Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale (în rusă О культе личности и его последствиях), cunoscut şi ca discursul secret sau raportul Hruşciov, a fost un raport prezentat la al XX-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 25 februarie 1956 de liderul sovietic Nikita Hruşciov, în care a criticat acţiunile regimului lui Iosif Stalin, în particular epurările din cadrul armatei şi din cadrul eşaloanelor superioare ale partidului, şi a reafirmat susţinerea idealurilor comunismului, invocându-l pe Vladimir Lenin.

Discursul a fost un moment important în politica de dezgheţ promovată de Hruşciov.^[1][2] A fost şi un semn al unor lupte acerbe pentru putere în rândurile conducerii sovietice, lupte în cadrul cărora Hruşciov a făcut un efort de a-i discredita pe cei ce supravieţuiseră lungii domnii a lui Stalin, printre care Lavrenti Beria. La suprafaţă, discursul a fost prezentat ca o încercare de a aduce Partidul Comunist al Uniunii Sovietice mai aproape de leninism. Scopul lui Hruşciov era, însă, în primul rând, obţinerea de sprijin public pentru arestarea şi executarea lui Beria în vara lui 1953^[3], precum şi legitimarea puterii sale recent consolidate, preluată de la Viaceslav Molotov and Gheorghi Malenkov, lideri loiali lui Stalin.

A fost cunoscut sub numele de discursul secret deoarece a fost citit într-o şedinţă cu uşile închise, iar textul său a fost tipărit abia în 1989 (în revista "Известия ЦК КПСС" ("Izvestia CK KPSS"; Rapoarte ale Comitetului Central al Partidului), nr. 3, martie 1989), deşi mulţi membri ai partidului fuseseră deja informaţi cu privire la discurs cu o lună înainte ca Hruşciov să îl ţină.

În aprilie 2007, ziarul britanic The Guardian a inclus acest discurs într-o serie despre marile discursuri ale secolului al XX-lea.^[4]

Cuprins 1 Istoric 2 Informaţii despre discurs 3 Sumar 4 Extrase 5 Consecinţe 6 Note

[modifică] Istoric

Problema represiunilor în masă fusese recunoscută înaintea raportului.

Inspiraţia pentru discursul secret a venit atât din cunoştinţele politice ale lui Hruşciov cât şi din informaţiile ce începuseră să iasă la iveală, despre lagărele Gulagului şi despre populaţia acestora. Oficialul de partid de rang înalt Anastas Mikoian, aliat al lui Hruşciov, se întâlnise cu prizonieri din Gulag, recent eliberaţi, şi aflase că fenomenul arestărilor fără motiv fusese mult mai raspândit decât credea; imediat a transmis această informaţie lui Hruşciov, care îşi pregătea manevrele politice.^[5] Vorbind cu Mikoian, unul din deţinuţi, Alexei Snegov, a spus că „dacă dumneavoastră [Mikoian şi Hruşciov] nu vă delimitaţi de Stalin la primul Congres de după moartea lui, şi dacă nu faceţi publice crimele lui, atunci veţi deveni complici ai crimelor lor.”^[6] O altă deţinută, Olga Şatunovskaia, a povestit întâlnirea ei cu o spioană japonez, care a comentat că, în timp ce crima ei (a spioanei) era evidentă, „voi, bolşevici nefericiţi, sunteţi în închisoare fără vreun motiv.”^[7]

Discursul însuşi a fost pregătit pe baza rezultatelor furnizare de o comisie specială de partid (Pospelov (preşedinte), Komarov, Aristov, Şvernik), cunoscută sub numele de Comisia Pospelov, şi întrunită la sesiunea Prezidiului Comitetului Central al Partidului pe 31 ianuarie 1955. Scopul direct al comisiei era investigarea represiunilor asupra delegaţilor de la Congresul al XVII-lea al PCUS din 1934.

Al XVII-lea congres a fost ales pentru investigaţii deoareve era cunoscut sub numele de "Congresul învingătorilor" din ţara "socialismului victorios", şi de aceea numărul enorm de "duşmani" între participanţi necesita explicaţii.

