Redbad, rege al frizonilor
| Redbad Radbod | |
| rege sau duce al frizonilor | |
 Broderie ce prezintă legenda când regele Redbad era gata să se boteze. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Decedat | 719 d.Hr.  |
| Părinți | Aldgisl[*] |
| Copii | Poppo[*] Thiadsvind[*] |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce |
| Familie nobiliară | Folcwalding[*] |
| Domnie | |
| Domnie | c. 680 - 719. |
| Predecesor | Aldgisl |
| Succesor | Poppo al frizonilor |
Modifică date / text  | |
Redbad sau Radbod (d. 719) a fost un rege sau duce al frizonilor din jurul anului 680 până la moartea sa. Este considerat ultimul conducător independent al Friziei înainte de dominația francă. L-a învins pe Charles Martel în bătălia de la Köln, dar, în cele din urmă, Charles i-a învins și obligat pe frizoni să se predea. Radbod a murit în 719, dar după câțiva ani succesorii săi au reînceput lupta împotriva puterii francilor.
Domnia[modificare | modificare sursă]
În timp ce predecesorul său, regele Aldegisel,[1] a acceptat creștinismul în domeniul său, Redbad a încercat să extirpe religia și să își elibereze poporul de sub conducerea francilor. În 689, Redbad a fost, cu toate acestea, învins de Pippin de Herstal în bătălia de la Dorestad[2] și obligat să cedeze Frisia de Vest (Frisia Citerior) francilor.
Între 690 și 692, Utrechtul a căzut în mâinile lui Pippin de Herstal. Acest lucru a oferit controlul asupra rutelor comerciale importante de pe Rin și Marea Nordului. Unele surse spun că, după această înfrângere, Radbod s-a retras, în 697, pe insula Helgoland, alții spun că s-a refugiat într-o parte al Țărilor de Jos, care este încă cunoscut sub numele de Friesland.
În această perioadă a existat o arhiepiscopiei sau episcopiei a frizonilor fondată de Willibrord[3], de asemenea, a avut loc o căsătorie între Grimoald cel Tânăr, cel mai mare fiu lui Pippin, și Thiadsvind, fiica lui Radbod, în 711.
La moartea lui Pippin în 714, Redbad a luat din nou inițiativa. La forțat pe sfântul Willibrord și pe călugării acestuia să fugă, avansând până la Köln, unde l-a învins pe Charles Martel[4], fiul lui Pippin, în 716. În cele din urmă, Charles i-a invins pe frizoni. Redbad a murit în 719[5], dar urmași săi au continuat lupta împotriva francilor.
Ca un exemplu de putere, regele Radbod, spre sfârșitul vieții sale, a anunțat că s-a angajat în crearea unei armate suficientă pentru a înfricoșa Franța[6].
Relația cu Biserica[modificare | modificare sursă]
În a doua călătorie al sfântului Bonifaciu la Roma, Wulfram (sau Vulfran), un călugăr și fost arhiepiscop de Sens a încercat să convertească pe Radbod, dar eșuând s-a întors la Fontenelle. Se spune că Radbod a fost aproape botezat, dar a refuzat când i s-a spus că el nu va fi capabil să și găsească strămoșii săi în cer după moartea sa, deoarece a preferat să-și petreacă veșnicia în iad cu părinții săi păgâni decât în rai cu dușmanii săi[7], în special francii. Aceasta legenda este spusă adeseori cu episcopul Willibrord.
Willibrord a încercat acest lucru în timp ce o misiune carolingiană sponsorizată în Frisia cu scopul expres de a încerca să-i convertească pe frizoni păgâni, în speranța că, odată convertiți la creștinism, francii ar putea obține controlul comerțului în portul Dorestad.
În artă[modificare | modificare sursă]
În Lohengrin a lui Richard Wagner un anumit Radbod, conducător al frizonilor este menționat ca tatăl lui Ortrud. Este posibil ca Wagner s-a gândit la Radbod istoric, deși el a murit cu 150 de ani înainte de nașterea lui Henric I al Germaniei, un alt personaj în operă, care nu ar putea, prin urmare, să fie contemporan cu fiica lui Radbod.
În seria de nuvele The Hammer and the Cross a lui Harry Harrison, Radbod devine fondator al "Căii", un cult păgân organizat, creat pentru a combate eforturile depuse de misionarii creștini.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ TeBrake, William H. (). „Ecology and Economy in Early Medieval Frisia”. Viator. 9: 1–30. doi:10.1484/J.VIATOR.2.301538. Accesat în .
- ^ D.P. Blok (1968), De Franken, hun optreden in het licht der historie, pag. 32-34
- ^ it Liber Pontificalis (Corpus XXXVI 1, side 168) en Beda Venerabilis (Corpus XLVI9, page 218)
- ^ „Geschiedenis van het volk der Friezen”. Boudicca.de. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ H. Halbertsma (2000), Het rijk van de Friese Koningen, opkomst en ondergang, page 90.
- ^ H. Halbertsma (1982), Frieslands Oudheid (pdf-file) Arhivat în , la Wayback Machine., page 794.
- ^ Friese sagen & Terugkeer (2000), Conserve, Uitgeverij, Redbald en Wulfram. ISBN 978-90-5429-138-1
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Dudo of St. Quentin's Gesta Normannorum: capitolul 9.
- H. Halbertsma (1982), Frieslands Oudheid (pdf-file) Arhivat în , la Wayback Machine.
| Predecesor: Aldegisel |
Rege al Friziei c. 680 – 719 |
Succesor: Poppo |
