Punct singular al unei curbe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În matematică un punct singular al unei curbe[1] este un punct în care curba nu este dată de o funcție netedă⁠(d) care poate conține un parametru. Definiția precisă a unui punct singular depinde de tipul de curbă studiată.

Curbe algebrice plane[modificare | modificare sursă]

Curbele algebrice⁠(d) plane pot fi definite drept mulțimea de puncte (x, y) care satisfac o ecuație de forma unde f este o funcție polinomială Dacă f este explicitată ca

și originea (0, 0) este pe curbă, atunci a0 = 0. Dacă b1 ≠ 0 atunci teorema funcției implicite⁠(d) garantează că există o funcție netedă h astfel încât curba să aibă forma y = h(x) lângă origine. Similar, dacă b0 ≠ 0 atunci există o funcție netedă k astfel încât curba să aibă forma x = k(y) lângă origine. În ambele cazuri, există o funcție netedă de la la planul în care se află curba în vecinătatea originii. De reținut că în origine

deci curba este nesingulară[1] sau regulată[1] în origine dacă cel puțin una dintre derivatele parțiale ale lui f este diferită de zero. Punctele singulare sunt acele puncte de pe curbă în care ambele derivate parțiale se anulează:[1]

Puncte regulate[modificare | modificare sursă]

Se presupune că curba trece prin origine și Atunci f poate fi scrisă

Dacă nu este 0, atunci f = 0 are o soluție cu multiplicitatea 1 în x = 0 iar originea are un singur contact cu dreapta Dacă atunci f = 0 are o soluție cu multiplicitatea 2 sau mai mare și dreapta sau este tangentă la curbă. În acest caz, dacă nu este 0 atunci curba are un punct de dublu contact cu Dacă coeficientul lui x2, este 0, dar coeficientul lui x3 nu este 0, atunci originea este un punct de inflexiune al curbei. Dacă coeficienții lui x2 și x3 sunt ambii 0, atunci originea este un punct de ondulare al curbei. Această analiză poate fi aplicată oricărui punct al curbei prin translarea axelor de coordonate astfel încât originea să fie în punctul dat.[2]

Puncte duble[modificare | modificare sursă]

Dacă în dezvoltarea de mai sus b0 și b1 sunt ambele 0, dar cel puțin unul dintre c0, c1, c2 nu este 0, atunci originea este un punct dublu al curbei. Punând din nou f poate fi scrisă

Punctele duble pot fi clasificate în funcție de soluțiile ecuației

Trei melci ai lui Pascal care ilustrează tipurile de puncte duble. Când este convertit în coordonate carteziene ca curba din stânga capătă un punct punct singular în origine, care este un punct izolat în plan. Curba din centru, cardioidă, are un punct de întoarcere în origine. Curba din dreapta are un nod în origine și curba se autointersectează pentru a forma o buclă.

Noduri[modificare | modificare sursă]

Dacă are două soluții reale pentru m, adică dacă atunci originea este un nod.[1] În acest caz curba se autointersectează în origine și are două tangente distincte corespunzătoare celor două soluții ale În acest caz funcția f are un punct șa în origine.

Un exemplu de nod este dat de ecuația

Puncte izolate[modificare | modificare sursă]

Dacă nu are soluții reale pentru m, adică dacă atunci originea este un punct izolat. În planul real originea este un punct izolat (deși este „pe curbă”); totuși, atunci când este luată în considerare o curbă complexă, originea nu este izolată și are două tangente imaginare, corespunzătoare celor două soluții complexe ale Funcția f are în acest caz un extrem local în origine.

Un exemplu de punct izolat al unei curbe este dat de ecuația

Puncte de întoarcere[modificare | modificare sursă]

Dacă are o singură soluție cu multiplicitate 2 pentru m, adică dacă atunci originea este un punct de întoarcere. Curba în acest caz își schimbă direcția în origine creând un vârf ascuțit. Curba are o singură tangentă în origine care poate fi considerată drept două tangente care coincid.

Un exemplu de punct de întoarcere este dat de ecuația

Clasificare ulterioară[modificare | modificare sursă]

Termenul nod poate fi folosit și pentru a indica un punct izolat, cu alte cuvinte un punct dublu care nu este un punct de întoarcere. Numărul de noduri și numărul de puncte de întoarcere de pe o curbă sunt doi dintre invarianții utilizați în formulele Plücker.

Dacă una dintre soluțiile ecuației este și o soluție a ecuației atunci ramura corespunzătoare a curbei are un punct de inflexiune în origine. În acest caz, originea este, după Hilton, un flecnod. Dacă ambele tangente au această proprietate, deci este un factor al atunci originea este un biflecnod.[3]

Puncte multiple[modificare | modificare sursă]

O curbă cu un punct triplu în origine:

În general, dacă toți termenii de grad mai mici decât k sunt 0 și cel puțin un termen de grad k nu este 0 în f, atunci curba are un punct multiplu de ordinul k. Curba va avea, în general, k tangente în origine, deși unele dintre aceste tangente pot fi imaginare.[4]

Curbe parametrice[modificare | modificare sursă]

O curbă parametrică în este definită ca fiind o funcție Punctele singulare sunt acele puncte în care

Un punct de întoarcere în parabola semicubică

Multe curbe pot fi definite în orice mod, dar două definiții pot să nu fie identice. De exemplu, un punct de întoarcere poate fi definit pe o curbă algebrică, sau pe o curbă parametrică, Ambele definiții produc un punct singular în origine. Totuși, un nod precum cel al în origine este o singularitate a curbei, considerată curbă algebrică, dar în varianta parametrică nu dispare niciodată. Prin urmare, nodul nu este o singularitate a curbei parametrice așa cum este definită mai sus.

Trebuie avut grijă atunci când se alege o parametrizare. De exemplu, dreapta y = 0 poate fi parametrizată prin care are o singularitate la origine. Atunci când este parametrizată cu , este nesingulară. Prin urmare, este mai corect din punct de vedere tehnic să se considere punctele singulare ale unei funcții netede decât un punct singular al unei curbe.

Definițiile de mai sus pot fi extinse pentru a acoperi curbele implicite care sunt definite drept mulțimea zero a unei funcții netede, și nu este necesar să fie o varietate algebrică⁠(d). Definițiile pot fi extinse pentru a acoperi curbele din dimensiuni mai mari.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Răzvan-Dinu Lițcanu, Introducere în geometria algebrică, Ed. Demiurg Plus, 2004, ISBN: 973-8076-90-0, fragment (curs), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, accesat 2023-05-18)
  2. ^ Hilton, Cap. II §1
  3. ^ Hilton, Cap. II §2
  4. ^ Hilton, Cap. II §3

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Hilton, Harold (). „Chapter II: Singular Points”. Plane Algebraic Curves. Oxford.