Entoloma chalybeum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Entoloma chalybeum
Genul Entoloma, aici specia Entoloma chalybeum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Entoloma
Specie: E. chalybeum
Nume binomial
Entoloma chalybeum
(Pers.) Noordel. (1982)
Sinonime
  • Agaricus columbarius Sowerby (1799)
  • Agaricus chalybeus Pers. (1801)
  • Gymnopus chalybeus (Pers.) Gray (1821)
  • Agaricus lazulinus Fr. (1838)
  • Leptonia chalybea (Pers.) P. Kumm. (1871)
  • Leptonia lazulina (Fr.) Quél. (1873)
  • Rhodophyllus chalybeus (Pers.) Quél. (1886)
  • Acurtis chalybeus (Pers.) Singer (1961)
  • Entoloma chalybaeum (Pers.) Zerova (1979)
  • Entoloma lazulinum (Fr..) Nordeel. (1982)
  • Entoloma chalybaeum var. lazulinum (Fr.) Nordeel. (1984)
  • Leptonia chalybea var. squamulosipes Largent (1994)
Modifică text Consultați documentația formatului

Entoloma chalybeum, și chalybaeum, (Christian Hendrik Persoon, 1801, ex Machiel Evert Noordeloos, 1982) din încrengătura Basidiomycota, în familia Entolomataceae și de genul Entoloma[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile rară și saprofită. Un nume popular nu este cunoscut. Soiul trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitar sau în grupuri mici, în diverse tipuri de pădure precum la marginea lor pe mușchi și prin iarbă, cu predilecție pe lângă brazi, mesteceni și pini, dar de asemenea în lunci, preferând probabil un sol calcaros. Este un tip indicator pentru pajiști naturale. Apare deja de la câmpie, dar mai ales la munte, din (iulie) august până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Ch. Persoon

Deși savantul englez James Sowerby a descris specia ca Agaricus columbarius deja în 1799,[5] numele binomial sancționat a fost determinat de renumitul micolog bur Christian Hendrik Persoon drept Agaricus chalybeus în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801.[6]

Taxonul curent valabil (2021) este Entoloma chalybeum (descris ca chalybaeum) propagat de micologul olandez Machiel Evert Noordeloos în volumul 2 al jurnalului botanic Nordic Journal of Botany în 1982[7] care a fost preferat, cu toate că micologa ucraineană Maria Iacovlevna Zerova descrisese specia sub aceiași denumire deja în 1979.[8]

Sinonime obligatorii sunt Gymnopus chalybeus a lui Samuel Frederick Gray (1821)[9] Leptonia chalybea a lui Paul Kummer (1871),[10] Rhodophyllus chalybaeus a lui Lucien Quélet (1886),[11] Acurtis chalybeus a lui Rolf Singer (1961)[12] și Entoloma chalybaeum a Mariei Zerova (vezi mai sus). Dar, de asemenea, celelalte denumiri propuse precum variațiile descrise sunt autorizate (vezi infocaseta).

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină chalybeius= de oțel),[13] datorită culorii predominante a ciupercii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Este o specie de culoare foarte variabilă. Dar și aspectul cuticulei este schimbător, astfel, de exemplu Entoloma chalybaeum var. lazulinum are o cuticulă golașă și riduri radiale spre margine. În detaliu:

Bres.: Leptonia chalybea
  • Pălăria: are un diametru de 4-6 cm, este destul de subțire și slab higrofană, mai întâi emisferică, devenind apoi convexă, și în final aplatizată precum puțin deprimată central (uneori cu o papilă mică) și niciodată ombilicată, mereu cu marginea răsfrântă în jos care poate fi parțial translucidă. Cuticula mătăsoasă până fin solzoasă, ocazional golașă și striată spre margine, la bătrânețe nu rar cu crăpături longitudinale, semănând astfel cu specii ale genului Inocybe este lucioasă, la umezeală unsuroasă. Coloritul poate fi albastru de albăstrea, oțel sau cobalt, chiar și puternic albastru-violet, dar și brun-cenușiu, brun de ciocolată cu nuanțe albăstrii sau brun-violet.
  • Lamelele: sunt destul de late și distanțate cu lameluțe intercalate și muchi sterile, netede, ascendente, ceva bombate la maturitate, cu nuanțe brune dar cistide albicioase, fiind protuberant aderente piciorului. Coloritul inițial gri-albicios cu o tentă albăstruie, devine cu timpul albăstrui și în vârstă bej-roz.
  • Piciorul: cilindric, fibros și plin pe dinăuntru are o înălțime de 3-5 cm și o grosime de 0,2-0,5 cm, este apical slab flocos, în rest neted, mat lucios până unsuros, arătând uneori ca lustruit. Coloritul este verde-albăstrui, albăstriu până închis albastru de oțel, la bază acoperit de un fetru miceliar albicios. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este subțire, fibroasă și apoasă. Coloritul tinde între albicios murdar, gri-brun și gri-albăstrui. Mirosul este în tinerețe imperceptibil, apoi făinos, gustul fiind neplăcut, de faină râncedă.
  • Caracteristici microscopice: are spori de un palid carneu care sunt sub-elipsoidali, hetero-dimetrici cu 5-7 (rar chiar și 9) colțuri obtuze în vedere laterală și alungiți spre unul dintre ei cu o picătură mare uleioasă în centru și o mărime de 8,8-10,2-11,5(11,9) x (5,3)5,4-6,1 (6,9) microni. Pulberea lor este brun-roșiatică cu nuanțe de roz. Basidiile clavate fără cleme cu 4 sterigme fiecare măsoară 25 (35)-30 (46) x 8 (10)-10 (11) microni. Prezintă cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) de 23-45 x 5-7 microni și o lățime de 7-12 µm, tot fără cleme, cilindrice până clavate, apical umflate, în locuri în mod continuu dense, în locuri, probabil, suprapuse de basidii. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu elemente trichoderme, hife late de 7-20 µm și celule terminale cuneiforme de aproximativ 10-18 µm, au o pigmentație intracelulară brună.[14][15][16]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[17]
  • E. chalybeum, lamele și picior
    E. chalybeum, lamele și picior

