus, în cartea a II-a a dialogurilor sale, indică clar că limita dintre Turoni și Bituriges Cubi trece în apropierea localității Claudiomagus, în prezent Clion din Indre[18].

Centre urbane[modificare | modificare sursă]

Caesarodunum: Capitala Turonilor, fondată după cucerirea romană (Războaiele Galice), posibil în timpul reorganizărilor administrative orchestrate de Marcus Vipsanius Agrippa sub autoritatea lui Octavianus Augustus în jurul anului -30 î.Hr. Locul fondării orașului a fost însă, între anii 180 și 130 î.Hr., locația unei așezări galice a cărei importanță nu poate fi precisată. Numele orașului roman se traduce ca "fortăreața lui Cezar", "Cezar" referindu-se fie la cuceritorul Galiei, fie la succesorul său, Octavianus Augustus. Cu toate acestea, în perioada târzie a Imperiului Roman, orașul va reveni la numele poporului căruia îi este capitală, devenind în cele din urmă orașul Tours.

Oppidum Châteliers : situat în Amboise, în apropierea castelului, pe platoul Châteliers. Acest oppidum acoperă aproximativ cincizeci de hectare. Dotat cu două linii de ziduri, oppidum-ul Châteliers pare să fi fost ocupat în special începând din perioada La Tène (70-30 î.Hr.) și perioada augusteană[2]. După cucerirea romană, orașul coboară de-a lungul malurilor Loarei. Este numit atunci Ambatia sau Ambacia. Nu se știe dacă acest nume era și numele oppidum-ului, dar etimologia sa galică face acest lucru probabil. Oppidum-ul a furnizat în special o statuetă de 40 cm înălțime reprezentând un personaj așezat în poziție de lotus, purtând un colier la gât, ținând în mână un al doilea și având un animal pe genunchi[19].

Oppidum Fondettes, cunoscut și sub numele de oppidumul Montboyau, se află pe teritoriul comunei Fondettes. Această așezare ocupa aproximativ zece hectare, fiind apărată de un zid masiv. Un pod antic trecea la poalele oppidumului[20], la confluența dintre Loara și Choisille.

Oppidum Rochecorbon, cunoscut și sub numele de „Oppidumul Château-Chevrier”, după numele platoului pe care se află șa cu barajul la Rochecorbon. Oppidumul măsoară 15 hectare și este apărat pe o parte de un zid murus gallicus urmat de un șanț. Descoperitorul sitului în 1871 menționează existența unui castrum în cadrul așezării. Acest lucru corespunde unei terase artificiale de aproximativ 1 hectar, dar legătura sa cu oppidumul nu este demonstrată.