Comisia a prezentat dovezi că în perioada 1937–1938 (perioada culminantă a Marii Epurări) peste un milion şi jumătate de persoane fuseseră arestate pentru "activităţi antisovietice", dintre care peste 680.000 fuseseră executate

În timp ce Hruşciov nu a ezitat să evidenţieze defectele practicii staliniste în privinţa epurărilor din armată, partid şi în conducerea ţării în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost foarte atent să evite să critice politica de industrializare a lui Stalin şi ideologia partidului comunist. Când a discutat represiunile în masă, este de observat absenţa oricărui comentariu privind arestarea de cetăţeni obişnuiţi luaţi la întâmplare. Această absenţă poate fi considerată intenţionată, deoarece evenimente ca brutalităţile colectivizării serviseră intereselor partidului.^[8] Hruşciov era încă un comunist convins, şi a lăudat leninismul şi ideologia comunistă în discursul său la fel de des cât a şi condamnat acţiunile lui Stalin. Stalin, spunea Hruşciov, a fost în primul rând victima efectului dăunător al cultului personalităţii,^[9] care, prin defectele sale, l-a transformat dintr-un element crucial al victoriilor lui Lenin într-un paranoic influenţat de “duşmanul turbat al partidului nostru,” Beria.^[10]

În ciuda denunţării represiunilor politice, procesul de reabilitare a victimelor acestor represiuni a fost lent, deşi eliberarea deţinuţilor politici din lagăre a început la scurt timp după moartea lui Stalin. Totuşi, victimele Proceselor de la Moscova au fost absolvite de vină abia în 1988.

[modifică] Informaţii despre discurs

Hruşciov şi-a început discursul, care a durat patru ore, puţin după miezul nopţii. La scurt timp după aceasta, rapoarte despre discurs au fost transmise în Occident de ziaristul John Rettie de la Reuters, care auzise de discurs de la Kostia Orlov cu câteva ore înainte ca Rettie să plece la Stockholm; astfel, discursul a fost prezentat în mass-media occidentală la începutul lui martie. Rettie crede că informaţiile i-au parvenit de la Hruşciov însuşi printr-un intermediar. ^[11]

Pe 5 martie 1956, Prezidiul Partidului a ordonat citirea raportului lui Hruşciov la şedinţele tuturor organizaţiilor partidului şi ale Komsomol, cu invitaţii şi pentru nemembri. Astfel, conţinutul raportului a devenit cunoscut pe scară largă în ţară în 1956, iar numele de "discursul secret" este astfel nepotrivit. Dar întregul text nu a fost publicat oficial până în 1989. Este posibil, deşi nu se poate demonstra, ca Mikoian şi Hruşciov să fie în spatele acestor citiri interne, precum şi de ajungerea informaţiilor la Rettie prin Orlov; fiul lui Mikoian, Sergo, şi fiul lui Hruşciov, Sergi, furnizează informaţii similare, nu însă demonstrabile, privind intenţiile părinţilor lor.^[12][13]

Totuşi, textul discursului a fost dezvăluit greu în ţările din Europa de Est. Nu a fost niciodată dezvăluit membrilor partidelor comuniste din Occident de către liderii acestora, şi majoritatea comuniştilor occidentali au aflat detaliile textului doar după ce a fost publicată o copie a acestuia la jumătatea lui 1956 de către un ziar american.

Conţinutul discursului a ajuns în Occident pe o rută sinuoasă. Câteva copii ale discursului au fost trimise din ordinul Biroului Politic sovietic liderilor ţărilor din Blocul de Est. La scurt timp după ce discursul a fost răspândit, un ziarist polonez, Viktor Grayevsky, şi-a vizitat prietena, Lucia Baranowski, care lucra ca secretară în biroul primului secretar al Partidului Comunist Polonez, Edward Ochab. Pe biroul ei era o carte groasă cu legături roşii, pe coperta căreia scria: "Al XX-lea Congres al Partidului, discursul tovarăşului Hruşciov." Grayevsky auzise zvonuri despre discurs şi, ca ziarist, era interesat să-l citească. Baranowski l-a lăsat să ia documentul acasă pentru a-l citi.

