Montanism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Montanismul a fost o mișcare cu caracter profetic si eshatologic, aparuta in Frigia (provincie din Asia Mică), catre anul 156 d.C., sub conducerea lui Montanus, fost preot frigian convertit la creștinism, care sustinea ca abia in acea perioada istorica a inceput „Epoca Paracletului”, activitatea propriu-zisă a „Spiritului Sfânt” in biserica. Această activitate consta in a redresa disciplina si etica bisericii. In acest scop, fiecare crestin trebuia sa exercite harismele sale si sa paraseasca orice preocupare terestra inutila, practicând zilnic ascetismul, abstinența, postul, mărturisirea păcatelor. Montanismul propunea adeptilor sai martiriul, ca semn al sfârsitului, cerea separarea bisericii de lume, incuraja profetiile si preoția femeilor. Datorita nonconformismului si disciplinei sale riguroase, montanismul s-a organizat ca miscare separata de biserica, reusind sa-l câstige in anul 207 d.C. pe Tertulian (150-255 d.C.). Acesta a scris o serie de lucrari montaniste, in care critica serviciul militar, profesiunile publice, morala conjugala si disciplina penitentiala practicate de biserica. Miscarea montanista n-a fost acceptata de biserica oficiala, din cauza numeroaselor harisme si a conceptiei sale, care punea la indoiala justificarea prin har si iertarea pacatelor dupa botez. Dupa anul 500 d.C., miscarea montanista a disparut.

Montanus[modificare | modificare sursă]

Fondatorul mișcării, Montanus, s-a născut probabil în Ardabau, localitate situată pe teritoriul Turciei de astăzi, în prima jumătate a sec. II d.Cr. A aderat la creștinism prin anii 156-157 d.Cr. Dupǎ aceea, împreună cu două foste preotese ale zeiței Cibele, Maximina și Priscila, a început sǎ predice creștinismul. Susține că a fost inspirat de Duhul Sfânt să declare creștinismul religie adevărată. Referindu-se la modul în care se manifesta Montanus Eusebiu din Cezareea scrie: "La început profetul pare a fi terorizat (en parekstasei), apoi se liniștește (adeia kai Aphobia), după care se roagă Duhului Sfânt, este cuprins apoi de o stare necontrolată de extaz (akousios mania psyches). Unii cercetători cred că Montanus ajungea să pretindă că primea revelații direct de la Duhul Sfânt, el fiind acel "alt Mângâietor" din Ioan 14:16. Cu timpul, cei mai mulți dintre preoții creștini l-au acuzat pe Montanus cǎ lucrează cu duhurile rele, și că tulbură adevărata credință. Ei au încercat să-l oprească din predicare, dar în multe părți cei care au avut câștig de cauză au fost montaniștii. Totuși, în cele din urmă, mișcarea a fost declarată eretică, iar montaniștii au fost excluși din biserici. Condamnarea oficială de către biserică a montanismului s-a întâmplat în timpul papei Zefferin (papă între anii 199 - 217 d.Cr.)

Legături externe[modificare | modificare sursă]