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Entoloma chalybeum poate di confundat cu ciuperci ale aceluiași gen cum sunt Entoloma bloxamii (comestibil),[18] Entoloma conferendum sin. Entoloma staurosporus (probabil toxic),[19] Entoloma dichroum (necomestibil),[20] Entoloma euchroum (necomestibil),[21] Entoloma nitidum (necomestibil),[22] Entoloma serrulatum (necomestibil),[23] Entoloma sodale (necomestibil)[24] Entoloma turbidum (necomestibil)[25] dar și cu Inocybe geophylla var. lilacina (otrăvitoare),[26] Laccaria amethystina comestibilă,[27] Mycena diosma (otrăvitor, margine canelată, miros de cutie de țigări)[28] și Mycena pura (condiționat comestibilă, ușor otrăvitoare, margine canelată, miros de ridiche).[29]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Entoloma bloxamii
    Entoloma bloxamii
  • !!Entoloma conferendum!!
    !!Entoloma conferendum!!
  • !Entoloma dichroum!
    !Entoloma dichroum!
  • !Entoloma euchroum!
    !Entoloma euchroum!
  • !Entoloma nitidum!
    !Entoloma nitidum!
  • !Entoloma serrulatum!
    !Entoloma serrulatum!
  • !Entoloma sodale!
    !Entoloma sodale!
  • !Entoloma turbidum!
    !Entoloma turbidum!
  • !!Inocybe gephylla var. lilacina!!
    !!Inocybe gephylla var. lilacina!!
  • Laccaria.amethystina
    Laccaria.amethystina
  • !!Mycena diosma!!
    !!Mycena diosma!!
  • Mycena pura
    Mycena pura

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Ciuperca este probabil neotrăvitoare, dar din cauza calității cărnii precum al gustului neplăcut, nu este comestibilă. Mai departe, specia, fiind rară, ar trebui să fie cruțată și lăsată la loc.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 256-257 - 2, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  4. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 240-241, ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ James Sowerby: „Coloured Figures of English Fungi or Mushrooms”, vol. 2, Editura J. Davis, Londra 1799, p. 68, tab. 161
  6. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 343
  7. ^ M. E. Noordeloos: „Entoloma chalybaeum”, în: „Nordic Journal of Botany”, vol. 2, nr. 2, 1982, p.162
  8. ^ Zerova, Sosin & Rozhenko în Zerov & Peresipkin: „Entoloma chalybaeum” în: „Viznachnik Ukraĭnĭ”, vol. 5 – Basidiomycetes”, Kiev 1979, p. 102
  9. ^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821 p. 608 [1]
  10. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 96
  11. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 60
  12. ^ R. Singer: „Acurtis chalybeus”, în: „Persoonia”, vol. 2, nr. 1, 1961, p. 14
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 186
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 574
  15. ^ Frieder Gröger: „Bestimmungsschlüssel für Blätterpilze und Röhrlinge in Europa”, partea 1, vol. 13, în: Regensburger Mykologische Schriften, Regensburg 2006, p. 486
  16. ^ Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver (ausgenommen Cortinariaceae)“, vol. 2, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, p. 410, ISBN 978-3-940316-00-4
  17. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 424, ISBN 3-8289-1619-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 248-249, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 240-241, ISBN 978-3-8354-1839-4
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 264-265, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 228-229, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 296-297 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 270-271, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 240-241, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ G. J. Krieglsteiner, H. Schwöbel:, H. 1982. „Mycena diosma spec. nov. und der Mycena-pura-Formenkreis in Mitteleuropa”, în: „Zeitschrift für Mykologi”, nr. 48(1), 1982, p. 25-34
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 280-281, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Frieder Gröger: „Bestimmungsschlüssel für Blätterpilze und Röhrlinge in Europa”, partea 1, vol. 13, în: Regensburger Mykologische Schriften, Regensburg 2006
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder & Armin Kaiser: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 4: „Ständerpilze. Blätterpilze II“, Editura Ulmer, Stuttgart 2003, ISBN 3-8001-3281-8
  • Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver (ausgenommen Cortinariaceae)“, vol. 2, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, ISBN 978-3-940316-00-4
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Entoloma_chalybeum&oldid=14334882