Grayevsky, care era evreu, şi care călătorise recent în Israel să-şi viziteze tatăl bolnav, s-a hotărât să emigreze. După ce a citit discursul, l-a dus la Ambasada Israelului şi l-a înmânat lui Yaakov Barmor care îl ajutase pe Grayevsky să meargă în Israel să-şi vadă tatăl. Barmor era un reprezentant al Shin Bet; el a fotografiat documentul şi a trimis fotografiile în Israel.

În dupăamiaza zilei de 12 aprilie 1956, Shin Bet din Israel primise fotografiile. Serviciile de informaţii israeliene şi americane căzuseră de acord să colaboreze în probleme de securitate. James Jesus Angleton era preşedintele serviciului de contraspionaj al CIA însărcinat cu legăturile clandestine cu serviciile de informaţii din Israel. Fotografiile au ajuns la el. Pe 17 aprilie 1956, fotografiile ajunseră la directorul CIA Allen Dulles, care l-a informat urgent pe preşedintele american Dwight D. Eisenhower. După ce a concluzionat că discursul este autentic, CIA l-a transmis în secret ziarului The New York Times la începutul lui iunie.^[14]

[modifică] Sumar

Structura de bază a discursului a fost după cum urmează:

• Repudierea cultului personalităţii lui Stalin
  • Citate din clasicii marxism-leninismului, care denunţau "cultul unui individ"
  • Testamentul lui Lenin şi remarcile făcute de Nadejda Krupskaia despre caracterul lui Stalin
  • Înainte de Stalin, lupta cu troţkiştii era pur ideologică; Stalin a introdus noţiunea de "duşman al poporului" ca "artilerie grea"
  • Stalin a violat normele partidului privind conducerea colectivă
    • Represiunea majorităţii vechilor bolşevici şi a delegaţilor de la al XVII-lea Congres al Partidului, majoritatea din care erau muncitori şi erau membri ai Partidului Comunist dinainte de 1920. Din 1.966 de delegaţi, 1.108 au fost declaraţi "contrarevoluţionari", 848 au fost executaţi, şi 98 din 139 de membri şi candidaţi la Comitetul central au fost declaraţi "duşmani ai poporului".
    • După această represiune, Stalin a încetat să mai ia în consideraţie părerea colectivului.
  • Sunt prezentate detaliat exemple de represiuni ale unor bolşevici importanţi
  • Stalin a ordonat ca persecuţiile să se extindă: "NKVD şi-a depăşit planul cu patru ani"
    • A urmat practica falsificărilor, pentru a respecta "planul" la duşmani descoperiţi.
  • Exagerări ale rolului lui Stalin în Al doilea război mondial
  • Deportarea de popoare întregi
  • Complotul medicilor şi Afacerea Mingrelian
  • Manifestări ale cultului personalităţii: cântece, nume de oraşe.

