Provocarea de la Barletta (1503)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Provocarea de la Barletta (1503)
Parte a Războiului Neapolelui
Epitaffio della Disfida di Barletta.jpg
Pilastru ridicat pe locul duelului, conținând descrierea evenimentului.
Informații generale
Perioadă 13 februarie 1503
Loc În apropiere de Barletta (Regatul Neapolelui)
Rezultat Victorie italiană
Casus belli chestiune de onoare
Combatanți
Blason France moderne.svg
13 cavaleri francezi
Blason comte fr Anjou.svg
13 cavaleri italieni
Conducători
Charles de Torgues Ettore Fieramosca
Pierderi
1 mort
12 predați
1 rănit

Provocarea de la Barletta a fost un duel între 13 cavaleri francezi și alți 13 cavaleri italieni care a avut loc la 13 februarie 1503 în apropierea orașului napolitan Barletta, în cadrul Războiului Neapolelui. Înfruntarea s-a terminat cu victoria italienilor.

În istoriografia spaniolă, această înfruntare se confundă uneori cu provocarea de la Barletta din 1502, care a avut loc între 11 spanioli și 11 francezi în același context istoric.

Context[modificare | modificare sursă]

În anul 1500 regii Ludovic al XII-lea al Franței și Ferdinand al II-lea de Aragon au semnat Tratatul de la Granada, prin care ambii au convenit să împartă în mod egal Regatul Neapolelui, aflat încă sub domnia lui Frederic I. În anul următor, trupele franceze au intrat pe teritoriul napolitan din nord, în timp ce armatele spaniole au făcut-o prin sud; Frederic I a fost detronat și regatul său a fost împărțit între Franța și Coroana de Aragon.

În scurtă vreme, au izbucnit neînțelegeri între cele două forțe de ocupație cu privire la interpretarea tratatului, nestabilindu-se cui aparține fâșia de mijloc care separa posesiunile celor două state. În vara anului 1502, armata franceză condusă de Luis de Armagnac a ajuns la înfruntări armate cu trupele spaniole de sub comanda lui Gonzalo Fernández de Córdoba care, în inferioritate numerică față de cele franceze, au atras de partea lor pe mercenarii angajați de familia Colonna, care se aflaseră anterior în slujba lui Frederic I.

În timpul primelor faze ale acestui conflict, forțele franceze s-au deplasat spre sud și au ocupat partea atribuită spaniolilor prin Tratatul de la Granada, care s-a redus la câteva porțiuni din Calabria și Apulia. Gonzalo Fernández de Córdoba și corpul principal al armatelor sale au fost asediați în orașul Barletta.

Provocarea[modificare | modificare sursă]

Într-o încăierare petrecută în apropierea orașului Trani, trupele lui Diego de Mendoza au luat mai mulți prizonieri francezi, printre care și pe nobilul Charles de Torgues, supranumit Guy la Motte, care a fost dus la Barletta. Acesta, în cursul unei conversații purtate în captivitate cu mai mulți spanioli, a criticat lașitatea italienilor în timpul luptelor; spaniolul Íñigo López de Ayala și-a apărat camarazii de arme italieni care, fiind informați de afirmațiile francezului, au cerut satisfacție pentru ofensa adusă onoarei lor, provocându-i pe ostaticii francezi la duel.

Cele două părți în conflict au schimbat ostatici cu condiția respectării condițiilor de luptă, au fost numiți patru judecători de fiecare parte [1] și s-a stabilit un loc de duel între Andria și Corato [2], în care s-a delimitat terenul de luptă ca fiind un cerc cu diametru de o optime de milă din care participanții nu aveau voie să iasă. În conformitate cu condițiile convenite, cavalerul care va fi învins, se va preda sau va muri își va pierde armele și calul și va plăti învingătorului 100 de ducați.

La 13 februarie [3] 1503, cei 13 cavaleri francezi aleși pentru a lupta și conduși chiar de la Motte s-au înfruntat pe câmpul de luptă cu cei 13 italieni conduși de Ettore Fieramosca, care au fost aleși din companiile lui Prospero și Fabrizio Colonna.

Blazonul Italiei Cavaleri italieni Cavaleri francezi Blazonul Franţei
Ettore Fieramosca Charles de Torgue
Ludovico Abenavolo Gran Jean Dast †
Mariano Abignente Eliot de Baraut
Guglielmo Albamonte Girout de Forses
Giovanni Brancaleone Marc de Frignes
Giovanni Capoccio Sacet de Jacet
Marco Corollario Jacques de la Fontaine
Fanfulla da Lodi Naute de la Fraise
Ettore Giovenale Jacques de la Guignes
Miale da Troia Martellin de Lambris
Pietro Riczio Jean de Landes
Romanello da Forlì Pierre de Liaye
Francesco Salamone François de Pisa

În timpul luptei, italienii i-au învins cu ușurință pe francezi. Unul dintre aceștia din urmă a fost ucis [4], un altul a fost rănit, iar restul s-au predat. Francezii, siguri de victoria lor, au sosit pe câmpul de luptă fără nici un ban, așa că italienii i-au dus ca ostatici în orașul Barletta. După patru zile, s-au plătit 1.300 de ducați (100 pentru fiecare francez), iar cavalerii au fost eliberați.

Prezentări ale evenimentelor în lucrări literare și cinematografice[modificare | modificare sursă]

Provocarea de la Barletta a servit ulterior ca sursă de inspirație pentru numeroase opere literare și cinematografice:

Surse[modificare | modificare sursă]

Există numeroase surse istorice cu relatări despre această luptă:

Imagini[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ William Roscoe în The Life and Pontificate of Leo the Tenth (1805), p. 8, face o prezentare detaliată a luptătorilor, judecătorilor și ostaticilor, extrasă din Historia della città e regno di Napoli de Giovanni Antonio Summont (1675).
  2. ^ În cronicile spaniole ale epocii, Corato obișnuiește să scrie denumirea locului ca Quaratta sau Cuadrata.
  3. ^ Guicciardini situează această luptă după Bătălia de la Ruvo din 23 februarie 1503.
  4. ^ Guicciardini spune că au fost mai mulți francezi morți.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Provocarea de la Barletta (1503)