Maxim Mărturisitorul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Sfântul Maxim Mărturisitorul, 580-662, monah, mistic bizantin, autorul unor opere importante pentru teologia Bisericii răsăritene. Textele sale mistice au fost incluse în Filocalia. Tratează mai ales despre iubire ca și concept creștin, dar are și o importantă exegeză asupra unor autori cum ar fi Dionisie Areopagitul sau Grigore de Nazianz. Supranumele de Mărturisitorul provine din faptul că nu a cedat insistențelor imperiale de a trece la Monotelism, în ciuda torturilor la care a fost supus.

Din punct de vedere filosofic, folosește un vocabular platonician, abordând și subiecte de interes pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema cunoașterii, proleme ontologice, cosmologice și antropologice. Evident, poziția sa este una creștină.

Viața[modificare | modificare sursă]

Sf. Maxim Mărturisitorul s-a născut într-o familie nobilă, în apropierea Constantinopolului. Rămas orfan la vârsa de 9 ani, a fost încredințat unei mănăstiri din Palestina. În 614 se retrage la o mănăstire din Chrysopolis, pe malul estic al Bosforului, iar după alți 10 ani se mută în Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Cyzic. În 626 va pleca și de aici. Se găsește apoi mai mult timp în Cartagina, tot ca monah, unde, în anul 646 are o dispută cu viitorul și fostul patriarh al Constantinopolului, Pyrrhus.

Devine principalul apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei monotelite.

La 649 apare la Roma, pregătind Sinodul condus de Papa Martin I, de condamnare a Monotelismului. În 653 este adus cu forța la Constantinopol, împreună cu Papa, deoarece Împăratul susținea Monotelismul, iar în 655 vor fi condamnați. Sf. Maxim e trimis în exil la Bizya, în Tracia. La 656, împăratul Constans al II-lea îl aduce la Constantinopol și încearcă să îl determine să treacă de partea Monoteliștilor, dar Maxim refuză. Este torturat și trimis din nou în exil, la Terebesis, în Tracia.

În anul 662 este adus din nou la Constantinopol, cu noi persuasiuni de trecere la Monotelism. Refuză a doua oară, este torturat, împreună cu ucenicul său Anastasie, prin tăierea limbii și a mâinii drepte.

Este aruncat din nou în exil, pe coasta orientală a Mării Negre. Acolo moare la vârsta de 82 de ani, epuizat de torturi dar fără să fi făcut nici o concesie de la Ortodoxie.

Opera[modificare | modificare sursă]

În perioada de la Cyzic a scris:

  • Epistole adresate lui Ioan Cubicularul
  • Cuvânt ascetic
  • Capetele despre dragoste
  • Cele 100 capete despre cunoaștere.

În perioada dintre 626-634 scrie a doua grupă de texte:

  • Despre Diferite locuri cu multe și adânci înțelesuri din Sfinții Dionisie și Grigore
  • Explicare la Tatăl Nostru
  • Cele 200 capete despre teologie și iconomia întrupării
  • Despre cunoaștere
  • Quaestiones ad Thalasium
  • Mystagogia

Gândirea[modificare | modificare sursă]

Scurtă prezentare[modificare | modificare sursă]

Concepția Sfântului Maxim Mărturisitorul este marcată de scrierile Sf. Dionisie Areopagitul. Vocabularul platonician prezent în textele Sf. Maxim Mărturisitorul conferă acestora o valoare filosofică însemnată. Dacă aristotelismul poate fi urmărit lexical în Scolastica Apuseană și conectat astfel la gândirea modernă, destinul platonismului în Evul Mediu interferă până la un moment dat cu opera gânditorilor bizantini. Recuperarea platonismului în Renașterea Occidentală va avea loc și prin intermediul unor minți infuzate de platonismul oriental, cum va fi cazul lui Nicolaus Cusanus, inspirat cu siguranță de textele lui Maxim Mărturisitorul.

Accentul care identifică gândirea sa este ideea conform căreia întregul Cosmos are un model liturgic și fractalic: întregul este prezent în fiecare parte iar părțile nu alcătuiesc Unitatea prin simplă însumare.

Legături externe[modificare | modificare sursă]