Nonucidere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Nonucidere se referă la absența uciderii, amenințări de ucidere, și condiții ce determină uciderea în societatea umană.[1] Deși utilizarea termenului în lumea academică se referă mai ales la uciderea indivizilor umani, este uneori extins la includerea uciderilor animale și a altor forme de viață.[2] Acesta este și cazul utilizării tradiționale a termenului de nonucidere ca parte a eticilor Budhiste, cum este exprimat în prima învățătură din Pancasila Pancasila [3], și în termeni similari pe tot cuprinsul tradițiilor spirituale din lume.[4] În mod semnificativ, nonuciderea a fost de asemenea folosită de curând în „Carta pentru o Lume fără Violență” [5], aprobată de cel de al 8-lea Summit Mondial al Laureaților Premiului Nobel pentru Pace.

Analizand cauzele, nonucidere cuprinde conceptele de pace (lipsa de război și a condițiilor care să conducă la război), nonviolență (psihologică, fizică și structurală), și ahimsa (nevătămarea în gândire, cuvântare și fapte).[6] Fără a exclude nici unul din ultimele, nonuciderea stipulează o manieră diferită caracterizată de comensurabilitatea scopurilor sale și de natură cu final liber a realizării sale. În timp ce utilizarea termenilor precum nonviolență și pace urmează de obicei formei clasice de dezbatere prin idei abstracte ce conduc la pasivitate, uciderea (și opusul său, nonuciderea)[7], poate fi cuantificată și legată de cauze specifice prin urmărirea unei perspective de sănătate publică (prevenire, intervenție și transformare posttraumatică spre eradicarea progresivă a uciderii).[8]

Pe de altă parte, nonuciderea nu setează nici o cale predeterminată pentru obținerea unei societăți fără ucideri în același fel în care unele ideologii și tradiții spirituale care încurajează interdicția de a lua vieți. Ca și achiziție nelimitată se face apel la creativitatea umană infinită și variabilitate, încurajând explorări continue în domeniile educației, cercetării, acțiunii sociale și realizarea de politici prin dezvotarea unei largi varietăți de alternative științifice, instituționale, educaționale, politice, economice și spirituale pentru omucidere. De asemenea, împotriva scopului său principal, nonuciderea atinge și subiecte sociale mai vaste.[9]

În relație cu agresiunea psihologică, atac fizic și tortură intenționată să terorizeze prin amenințare manifestată sau latentă a vieții, nonuciderea implică eliminarea cauzelor sale psihosociale. În relație cu uciderea umană din cauze structurale socio-economice care sunt produsul unei întăriri letale directe și totodată rezultatul unei diversiuni ale resurselor pentru scopul uciderii, nonuciderea implică eliminarea lipsurilor legate de letalitate. Legat de amenințările asupra viabilității biosferei, nonuciderea implică absența atacurilor directe asupra resurselor de susținere vitală și totodată încetinirea degradării indirecte asociate letalității. Asociat cu formele de ucidere accidentală, nonuciderea implică o creere de condiții sociale și tehnologice pentru a cauza eliminarea acestora.[10]

În cartea sa, Știința nonuciderii globale politice, Glenn D. Paige a estimat că mai puțin de 0.5 procente din toți oamenii care au existat vreodată au ucis cu adevărat alți oameni[11]. De asemenea, probele antropologice arată că în anumite societăți și culturi uciderea coboară până la nivele statistice nesemnificative[12]. Cum Omul a trăit exclusiv ca și vânător-culegător – o formă de existență ce rezumă atributele unei societăți nonucigătoare – pentru 99 procente din existența lor, se observă că nivelele de violență și uciderea au fost foarte reduse în majoritatea istoriei lui Homo sapiens sapiens[13] .

În sens larg, nonuciderea se opune termenilor de: agresiune, asasinare, atentat sinucigaș, autogenocid, decimare, democid, epurare etnică, etnocid, execuție, femicid, feticid, fratricid, genocid, genocid cultural, infanticid, împușcări la școală, homicid, matricid, omucidere, paricid, patricid, pedeapsă cu moartea, policid, politicid, pruncucidere, regicid, sacrificiu uman, suicid, suroricid, terorism, tiranicid, tortură, ucidere, ucidere amenințată, ucidere de corporație, ucidere în masă, ucidere pentru onoare, ucidere plătită, ucidere sexuală, ucideri domestice, ucideri rituale, uxoricid, violență, violență structurală, crime de război și alte forme de ucidere, directă, indirectă sau structurală.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Glenn D. Paige, Nonkilling Global Political Science. Center for Global Nonkilling, 2002; 3rd ed. 2009, page 1.[1]
  2. ^ V. K. Kool and Rita Agrawal, "The Psychology of Nonkilling", in Toward a Nonkilling Paradigm, edited by Joám Evans Pim. Honolulu: Center for Global Nonkilling, 2009 [2].
  3. ^ Stewart McFarlane in Peter Harvey, ed., Buddhism. Continuum, 2001, page 187. Buddhist Scriptures in Pali language have explicit reference to nonviolence and nonkilling: monks should not only themselves abstain from killing but should also refrain from encouraging other people to kill themselves (Vinayapitaka III: .71-74)
  4. ^ See http://en.wikiversity.org/wiki/School:Nonkilling_studies#Program_on_Nonkilling_Spiritual_Traditions
  5. ^ 8th World Summit of Nobel Peace Laureates, Charter for a World without Violence. Rome, December 15, 2007.[3]
  6. ^ "Nonkilling Global Society", in Peace Building, editado por Ada Aharoni, in Encylopedia of Life Support Systems (EOLSS), Desarrollada bajo los auspicios de la UNESCO, 2005, Eolss Publishers, Oxford [4].
  7. ^ Antonino Drago, "Nonkilling Science", in Toward a Nonkilling Paradigm, edited by Joám Evans Pim. Honolulu: Center for Global Nonkilling, 2009 [5].
  8. ^ World Report on Violence and Health, 2002. Geneva: World Health Organization [6].
  9. ^ Glenn D. Paige, Nonkilling Global Political Science. Center for Global Nonkilling, 2002; 3rd ed. 2009.[7]
  10. ^ "Nonkilling Global Society", in Peace Building, edited by Ada Aharoni, in Encylopedia of Life Support Systems (EOLSS), Developed under the auspices of the UNESCO, 2005, Eolss Publishers, Oxford [8].
  11. ^ Glenn D. Paige, Nonkilling Global Political Science. Center for Global Nonkilling, 2002; 3rd ed. 2009, page 40.[9]
  12. ^ See online Encyclopedia of peaceful societies, [10].
  13. ^ Leslie E. Sponsel , "Reflections on the Possibilities of a Nonkilling Society and a Nonkilling Anthropology", in Toward a Nonkilling Paradigm, edited by Joám Evans Pim. Honolulu: Center for Global Nonkilling, 2009 [11].

Legături externe[modificare | modificare sursă]