Holografie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Figura 1: Două fotografii ale unei singure holograme luate din diferite poziţii

Holografia este o metodă de înregistrare a unei imagini tridimensionale pe un suport în general bidimensional. Astfel, holografia este o formă avansată a tehnicii fotografice; înregistrările obținute se numesc holograme. Aceeași metodă se poate aplica și la înregistrarea, redarea și prelucrarea datelor de altă natură decât cele vizuale.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Ideea holografiei îi aparține fizicianului maghiar Dennis Gabor, care în acea perioadă (1947) lucra în Marea Britanie în domeniul microscopiei electronice. Pentru această realizare Gabor a primit în 1971 Premiul Nobel pentru Fizică. Invenția sa nu a putut însă fi aplicată pe scară largă decât după 1960, o dată cu inventarea laserului.

Prima hologramă a unor obiecte tridimensionale a fost înregistrată în 1962 de fizicienii Emmett Leith și Juris Upatnieks[1] în Statele Unite ale Americii și Yuri Denisyuk[2] în Uniunea Sovietică.

Principiu[modificare | modificare sursă]

Diferența de principiu între o fotografie obișnuită și o hologramă constă în faptul că fiecare punct al unei fotografii poartă informație despre intensitatea (eventual și culoarea) unui punct sau a unei mici zone din obiectul fotografiat, în timp ce în holografie informația despre fiecare punct din obiect este distribuită pe întreaga suprafață a hologramei. Undele electromagnetice reflectate de scena holografiată sunt înregistrate cu fidelitate de suportul holografic și reconstruite apoi la redarea hologramei. Astfel, holograma devine un fel de fereastră prin care ochiul percepe același câmp luminos pe care l-a produs anterior scena înregistrată. O analogie mai plastica ar fi comparația cu o cutie care se umple cu lumina, reproducând obiecte.

Există mai multe tipuri de holografie. O hologramă simplă se obține prin înregistrarea interferenței dintre lumina venită de la obiect cu lumina unei unde de referință. Franjele de interferență produse astfel se înregistrează pe o placă fotografică de înaltă rezoluție. După developarea plăcii, se trimite spre ea un fascicul de lumină care are aceeași poziție și distribuție ca și unda de referință folosită la înregistrare. Franjele de interferență înregistrate pe placa fotografică acționează asupra acestui fascicul ca o rețea de difracție și generează o undă difractată, undă care are aceeași formă ca și cea venită de la obiectul holografiat și produce pe retina ochiului aceeași imagine ca și obiectul real.

Holografia se deosebește de fotografia stereoscopică prin aceea că aceasta din urmă înregistrează informația sosită la două puncte din spațiu, deci nu permite modificarea perspectivei. În schimb, holograma permite observarea obiectului de la diferite distanțe și din toate direcțiile aflate în interiorul unui anumit unghi solid impus de poziția relativă a obiectului și a hologramei.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Leith, E.N. (1962). „Reconstructed wavefronts and communication theory”. J. Opt. Soc. Am. 52 (10): 1123–1130. doi:10.1364/JOSA.52.001123. 
  2. ^ Denisyuk, Yuri N. (1962). „On the reflection of optical properties of an object in a wave field of light scattered by it”. Doklady Akademii Nauk SSSR 144 (6): 1275–1278.