Eckard I de Meissen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Eckard I (sau Ekkehard)[1] (d. 30 aprilie 1002) a fost markgraf de Meissen de la 985 până la moarte, fiind primul membru al familiei Ekkehardingilor, care a stăpânit Meissen până la stingerea sa în 1046.

Viața[modificare | modificare sursă]

Eckard făcea parte din nobilimea din Thuringia răsăriteanăn, fiind fiul cel mare al markgrafului Gunther de Merseburg cu soția sa, ulterior identificată drept Dobrawa de Boemia. În 985, tânărul rege al Germaniei Otto al III-lea l-a numit ca succesor al markgrafului Rikdag în Marca de Meissen, ca urmare a eșecurilor severe înregistrate de saxoni în fața triburilor slavilor liutici. Ulterior, el a fost ales ca duce de Thuringia de către magnații din regiune.[2] Eckard s-a aflat în grațiile împăratului Otto al III-lea, care l-a recompensat cu generozitate prin transformarea multor dintre fiefurile sale în proprietăți alodiale.[3] În cadrul conflictului avut de Otto cu vărul său rival ducele Henric al II-lea de Ducatul de Bavaria, răspunderile militare ale lui Eckard ca deținător al Mărcii de Meissen au constat în principal în ținerea la distanță a ducilor din Polonia și Boemia. Ducele Boleslav al II-lea al Boemiei se aliase cu ducele Henric și profitase de ocazie pentru a ocupa Albrechtsburg din 984. Totuși, el a fost nevoit să se retragă în anul următor, după ce Otto al III-lea se impusese asupra lui Henric. În ceea ce îl privește, Eckard a fost nevoit să îl reinstaleze pe episcopul Thiadric de Praga în scaunul său.[4]

Atunci când, în ianuarie 1002, Otto al III-lea a murit fără urmași direcți și principii germani s-au reunit la Frohse (astăzi, parte componentă din Schönebeck) pentru a alege un nou rege, Eckard a pretins chiar coroana Germaniei pentru sine, mai ales în condițiile în care ruda lui Otto din Dinastia Ottoniană, Henric de Bavaria, fiul lui Henric al II-lea, care era candidatul cu cele mai multe șanse, întâmpina o puternică opoziție. În acea vreme, Eckard era cel mai potrivit candidat din partea saxonilor, însă în cele din urmă nobilii i s-au opus.[5] Singura concluzie a adunării a fost aceea de a se stabili o nouă întâlnire la Kaiserpfalz din Werla și să nu sprijine niciun candidat până atunci. Întrunirea de la Werla a avut loc în aprilie, iar Henric de Bavaria, cu ajutorul verișoarelor sale, abatesele Sofia I de Gandersheim și Adelida I de Quedlinburg, surorile decedatului Otto al III-lea, a obținut confirmarea succesiunii. Cu toate acestea, Eckard a primit suficient sprijin, el fiind cel care a organizat adunarea de la Werla, luând masa cu ducele Bernard I de Saxonia și cu episcopul Arnulf de Halberstadt. El a fost de asemenea salutat cu onoruri regale de către episcopul Bernward atunci când acesta a preluat episcopatul de Hildesheim. În aceleași zile însă Eckard a fost asasinat de către agenți ai oponenților săi saxoni în Pöhlde.[6] Printre acești rivali se numărau contele Henric al III-lea de Stade, fratele acestuia Udo și contele Siegfried al II-lea de Northeim.

Eckard a fost inițial înmormântat la castelul familial de la Kleinjena în apropiere de Naumburg, însă osemintele sale au fost transferate apoi la mănăstirea benedictină a Sfântului George din Naumburg, în 1028. El a fost consemnat de către episcopul-cronicar Thietmar de Merseburg ca decus regni, solatium patriae, comes suis, terror inimicis et per omnia perfectissimus.[7] La moartea sa, Meissen a căzut pradă disputelor. Regele Boleslau I al Poloniei, care îl sprijinise pe Eckard, a ridicat pretenții asupra Meissen ca fiind rudă prin căsătorie.[8] Henric, devenit rege, i-a atribuit lui Boleslau Marca de Luzacia (care fusese atașată Meissenului), însă Meissen propriu-zis a fost conferit lui Gunzelin, fratele mai mic al lui Eckard.[9]

Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]

Eckard a fost căsătorit cu Schwanehilda (Suanhilda), fiică a ducelui Herman Billung de Saxonia, văduvă a markgrafului Thietmar de Ostmark și devenită regentă a Saxoniei. Ea a murit în 26 noiembrie 1014, dându-i lui Eckard șapte copii:

  1. Liutgarda (d. 1012), căsătorită cu markgraful Werner de Nordmark din Marca Nordului
  2. Herman (d. 1038), căsătorit cu Regelinda, fiică a regelui Boleslau I al Poloniei
  3. Eckard (d. 24 ianuarie 1046), căsătorit cu Uta, fiică a contelui Esico de Ballenstedt
  4. Gunther (d. 1025), arhiepiscop de Salzburg
  5. Eilward (d. 1023), episcop de Dresden-Meissen
  6. Matilda, căsătorită cu markgraful Dietrich al II-lea de Luzacia Inferioară
  7. Oda (d. după 1018), căsătorită cu regele Boleslau I al Poloniei

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Timothy Reuter, Germany in the Early Middle Ages 800–1056, New York, Longman, 1991.
  • James Westfall Thompson, Feudal Germany, Vol. II, New York, Frederick Ungar Publishing Co., 1928.
  • John W. Bernhardt, Itinerant Kingship and Royal Monasteries in Early Medieval Germany, c. 936–1075, Cambridge, Cambridge University Press, 1993.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mai rar, Ekkard sau Eckhard. Variantele latinești contemporane includ și Ekkihardus, Eggihardus, Eggihartus, Heckihardus, Egihhartus sau Ekgihardus.
  2. ^ T. Reuter, Germany, p. 193.
  3. ^ T. Reuter, p. 198.
  4. ^ T. Reuter, p. 258.
  5. ^ T. Reuter, p. 186. Cronicarul Thietmar de Merseburg consemnează cum unul dintre saxoni l-a ironizat pe Eckard, spunându-i: "Chiar nu poți vedea că șaretei tale îl lipsește a patra roată?"
  6. ^ T. Reuter, p. 187.
  7. ^ J. W. Thompson, Feudal Germany, p. 642, citând din Thietmar V, 7 (5).
  8. ^ T. Reuter, p. 260. J. W. Bernhardt, Itinerant Kingship, p. 41.
  9. ^ J. W. Bernhardt.