Revolta decembriştilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Decembriştii în Piaţa Senatului

Revolta decembriştilor (rusă Восстание декабристов) a fost o rebeliune care a avut loc în Imperiul Rus pe 14(sv)/26 decembrie(sn), 1825. Ofiţeri ai armatei imperiale ruse au condus cam 3.000 de soldaţi într-o mişcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunţarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin. Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în decembrie, rebelii au fost numiţi „decembrişti” (rusă декабристы - decabristî). Această rebeliune a avut loc în Piaţa Senatului din Sankt Petersburg. În 1925, pentru a marca un secol de la revoltă, Piaţa Senatului a fost redenumită Piaţa Decembriştilor. Revolta a fost înăbuşită sub supravegherea personală a împăratului Nicolae I al Rusiei.

Cuprins

[modifică] Uniunea Salvării

În 1816, mai mulţi ofiţeri din Regimentul de gardă Semionov au format o societate numită Uniunea Savării sau Fii adevăraţi şi credincioşi ai Patriei. Societatea a căpătat o orientare mai revoluţionară după ce printre membrii ei a fost admis idealistul Pavel Pestel. După o revoltă din cadrul Regimentului Semionov din 1820, societatea a hotărât să-şi suspende activitatea în 1821. Totuşi, două grupări au continuat să funcţioneze în secret: Societatea Sudică, mai radicală, în cadrul căreia Pestel era cel mai important membru, şi mult mai moderata Societate Nordică condusă de Nikita Muraviev, Serghei Trubeţkoi şi Eugen Obolensky. În vreme ce Societatea Sudică dorea stabilirea republicii şi înfăptuirea reformei agricole, Societatea Nordică se limita la dorinţa de stabilire a unei monarhii constituţionale şi introducerea limitată a dreptului de vot.

[modifică] Piaţa Senatului

Când ţarul Alexandru I a murit pe 1 decembrie 1825, soldaţii gărzii imperiale au jurat credinţă moştenitorului prezumtiv, fratele monarhului mort, Constantin. Când Constantin a renunţat în mod public la dreptul la succesiune, iar Marele duce Nicolae, fratele său mai mic, şi-a asumat titlul de împărat, Societatea Nordică a reacţionat. În vreme ce în capitala imperială nu era încă restabilită ordinea şi frâiele puterii nu fuseseră preluate ferm de noul monarh, Societatea Nordică, ai cărei membri juraseră credinţă lui Constantin, a început o activitate febrilă pentru convingerea diferiţilor comandanţi de regimente să refuze depunerea jurământului de credinţă către Nicolae. Aceste eforturi aveau să culmineze cu evenimentele din 14 decembrie. Liderii societăţii, dintre care mulţi făceau parte din aristocraţia imperială, l-au ales pe Serghei Trubeţkoi ca dictator interimar.

În dimineaţa zilei de 14 decembrie, un grup de ofiţeri, care comandau cam 3.000 de soldaţi, s-au adunat în Piaţa Senatului, unde şi-au făcut public refuzul depunerii jurământului de credinţă faţă de noul ţar, Nicolae I, subliniând însă devotamentul faţă de ideea proclamării unei constituţii. Ofiţerii s-au aşteptat ca lor să li se alăture restul regimentelor din capitală, dar au fost rapid dezamăgiţi de lipsa de reacţie a soldaţilor staţionaţi în Sankt Petersburg. Nicolae I a petrecut aproape toată ziua pentru a strânge o forţă militară suficient de mare cu care să înăbuşe revolta. După ce a considerat că este suficient de puternic, a ordonat deschiderea focului cu tunurile asupra insurgenţilor. În scurtă vreme, revolta Societăţii Nordice a fost înăbuşită.

Revolta a eşut deoarece conducătorii ei nu au explicat în mod corespunzător soldaţilor implicaţi în revoltă care sunt idealurile mişcării lor. Conform unei legende apărute după înăbuşirea revoltei, soldaţii de sub ordinele ofiţerilor insurgenţi au fost învăţaţi să scandeze „Constantin şi Constituţia”, iar când oamenii de rând au fost întrebaţi ce este Constituţia, mulţi au crezut că este vorba de soţia lui Constantin. După cum avea să scrie decembristul Piotr Kahovski în scrisoarea către generalul Levaşev, „Povestea care a fost spusă Excelenţei voastre conform căreia, în timpul revoltei din 14 decembrie, rebelii strigau Trăiască Constituţia iar oamenii au fost întrebaţi Cine este Constituţia, soţia Alteţei sale Marele duce? nu este adevărată. Este o invenţie amuzantă”. Nicolae I l-a trimis pe contele Mihail Alexandrovici Miloradovici, un erou militar foarte respectat în rândurile soldaţilor de rând, în Piaţa Senatului pentru a pacifica trupele. În timp ce contele îşi rostea discursul, Miloradovici a fost împuşcat mortal de ofiţerul răsculat Piotr Kahovski.


