Ecaterina Oproiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ecaterina Oproiu
Date personale
Născută (94 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiebiografă[*]​
critic de teatru[*]​
critic de film[*]​
scriitoare Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Ecaterina Oproiu (n. 13 septembrie 1929, București) este o publicistă, biograf, critic de film, dramaturg, magistrată, realizatoare de filme documentare, scriitoare, autoare și traducătoare română. Conform unor surse și a unor afirmații făcute chiar de către ea în jurnalele sale, Ecaterina Oproiu a studiat și arhitectură.[2]

Viața[modificare | modificare sursă]

A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1952. La data absolvirii facultății, Ecaterina era deja cunoscută drept fiind publicistă cu articole semnate în România Liberă și alte publicații periodice ale timpului. A început să publice având sprijinul profesional al familiei Bellu. Niculae Bellu era redactorul șef responsabil al României Libere, devenind ulterior Profesorul de Etică al Universității, iar soția sa, Elena Bellu, i-a devenit Ecaterinei Oprea o prietenă apropiată: „Lucram la România Liberă, dar, încă, eram minoră. Fiindcă voiam să mă mărit, a trebuit ca tată să semneze că e de acord. Pe lângă tată nr. 1, mai era și tată nr. 2, șeful meu, Niculae Bellu, cu soția sa, Elena. Datorită lui Bellu, am mai spus-o, dar, o s-o repet toată viață, am prins ultimul tren care mi-a permis să continui facultatea, căci, împotriva tuturor «indicațiilor», Bellu m-a luat la ziar.” A fost căsătorită cu economistul român Costin Murgescu.[necesită citare]

Activitate[modificare | modificare sursă]

Între anii 1965-1989 a fost redactor-șef al revistei Cinema. A făcut parte din jurii internaționale, delegații, comisii de achiziție a filmelor străine, comitete de vizionare. A scris cronici de la aproximativ 30 de ediții Cannes[3] , publicate în România literară și în Cinema. Cunoscută pentru piesele ei de teatru, Ecaterina Oproiu a transpus în acestea teme precum complexitatea cuplului și condiția feminismului: ,,Nu sunt turnul Eiffel”, ,,Cerul înstelat deasupra noastră”, ,,Interviu”, ,,3x8 plus infinitul”. A colaborat cu televiziunea națională a României, prezentând filmele ce rulau în cadrul emisiunii ,,Telecinemateca”. Conform unor surse, mai mult sau mai puțin susținute, se presupune că Ecaterina Oproiu ar fi fost și informatoare a securității în vremea comunismului. Nu există prea multe informații pe acest subiect, doar câteva surse ambigue[4]. După schimbarea regimului comunist din 1989, Ecaterina Oproiu a continuat să publice în săptămânalul ,,Adevărul literar și artistic”. Între anii 1992 și 2002 a făcut parte din Consiliul Național al Audiovizualului. Între 2014 si 2017 a publicat trei antologii de diaristică și altele (Jurnal I, Jurnal II, Jurnal III), una de teatru (Comedii cu nisip în dinți), o piesă de sine stătătoare (Furnizorii Casei Regale) și două romane (Miss România, O garsonieră în iad)[5].

Despre emanciparea condiției feminine[modificare | modificare sursă]

Ecaterina Oproiu a decis să-și publice trei dintre jurnalele pe care le-a scris de-a lungul vieții („am aproape o sută de «jurnale» scrise de pe la paisprezece ani. Decenii am purtat în ghiozdan, în servietă, în poșetă un astfel de caiet…jurnalul ținea loc de privit pe geam sau de suit pe pereți…jurnalul n-a fost pentru mine doar un «tovarăș de drum», ci și urechea care asculta când pereții aveau urechi”), descriind întâlniri cu diferite personalități din lumea teatrului și filmului autohton sau internațional, cu prieteni, cunoscuți sau cu membrii ai familiei, totul sub forma unui jurnal care se întinde pe câteva volume (dintre cele publicate): Jurnal I; Jurnal II; Jurnal III, toate publicate la Editura SemnE. Ecaterina Oproiu considera că e necesară nu doar emanciparea femeii ci și emanciparea bărbatului. Într-o perioadă în care lucrări feministe occidentale fundamentale sau informații primare despre mișcarea de femei din lume erau inaccesibile chiar și specialiștilor în științe sociale, Ecaterina Oproiu ,,reușea să-și mențină libertatea în gândire și liberă exprimare despre problema emancipării femeii în societate”[6]. Fiind și traducătoare, la începutul anilor ‘70, Ecaterina Oproiu a tradus în limba română Drama eliberării femeii, scrisă de Mathilde Niel, despre care Ecaterina mărturisește că ,,nu este ceea ce se cheamă o carte feministă. Ea propune nu numai extinderea rolului femeii ci și regândirea raporturilor milenare dintre cele două jumătăți ale lumii. Ea propune o altă calitate a condiției umane. Pentru atingerea unui asemenea salt e nevoie și de emanciparea femeii, și de emanciparea bărbatului. Pentru atingerea unui asemenea salt feminismul e o condiție necesară, dar nu și suficientă. Cartea nu este numai utilă. Este acut necesară”. Tot în cadrul traducerii în limba română a operei Drama eliberării femeii de Mathilde Niel și a comentariului asupra cărții, Ecaterina Oproiu afirmă că „Există un feminism al antichității. El nu s-a exercitat la nivelul unei clase ci la nivelul unor personalități artistice de tip Sappho sau al unei categorii feminine de tip hetaire. Există feminismul aristocrat al evului mediu. El a ridicat castelana din punct de vedere spiritual și cultural deasupra soțului și a fratelui ei. Există feminismul Renașterii. El a marcat un moment de scurtă, dar spectaculoasă emancipare intelectuală a femeilor din straturile privilegiate. Există feminismul de tip SF al utopiștilor și feminismul moral și utilitarist al lui John Stuart Mill; există feminismul viitorologic al lui August Bebel și feminismul pragmatic al sufragetelor; există feminismul șovin al M.l.f.-ului și feminismul existențialist al Simonei de Beauvoir.” [7] Despre libertatea ei de exprimare manifestată prin intermediul operelor ei, Ecaterina Oproiu mărturisește în „Jurnal 1“ că a avut noroc cu părinții, bunicii, prietenii și profesorii ei. Inclusiv pe Niculae Bellu, cel pe care ea în considera ca un al doilea tată, Ecaterina îl numește „cea mai înaltă autoritate morală“ a vieții ei. Publicând de la 18 ani în România Liberă, Ecaterina Oproiu mărturisește despre ,,curajul de a îndrăzni și de a nu se supune fără vreun motiv întemeiat la orice aspect al societății în care trăia atunci.” [8]


Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

A obținut două premii pentru critică cinematografică ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): în 1977 („pentru cronicile filmelor românești din ziarul România Liberă”)[9] și în 1982 („pentru contribuția sa la afirmarea cinematografiei românești”).[10]

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[11]

Operă[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Un idol pentru fiecare, non-ficțiune, București, 1970
  • Greta Garbo, biografie (în colaborare), București, 1972
  • 3 x 8 plus infinitul - dialoguri despre condiția femeii, București, 1975. Interviuri cu femei diferite: o sudoriță dintr-o uzină, o țărancă, o femeie procuror, celebra Ana Aslan.
  • Enciclopedia caminului; coord. Ecaterina Oproiu si Tatiana Corvin ; red. coord. Dinu-Teodor Constantinescu, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1975
  • Nu sunt Turnul Eiffel: pseudocomedie în doua parti, București, 1978
  • Cerul înstelat deasupra noastră - piesă în două părți, București, Editura Eminescu, 1986
  • O cină romantică, teatru, Editura „Dacia XXI”, 2011
  • Parlez-moi d’amour, teatru, Editura „Dacia XXI”, 2011
  • Furnizorii Casei Regale, Editura Semne, 2013
  • Jurnal, 3 volume (vol. 1 Piguleli; vol. 2 Liberte… egalite… decapite…; vol. 3 Salutari de la Cannes), Editura Semne, 2013-2015
  • Comedii cu nisip in dinti, roman, Editura Semne, 2014
  • Miss Romania, roman, Editura Semne, 2016
  • O garsoniera in iad, roman, Editura Semne, 2017

Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

  • Nu sunt Turnul Eiffel, premiera în 1964, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț
  • Cerul înstelat deasupra noastră, data premierei: joi, 10 ianuarie 1985
  • Interviu (piesă de teatru de Ecaterina Oproiu)|Interviu]], (titlul inițial, Handicap), Teatrul „L.S. Bulandra”, data premierei: 18 decembrie 1976

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Premiul Academiei Române pentru dramaturgie (1978)
  • Premiul ACIN pentru critică de film (1977, 1982).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  2. ^ Andrei-Klauss, Agheorghiesei, Ecaterina Oproiu, aarc.ro 
  3. ^ Note de subsol: Rămâi cu bine, Cannes! Gloria și decăderea Ecaterinei Oproiu, Films in Frame 
  4. ^ N.C. Munteanu si-a mai dibuit o cartita (în engleză), 9AM,  
  5. ^ Note de subsol: Rămâi cu bine, Cannes! Gloria și decăderea Ecaterinei Oproiu, Films in Frame 
  6. ^ Popescu, Liliana, Politica Sexelor, Ed. Maiko, 2004 – pag. 82.
  7. ^ filosofie, Autor articol: Bianca Dobrescu Licențiată în; în 2011, Bianca este efervescentă în activitatea cotidiană și o cititoare împătimită A. fost premiată la Concursul IDC; lichelele, s-a centrat pe comunicare și relații publice și este activistă culturală A. debutat cu poezie la Ed Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” Face jurnalism economic și cultural Nu-i plac mușchii și (), Drama eliberării femeii de Mathilde Niel, Semne Bune 
  8. ^ Morar, Vasile (), Ecaterina Oproiu sau de la Turnul Eiffel la Arcul de Triumf, Cotidianul RO 
  9. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970-2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 28.
  10. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970-2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 52.
  11. ^ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 11.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ecaterina_Oproiu&oldid=15519233