Limba sami
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Limba sami este numele generic pentru limbile vorbite în nordul Norvegiei, Suediei, Finlandei, şi în nordvestul extrem al Rusiei de către populaţia sami. Sunt de fapt mai multe limbi, care se numesc şi saami, sámi, samic, saamic, laponă, lapică. Ultimele două denumiri, de altfel ca şi termenul lapon este considerat derogatoriu de populaţia sami, căci, împrumutat prin suedeză înseamnă "înapoiat", "întârziat".[1]
Limbile sami formează o ramură familiei limbilor uralice. Din punct de vedere al relaţiilor între ele, limbile sami pot fi împărţite în două grupuri: cele de vest şi cele de est. Părţi ale limbilor sami formează un fel de dialect continuu, ceea ce însemnă că vorbitori ai două limbi vecine se pot înţelege între ei, dar vorbitori ai grupurilor mai îndepărtate geografic unul de altul, nu se pot înţelege.
Cuprins |
[modifică] Limbi sami de vest
[modifică] Limbi sami de est
- Limba sami inari
- Limba sami kemi (moartă)
- Limba sami skolt
- Limba sami akkala (moartă)
- Limba sami kildin
- Limba sami ter
[modifică] Scriere
Limbile sami (cu excepţia limbii sami kildin, care foloseşte o variantă dezvoltată a alfabetului chirilic folosesc o variantă dezvoltată a alfabetului latin.
[modifică] Statut oficial
Articolul 110a al constituţiei Norvegiei, adoptat în aprilie 1988 spune că "este datoria statului să creeze condiţii care să dea populaţiei sami posibilitatea de a-şi păstra şi dezvolta limba, cultura şi modul de viaţă." Limba sami este limbă oficială în localităţile norvegiene Kautokeino, Karasjok, Gáivuotna (Kåfjord), Nesseby, Porsanger, Tana, Tysfjord şi Snåsa. În Finlanda, legea limbii sami (1991), le dă dreptul samilor să folosească limba sami în toate relaţiile cu guvernul şi organele administrative finlandeze. În Enontekiö, Inari, Sodankylä şi în municipalităţile Utsjoki limba sami este limbă oficială.
În Suedia, limba sami a fost recunoscută ca una din cinci limbi minoritare în 2002. Deci poate fi folosită în relaţiile cu organele administrative în Arjeplog, Gällivare, Jokkmokk şi Kiruna.
[modifică] Referinţe
- ^ Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981

