Hygrophorus chrysodon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrophorus chrysodon
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus chrysodon
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. chrysodon
Nume binomial
Hygrophorus chrysodon
(Batsch) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus chrysodon Batsch (1789)
  • Agaricus chrysodon var. leucodon Alb. & Schwein. (1805)
  • Gymnopus chrysodon (Batsch) Zawadzki (1835)
  • Limacium chrysodon (Bull.) P.Kumm. (1871)
  • Hygrophorus chrysodon var. leucodon (Alb. & Schwein.) Sacc. (1887)
  • Hygrophorus chrysodon var. cistophilus Pérez-De-Greg., Roqué & Macau (2009)
  • Hygrophorus chrysodon var. griseofolius E.Ludw. (2012)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrophorus chrysodon (August Batsch, 1789 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus[1][2] este o specie comună de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord preferat pe sol moderat umed, argilos și calcaros în păduri de foioase sau în cele mixte sub fagi, rar și în cele de conifere pe lângă molizi, crescând mereu în grupuri mai mari din iulie până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

August Batsch

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus chrysodon de botanistul german August Batsch în volumul 2 al trilogiei sale Elenchus Fungorum latine et germanice din 1789.[5]

Apoi, în 1838, renumitul savant suedez Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în in cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Limacium chrysodon, creat de micologul german Paul Kummer în 1871,[7] bazând pe descrierea lui Batsch. Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt și ele acceptate drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche χρυσός=de aur)[8] și (greacă veche oδούς=dinte),[9] adică „dinte de aur”, fiind o referire la granulele sau firele aurii ale speciei, care se găsesc pe pălărie (mai ales în centru și lângă margine) și pe tijă.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus chrysodon
  • Pălăria: destul de moale, slab elastică și moderat cărnoasă cu un diametru de 3-8 cm este inițial emisferică cu marginea răsucită spre inferior apoi convexă cu fulgi fini, ca pâslă care devin galben strălucitor agățați de marginea pălăriei. La bătrânețe se aplatizează, dezvoltând o cocoașă tocită. Uneori este chiar adâncită, atunci cu marginea ceva neregulată și răsucită în sus. Cuticula netedă cu fibre radiale încarnate, dar numai slab pronunțate, este foarte vâscoasă când este umed, iar la ariditate uscată și mată, maximal puțin lipicioasă. Coloritul inițial alb prezintă adesea fulgi galbeni în mijlocul pălăriei (resturi ale vălului universal). Devine galben nu numai după frecare ci, de asemenea, când progresează în vârstă. La bătrânețe, ciuperca este adesea complet galbenă.
  • Lamelele: oarecum elastice, destul de groase, moderat îndepărtate, cu lameluțe intercalate de lungime diferită, sunt atașate de picior până slab decurente. Coloritul este pentru mult timp alb și capătă spre bătrânețe nuanțe pal roz-gălbuie cu muchii galbene.
  • Piciorul: nu prea cărnos și ceva elastic cu o lungime de 4-8 (9) cm și o lățime de 0,8-1,5 cm este cilindric, la bază ascuțit, fiind plin pe dinăuntru, dar odată bătrân gol tubular. Suprafața netedă și destul de cleioasă este fin galben-flocoasă spre vârf. Coloritul alb, uneori cu o tentă gălbuie, devine în vârstă mai mult sau mai puțin galben. La apăsare apar pete clar galbene. Nu poartă un inel.
  • Carnea: albă care îngălbenește cu timpul este suculentă și puțin moale precum ceva fibroasă. Nu rar este năpădită de micofage (organisme ce se hrănesc cu fungi).[10] Mirosul este aproape imperceptibil, uneori slab de migdale amare, iar gustul blând și neremarcabil.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi, neamilozi, elipsoidali până la alungit ovoidali, cu o mărime de 6,5 (8)-10 x 4-5,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu o clemă la bază și 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 50-60 x 6-8 microni.[11] Pileipellis (cuticula), un ixo-trichoderm de până la 300 µm grosime cu hife cilindrice, ocazional ondulate și chiar bifurcate de 1,5–4 µm lățime precum cu elemente terminale de 50-300 x 3-8 microni cu cheaguri galbene late de până la 40 µm de pigment extracelular. Cleme sunt prezente. Coaja tijei este o cutis alcătuită din hife plate cu stoluri și elemente terminale de hife de 40-120 x 5-12 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[12]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu anilină galben, cu anilină de fenol ruginiu, cu Hidroxid de potasiu galben viu, cu fenol brun și cu tinctură de Guaiacum încet albastru.[13]
  • H. chrysodon, lamele și picior
    H. chrysodon, lamele și picior
  • H. chrysodon mai bătrâni
    H. chrysodon mai bătrâni
  • H. chrysodon, diverse stadii de evoluție
    H. chrysodon, diverse stadii de evoluție
  • H. chrysodon în grup
    H. chrysodon în grup

