Portal:Istorie/Articolul zilei/9
Renașterea reprezintă epoca de înnoire socială și culturală, care a avut loc în Europa, la sfârșitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea și al XVI-lea, caracterizată prin redescoperirea interesului pentru cultura și arta antichității clasice.
Renașterea a avut originea în Italia și s-a răspândit apoi în întreaga Europă apuseană. În acest timp s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale și religioase, care au marcat trecerea către societatea modernă. Societatea feudală a Evului Mediu cu structură ierarhică rigidă, dominată de economia agrară și sub puternica influență a Bisericii Catolice a început să se destrame. La producerea acestor fenomene, un rol determinant l-au avut oamenii de cultură și artiștii, înclinați către clasicismul greco-roman, aspirând la eliberarea spirituală de sub dogmele religioase.
Noțiunea de "Renaștere" (în franceză: Renaissance) a început să fie folosită începând din secolul al XIX-lea, apărută mai întâi la istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul elvețian Jacob Burckhardt în lucrarea sa fundamentală "Die Kultur der Renaissance in Italien" ("Cultura Renașterii în Italia", 1860).