Noua filozofie franceză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Noua filozofie este un curent filozofic apărut în Franța anilor '70, de o certă importanță practică și politică, opunându-se consecințelor devastatoare ale ideologiilor politice desprinse de câmpul realului, și care a antrenat în mod concret un fenomen de ruptură cu tradiția marxistă.

Importanța majoră a "noii filozofii" a fost una de natură practică, ea constând în fracturarea oficială, pentru prima oară, a tradiției marxiste și postmarxiste cvasi-generalizate în rândurile intelectualității franceze. "Noii filozofi" au atras atenția Occidentului, cu o critică venind ea însăși dinspre stânga, asupra realităților de fapt din societățile comuniste și a importanței textelor disidenților aflați dincolo de Cortina de fier. Astfel, intelectualitatea franceză înregistrează începând cu acei ani o turnură importantă, sprijinind pentru prima oară în spațiul public discursul critic la adresa comunismului.

"Noii filozofi" (Bernard-Henri Lévy, André Glucksmann, Christian Jambet sau Jean-Paul Dollé) sunt tineri gânditori provenind ei înșiși din rândurile stângii, și chiar din rândurile mișcărilor contestatare din Mai '68. Aceștia erau astfel cu atât mai credibili, cu cât adresau ideologiei marxizante, cîțiva ani mai târziu, o critică umanistă, situată în trena iluministă a Declarației drepturilor omului și a angajamentului.

Debutând prin volume precum Bucătăreasa și căpcăunul (La Cuisinière et le Mangeur d'Hommes, 1975) de André Glucksmann, afirmarea publică a curentului devine spectaculoasă o dată cu apariția volumului Barbaria cu chip uman (La barbarie à visage humain, 1977), lucrare de referință a lui Bernard-Henri Lévy, în care sunt denunțate cu patetism și acribie iluziile revoluționarismului de tinerețe și crimele socialismului real, și în care autorul afirmă formal ruptura cu școala vechilor utopii progresist-istoriste asupra evoluției societăților umane.

Conceptual, "noua filozofie" nu a îmbunătățit sau diversificat câmpul speculativ, importanța curentului în istoria filozofiei afectând preponderent praxisul și raportarea moral-politică asupra epocii.

Bibliografie selectivă[modificare | modificare sursă]

  • André Glucksmann, La Cuisinière et le Mangeur d'Hommes. Réflexions sur L'état, le marxisme et les camps de concentration, 1975.
  • Bernard Henri-Levy, La Barbarie à visage humain, ed. Grasset, 1977 (trad. Barbaria cu chip uman, Humanitas, 1992);
  • Guy Lardreau, en collaboration avec Christian Jambet, L’Ange. Pour une cynégétique du semblant, ed. Grasset, 1976;
  • "Les Nouveaux philosophes apostrophés", Le Matin, 27 mai 1977;
  • "Crépuscule du monde, aurore de la penseé?", Le Magazine Litteraire, 1977;
  • B.H. Lévy, "Je serais toujours un dissident", La Charente Libre, 1977.