Gunther de Merseburg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Gunther (d. 13 iulie 982) a fost markgraf de Merseburg de la 965 până la moarte, moment în care Marca de Merseburg a fost unită cu cea de Meissen.

Gunther a făcut parte din nobila familie a Ekkehardingilor, prima dată menționată în jurul Naumburgului, fapt care poate marca o conexiune cu Dinastia Ottoniană. În 962, Gunther este deja consemnat ca markgraf în nou creata dieceză de Magdeburg, alături de contele Wigger de Bilstein și de markgraful Wigbert de Meissen.

El a fost numit la conducerea nou createi mărci de Merseburg de către împăratul Otto I "cel Mare", ca urmare a morții markgrafului Gero "cel Mare" în 965, moment din care Marca lui Gero a fost divizată în mai multe părți. Întemeierea mărcii a fost urmată de cea a diecezei de Merseburg, sub episcopul Boso, în 968.

Gunther l-a susținut pe ducele Henric al II-lea "cel Certăreț" de Bavaria în revolta acestuia împotriva împăratului Otto al II-lea și ca urmare a fost deposedat de stăpânirea asupra mărcii și alungat în 976, în vreme ce marca a trecut în posesia lui Thietmar de Meissen. Cu toate acestea, Gunther s-a reconciliat cu Otto al II-lea, iar după moartea lui Thietmar din 979 a fost reinstalat ca markgraf.

El s-a raliat lui Otto atunci când acesta a înbtreprins campania din Calabria din 979, murind în Italia, în bătălia de la Stilo desfășurată împotriva sarazinilor.[1] Gunther a fost succedat de către Rikdag de Meissen, care cu acea ocazie a adus mărcile de Meissen, Merseburg și Zeitz sub o conducere unică.

Potrivit cronicarului Thietmar de Merseburg, Gunther s-ar fi căsătorit cu Dobrawa, fiica ducelui Boleslau I "cel Crud" de Boemia și fostă soție a regelui Mieszko I al Poloniei din 965. Ei au avut trei fii: Eckard I, care i-a succedat lui Rikdag ca markgraf de Meissen din 985; Gunzelin de Kuckenburg, care a urmat fratelui său din 1002, și Bruno, care a apărat Meissen împotriva trupelor ducelui Boleslau I al Poloniei în 1009.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ T. Reuter, Germany, p. 177.