Gheorghe Cartianu-Popescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gheorghe Cartianu-Popescu (n. 8 august 1907, Borca, Neamţ, d. 26 iunie 1982, Bucureşti) a fost un cunoscut profesor universitar, cercetător de valoare mondială, inventator şi membru al Academiei Române. S-a specializat în domeniul radiocomunicaţiilor. A realizat primele instalaţii româneşti de emisie cu modulaţie de frecvenţă, de concepţie proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale, pe unde metrice, în România (1947 - 1950). A avut cercetări şi numeroase lucrări în domeniul teoriei şi practicii modulaţiei de frecvenţă. De asemenea, a contribuit la organizarea şi dezvoltarea învăţământului românesc de radiocomunicaţii.
A fost căsătorit cu eseista şi traducătoarea Ana Cartianu.[1]
Cuprins |
[modifică] Lucrări (selecţie)
- „Modulaţia de frecvenţă” (1958)
- „Bazele radiotehnicii” (1962)
- „Analiza şi sinteza circuitelor electrice” (1972)
- „Sinteza în domeniul frecvenţă” (1974)
[modifică] Studii
S-a născut în comuna Borca, o localitate pitoreasca din judetul Neamţ. Începe cursurile şcolii primare în comuna natală şi le termină în comuna Dubrovăţ, jud. Iaşi, unde tatăl său fusese mutat în interes de serviciu. În 1918, tatăl său este mutat din nou în interes de serviciu la Bacău, unde tânărul Gheorghe Cartianu va urma cursurile liceului din localitate, până la absolvire (1926). În acelaşi an devine student la Facultatea de Electrotehnică (Politehnica din Bucureşti). În paralel cu studiile la Politehnică urmează şi Facultatea de Matematică, la Universitatea din Bucureşti. În 1932, Gh. Cartianu obţine titlul de diplomat inginer al Şcolii Politehnice din Bucureşti, Secţia electrotehnică. În anul 1968 obţine titlul de doctor inginer cu lucrarea "Modulaţia de frecvenţă", iar în 1970 devine doctor docent.
[modifică] Activitate profesională
[modifică] Activitate inginerească
Din anul 1933, inginerul Gh. Cartianu este angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul Bucureşti şi la staţia de emisie Otopeni. Un an mai tarziu, 1934, este solicitat de profesorul Ernest Abason sa preia postul de asistent la cursurile de matematici speciale si geometrie descriptiva in Scoala Politehnica. In acelasi timp prof. Tudor Tanasescu il solicita si ca asistent la cursul nou infiintat de radioteleomunicatii.
[modifică] Activitate didactică şi de cercetare
În anul 1937, renunta la postul de la Societatea de Radiodifuziune si ramane ca asistent la Catedra de Radiocomunicatii, dedicandu-se cu pasiune cercetarii, proiectand si realizand numeroase instalatii. In 1940 publica o sderie de articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare si neliniare, prin care a formulat noul criteriu de stabilitate, cunoscut sub numele de "Criteriul Cartianu-Loewe". In acelasi an a devanit colaboratorul unor reviste ca: L’Onde Electrique, Electronics Letters, Annales des eletrocommunication.
Rezultatele cercetarilor sale au fost publicate in reviste romanesti ca: Telecomunicatii, Buletinul Institutului Politehnic din Bucuresti, Memeorii si Monografii ale Academie Romane.
Continuand activitatea didactica, in anul 1948, este avansat conferentiar la Catedra de radiocomunicatii si preda disciplinele linii si antene, aparate si instalatii de radiotehnica si electeicitate. In 1949, realizeaza prima legatura cu radiorelee din tara, intre studiourile din Bucuresti si statia de emisie Tancabesti, utilizând o statie de emisie de conceptie proprie. In anul 1951, construieste o instalatie originala cu care efectueaza emisiuni si receptii pe unde ultrascurte cu modulatie de frecventa, demonstrand superioritatea acestora fata de modulatia de amplitudine. In 1952 este numit sef al Catedrei de radiocomunicatii, si preda cursul de bazele radiotehnicii. In anul 1963 este ales membru corespondent al Academiei.
[modifică] Lucrări publicate
Lista lucrarilor stiintifice publicate de Gh. Cartianu, cuprinde 75 de titluri, dintre care in reviste de specialitate a publicat subiecte despre: stabilitatea sistemelor electrice lineare si nelineare, modulatia de frecventa; sinteza retelelor electrice in domeniul timpului si frecventei, sisteme de comunicatie tip releu sau radio dispecer.
S- a stins din viata la 26 iulie 1982, in plina activitate creatoare.
Toate realizarile care ii poarta semnatura – inventii brevetate, instalatii proiectate si realizate, aricole si tratate publicate – sunt marturie a marii sale personalitati si ii atesta un loc important in istoria electrotehnicii si invatamantului superior romanesc.
[modifică] Bibliografie
- Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, ediţiile I şi şi a II-a, editurile AGIR şi OSIM, Bucureşti, 1999 şi 2000.