În vreme Societatea Nordică se pregătea de revoltă, Societatea Sudică, (cu baza la Tulcin, Ucraina) a primit o lovitură mortală când, pe 13 decembrie, poliţia locală l-a arestat pe Pavel Pestel sub acuzaţia de trădare. De-abia după două săptămâni au aflat şi membrii Societăţii Sudice de evenimentele din capitală. Între timp, şi alţi membrii ai societăţii secrete au fost arestaţi. Membrii Societăţii Sudice şi ai grupului naţionalist Slavii Uniţi s-au pregătit de revoltă. Când au aflat locaţia în care se aflau liderii arestaţi, Slavii Uniţi au acţionat în forţă şi i-au eliberat. Unul dintre liderii proaspăt eliberaţi, Serghei Muraviov-Apostol, a preluat conducerea revoltei. Ofiţerii au convins soldaţii din garnizoana din Vasilkov să se alăture cauzei rebeliunii, iar Muraviov-Apostol a ocupat oraşul. Revolta a fost însă rapid înăbuşită de forţe mai numeroase şi mai bine înarmate, pe 3 ianuarie.

Decembrist Revolt

Liderii rebelilor au fost trimişi la Sankt Petersburg, unde au fost judecaţi alături de insurgenţii din capitală. Decembriştii au fost judecaţi şi condamnaţi: cinci dintre ei au fost condamnaţi la spânzurătoare: Kahovski, Pestel, Kondrati Rîleev, Serghei Muraviov-Apostol şi Mihail Bestujev-Riumin. Alţi decembrişti au fost exilaţi în Siberia şi în Orientul Îndepărtat.

Când cei cinci decembrişti au fost spânzuraţi, s-a întâmplat ceva obsolut neobişnuit. Funiile care au fost utilizate pentru laţuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară.[1] Evenimentul a provocat mişcare de simpatie în mulţimea de privitori. Conform unei tradiţii vechi de mai multe secole, orice condamnat care supravieţuia unei tentative de execuţie trebuia eliberat. În loc să-i graţieze pe cei cinci, Nicolae I a ordonat confecţionarea unor laţuri noi şi reluarea execuţiei. Aceasta a fost ultima execuţie publică din istoria Imperiului Rus.

Mai multe personalităţi care s-au aflat în relaţii prieteneşti cu liderii decembrişti şi care ar fi putut fi la curent cu complotul răsculaţilor, cei mai cunoscuţi dintre ei fiind Alexandr Puşkin, Alexandr Griboedov şi Alexei Petrovici Ermolov. Soţiile unora dintre decembrişti şi-au urmat soţii în exil. Expresia „soţie decembristă” exprimă ideea de devoţiune a soţiei faţă de soţ.

[modifică] Urmări

După înăbuşirea revoltei decembriştilor, monarhia absolutistă rusă avea să mai reziste pentru aproape un secol, deşi iobăgia a fost abolită în 1861. Deşi înfrântă, revolta decembriştilor a provocat unele schimbări în Imperiul Rus. Împăratul Nicolae I şi-a îndreptat atenţia spre problemele interne ale imperiului. În 1826, Mihail Speranski a fost însărcinat cu reformarea codului de legi ruseşti, o acţiune care a continuat pe toată perioada domniei împăratului Nicolae I.

Deşi revolta decembriştilor a fost un subiect interzis în timpul domniei împăratului Nicolae I, Alexander Herzen a trecut chipurile decembriştilor executaţi pe coperta periodicului său radical „Steaua Polară”. Alexandr Puşkin a dedicat poeme prietenilor săi decembrişti, Nicolai Alexeevici Nekrasov a scris un poem dedicat nevestelor decembriest, iar Lev Tolstoi a început să scrie un roman despre eveniment, care a fost mai apoi dezvoltat, rezultând romanul Război şi pace.

Revolta decembriştilor a fost una dintre multele revoluţii de palat, prin care diferite grupuri au încercat să-şi plaseze favoriţii pe tronul imperial, dar datorită faptului că decembriştii au urmărit şi implementarea unui program liberal de reforme, anumiţi istorici au considerat revolta ca începutul unei mişcări revoluţionare. Revolta decembriştilor a fost prima ruptură deschisă între conducerea imperiului şi elementele liberale, ruptură care avea să se lărgească odată cu trecerea timpului.

[modifică] Bibliografie

 Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.



[modifică] Resurse internet


Eroare la citare: pagina conţine coduri <ref>, dar lipseşte codul <references/>.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_decembri%C5%9Ftilor
Unelte personale