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general, Hygrophorus chrysodon poate fi confundat cu ciuperci comestibile și mai mult sau mai puțin savuroase aceleiași specii cum ar fi: Cuphophyllus virgineus sin. Hygrocybe virginea ((comestibil, se dezvoltă preferat prin pășuni)[14] Hygrophorus agathosmus (comestibil),[15] Hygrophorus cossus (comestibil),[16] Hygrophorus discoxanthus (comestibilitate tare limitată, se dezvoltă tot sub fagi pe sol calcaros, dar cu miros puternic și nu prea plăcut, lamelele se decolorează galben-maroniu),[17] Hygrophorus eburneus (comestibil),[18] Hygrophorus gliocyclus (comestibil,[19] Hygrophorus hedrychii (comestibil, se dezvoltă sub mesteceni, fără miros și gust specific),[20] Hygrophorus ligatus (comestibil, se dezvoltă sub molizi, fără miros sau gust specific)[21] Hygrophorus nemoreus (comestibil), pălărie mai închisă, cuticula uscând repede, fără miros sau gust specific),[22] Hygrophorus piceae (comestibil, se dezvoltă în păduri de molizi pe mușchi, fără miros, cu gust plăcut),[23] Hygrophorus penarioides (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, fiind mai mare cu cuticulă uscată și mătăsoasă precum ușor pătat pe picior, rar)[24] Hygrophorus poetarum (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi, dar cu miros fructuos și roz sub cuticulă, destul de rar),[25] Hygrophorus pudorinus (comestibil, de valoare culinară foarte scăzută),[26] Hygrophorus queletii (comestibil, se dezvoltă sub larici),[27] Hygrophorus speciosus (comestibil)[28] sau chiar și cu Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata (letală),[29][30] Oudemansiella mucida (comestibil, saprofit)[31] sau Tricholoma album (necomestibil).[32]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !!!Clitocybe phyllophilla!!!
    !!!Clitocybe phyllophilla!!!
  • Cuphophyllus virgineus sin. Hygrocybe virginea
    Cuphophyllus virgineus sin. Hygrocybe virginea
  • Hygrophorus agathosmus
    Hygrophorus agathosmus
  • Hygrophorus cossus
    Hygrophorus cossus
  • Hygrophorus discoxanthus
    Hygrophorus discoxanthus
  • Hygrophorus eburneus
    Hygrophorus eburneus
  • Hygrophorus gliocyclus
    Hygrophorus gliocyclus
  • Hygrophorus ligatus
    Hygrophorus ligatus
  • Hygrophorus nemoreus
    Hygrophorus nemoreus
  • Hygrophorus penarioides
    Hygrophorus penarioides
  • Hygrophorus poetarum
    Hygrophorus poetarum
  • Hygrophorus pudorinus
    Hygrophorus pudorinus
  • Hygrophorus queletii
    Hygrophorus queletii
  • !!!Inocybe fibrosa!!!
    !!!Inocybe fibrosa!!!
  • Oudemansiella mucida
    Oudemansiella mucida
  • ! Tricholoma album!
    ! Tricholoma album!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Hygrophorus chrysodon este comestibil dar nu de valoare culinară mare. Se potrivește în bucătărie ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 98-99 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ August Batsch: „Elenchus Fungorum latine et germanice”, „Continuatio secunda” (vol. 2), Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1789, p. 79, tab. 38, 212
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 320 [1]
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 118
  8. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Heuning’sche Buchhandlung, Gotha – Erfurt, 1829, p. 679
  9. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Heuning’sche Buchhandlung, Gotha – Erfurt, 1829, p. 136
  10. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 301
  12. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 118, ISBN 978- 90-6191-971-1
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 87, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 100-101, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 90, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Der Tintling
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 443-443, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 114-115, ISBN 978-3-440-13447-4
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 94, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 442-443 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 446-447, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 362-363, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12124-8
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 270-271, ISBN 3-405-12116-7
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3 - „Röhrlinge und Blätterpilze”, partea 1 – „Strobilomycetaceae, Boletaceae, Paxillaceae, Gomphidiaceae, Hygrophoraceae, Tricholomataceae, Polyporaceae”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, ISBN 978-3-85604-030-7
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2020, ISBN: 978-3-440-16782-3
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, p. 461, ISBN 978-3-8001-3536-1
  • André Maublanc, Georges Viennot-Bourgin: „Les champignons comestibles et vénéneux”, vol. 2, Editura Paul Lechevalier, Paris 1971, ISBN: 978-27205-0514-0
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Henri Romagnesi: „Nouvel Atlas Des Champignons”, vol. 4, Editura Bordas, Paris 1956
  • Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen: Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 76, ISBN: 978-3-922-32507-9

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_chrysodon&oldid=15826133