Oppidumul Deux-Manses, situat la Sainte-Maure-de-Touraine, acoperă aproximativ zece hectare. În comparație cu alte oppidum recunoscute pe teritoriul Turonilor, oppidumul Deux-Manses se distinge prin locația sa, deoarece este singurul care nu se află pe malul Loarei[21]. Cu toate acestea, această caracteristică ar fi împărtășită dacă siturile de la Chinon și Betz-le-Château ar fi confirmate.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Morinii sunt unul dintre popoarele galo-belgice.
  2. ^ Rutenii (în latină: Ruteni) sunt un popor din Galia celtică din sudul Masivului Central. Teritoriul lor se întindea aproximativ în actualele departamente Tarn și Aveyron, delimitat de platoul Aubrac la nord și marginile munților Negri la sud. Rutenii au dat numele lor orașului Rodez.
  3. ^ Tencteri (sau Tencthères) erau un popor germanic. Conform lui Iulius Cezar[6], Tencteri și Usipetes, hărțuiți de Suebi, s-au refugiat pe teritoriul Menapilor după o călătorie în Germania.
  4. ^ Descrierea reversului: Bigă condusă spre dreapta, un războinic în picioare, ridicând o lance în mâna dreaptă și ținând un scut în mâna stângă, în car; o pentagramă deasupra roții carului. Pe cealaltă față a monedei: Capul lui Venus, cu diademă, orientat spre dreapta; margine zimțată.
  5. ^ Asediul de la Avaricum a dus la capturarea orașului (actualul Bourges) de către legiunile romane în timpul războaielor galice. Această victorie a contracarat tactica pământului pârjolit susținută de Vercingetorix[10] · [11] · [12].
  6. ^ Revolta lui Sacrovir este o revoltă condusă de doi nobili gali, hæduianul Julius Sacrovir și treverul Julius Florus, împotriva autorităților romane în cursul secolului I. Motivată de considerații fiscale, cei doi lideri au refuzat impunerea tributului, iar revolta a fost înăbușită de legiunile romane trimise din Germania. Învinsă de armata romană, cei doi lideri au încercat să se ascundă sau să fugă, dar în cele din urmă s-au sinucis.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Kruta, Venceslas (). Les Celtes : histoire et dictionnaire : des origines à la romanisation et au christianisme. Bouquins (în franceză). Paris: R. Laffont. p. 848a. ISBN 2-221-05690-6. 
  2. ^ a b J.-M. Laruaz, Amboise et la cité des Turons, du IIe s. av. n.è au IIe s. de n.è., Thèse de doctorat, sous la direction de S. Fichtl, Université Fr. Rabelais, Tours, 2009 (în franceză)
  3. ^ Lambert, Pierre-Yves (). La langue gauloise - Description linguistique, commentaire d'inscription choisies. Hespérides (în franceză). Paris: Errance. p. 34. ISBN 2-87772-224-4. 
  4. ^ a b c d Lacroix, Jacques (). Les noms d'origine gauloise, La Gaule des combats (în franceză). Paris: Éd. Errance. ISBN 978-2-87772-479-1. 
  5. ^ a b „Turons, en latin Turones” (în franceză). larousse.fr. Accesat în . 
  6. ^ Iulius Cezar în Commentarii de Bello Gallico (cartea IV, capitolele 1 și 4)
  7. ^ Ptolemeu, Geografia II, 11, 22
  8. ^ Iulius Cezar, Commentarii de Bello Gallico, II, 35
  9. ^ Iulius Cezar, Commentarii de Bello Gallico, VII, 4
  10. ^ Duval, Paul-Marie (). „Une perspective nouvelle sur la guerre des Gaules et sur les Gaulois - Deuxième et dernier article - Michel Rambaud. L'art de la déformation historique dans les Commentaires de César (Annales de l'Université de Lyon, Belles-Lettres, fasc. 23)”. Journal des savants (în franceză): 78–79. Accesat în . 
  11. ^ France, Jérôme (). „Forêts et Peuples «forestiers» de Gaule Belgique d'après le Bellum Gallicum de César - Contribution à l'étude des divisions de la Gaule”. Revue archéologique de Picardie (în franceză). 1–2: 15, 19 (note 46). Accesat în . 
  12. ^ Duval, Paul Marie. Travaux sur la Gaule (1946-1986) - Autour de César - chapitre 2 - La déformation historique dans les commentaires, d'après Michel Rambaud. Publications de l'École française de Rome 116 (în franceză). Rome: École française de Rome. p. 155. 
  13. ^ Iulius Cezar, Commentarii de Bello Gallico, VII, 75
  14. ^ Iulius Cezar, Commentarii de Bello Gallico, VIII, 46
  15. ^ Tacit, Anale, Cartea III, 40-42
  16. ^ Jacques Santrot, Anne Morin et Mathilde Grünewald, « Argiotalus, fils de Smertulitanus, cavalier Namnète à Worms (Allemagne) sous Tibère », Revue archéologique de l'Ouest, n° 25, 2008 (în franceză)
  17. ^ Hervé, Christèle (). Atlas Archéologique de Touraine - 53e Supplément à la Revue Archéologique du Centre de la France (PDF) (în franceză). Tours: FERACF. .
  18. ^ a b c Hervé Christèle, « De la Cité des Turons au Diocèse de Tours », Atlas archéologique de Touraine, 2007 (în franceză).
  19. ^ A. Ferdière, revue Gallia, n° 43-2, 1985 (în franceză).
  20. ^ Jacques Seigne et Patrick Neury, « Le Pont antique de Fondettes », Revue archéologique du Centre de la France, n° 42, 2003 (în franceză),
  21. ^ Jean-Marie Laruaz, Atlas archéologique de Touraine.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Turoni&oldid=16214215