[modifică] Extrase

• "După moartea lui Stalin Comitetul Central a început să implementeze o politică de explicare concisă şi consistentă că este de nepermis şi străin de spiritul marxism-leninismului să aduci slăvi unei persoane, să o transformi într-un supraom cu puteri supranaturale, asemenea celor ale unui zeu. Un astfel de om, chipurile, ştie totul, vede totul, gândeşte pentru toată lumea, poate face orice, şi nu poate greşi."
• "Trebuie să luăm serios în consideraţie şi să analizăm corect această chestiune ca să putem preveni posibilitatea repetării în orice formă a ceea ce s-a întâmplat în timpul vieţii lui Stalin, ... care a practicat violenţe brutale, nu doar împotriva a tot ce i se opunea lui, dar şi împotriva a tot ceea ce i se părea caracterului său capricios şi despotic că este împotriva conceptelor lui. Stalin a acţionat nu prin forţa argumentelor, explicaţii şi cooperare răbdătoare cu oamenii, ci impunându-şi conceptele şi cerând supunere absolută la părerea lui. Oricine se opunea acestor concepte sau încerca să-şi prezinte punctul de vedere şi corectitudinea poziţiei [sale] era sortit eliminării din colectivul de conducere şi ulterior anihilării morale şi fizice."
• "Stalin a iniţiat conceptul de «duşman al poporului». Acest termen automat făcea inutil să se demonstreze greşelile ideologice ale unuia sau mai multor oameni angajaţi într-o controversă. Făcea posibilă recurgerea la cele mai crude represiuni, violând toate normele de legalitate revoluţionară, împotriva oricui nu era în vreun fel de acord cu Stalin, împotriva celor care doar erau bănuiţi de intenţii ostile… În ansamblu, singura dovadă de vinovăţie folosită, împotriva tuturor normelor ştiinţei legale din prezent, era «mărturisirea» acuzatului însuşi. După cum au demonstrat anchetele ulterioare, «mărturisirile» se obţineau prin presiuni fizice împotriva acuzatului. Aceasta a condus la evidente violări ale legalităţii revoluţionare şi la faptul că mulţi indivizi cu totul nevinovaţi… au devenit victime."
• "Vladimir Ilici a cerut tratarea fără cruţare a duşmanilor Revoluţiei şi ai clasei muncitoare şi, când a fost nevoie, a recurs fără milă la asemenea metode… Dar Lenin folosea aceste metode doar împotriva adevăraţilor duşmani de clasă [şi] doar în cazurile cele mai necesare, când clasele exploatatoare încă mai existau şi se opuneau viguros Revoluţiei… Stalin, pe de altă parte, a folosit metode extreme şi represiuni în masă într-o vreme în care Revoluţia era deja victorioasă, când statul sovietic se întărise, …când Partidul nostru era consolidat politic şi se întărise atât numeric, cât şi ideologic."
• "Multe mii de comunişti cinstiţi şi nevinovaţi au murit ca rezultat al acestei monstruoase falsificări de asemenea «cazuri» …ca rezultat al practicii de forţare a mărturisirilor false şi a depoziţiilor false. În acelaşi fel au fost fabricate «cazurile» împotriva muncitorilor eminenţi din Partid şi din stat -- Kosior, Ciubar, Postîşev, Kosarev, şi alţii… S-a permis practica vicioasă de a ordona NKVD să pregătească liste de persoane… ale căror sentinţe erau pregătite dinainte… Represiunile în masă au avut o influenţă negativă asupra stării moral-politice din Partid, au creat o situaţie de incertitudine, au contribuit la răspândirea de suspiciuni nesănătoase, şi au semănat neîncrederea între comunişti."
• "În aceeaşi idee, să luăm de exemplu filmele noastre istorice şi militare şi unele creaţii literare. Ni se face rău când le vedem. Adevăratul lor objectiv este propagarea temei laudei lui Stalin ca geniu militar. Să ne amintim de filmul Căderea Berlinului. Aici joacă doar Stalin. El dă ordinele într-o sală cu multe scaune goale. Doar un om se apropie de el să-i raporteze ceva -- este Poskrebîşev, scutierul său loial. [râsete] Şi unde este comanda militară? Unde este Biroul Politic? Unde este Guvernul? Ce fac toţi, cu ce se ocupă? Nu este nimic despre ei în film. Stalin acţionează pentru toată lumea, nu dă socoteală nimănui. Nu cere sfatul nimănui. Totul este prezentat poporului în lumină falsă. De ce? Pentru a-l încununa pe Stalin cu glorie-- contrar faptelor şi contrar adevărului istoric."
• "Cu atât mai monstruoase sunt acele acţiuni al căror iniţiator a fost Stalin, încălcări grave ale celor mai elementare principii leniniste ale politicilor statului sovietic privind naţionalităţile. Ne referim la deportările în masă ale unor întregi popoare din locurile lor de origine, împreună cu toţi comuniştii şi membrii Komsomol fără excepţie… Astfel, la sfârşitul lui 1943, când deja avusese loc o schimbare a situaţiei de pe front în favoarea Uniunii Sovietice, s-a luat şi s-a executat o decizie de deportare a tuturor karahailor de pe pământurile pe care ei trăiau. În aceeaşi perioadă, la sfârşitul lui decembrie 1943, aceeaşi soartă le-a fost rezervată kalmîcilor din Republica Autonomă Kalmîkă. În martie 1944, toţi cecenii şi inguşii au fost deportaţi iar Republica Autonomă Ceceno-Inguşă a fost lichidată… Ucrainenii au evitat aceeaşi soartă doar pentru că erau prea mulţi şi nu exista un loc în care să fie deportaţi. Altfel, [Stalin] i-ar fi deportat şi pe ei." [râsete]
• "Îmi amintesc primele zile în care conflictul dintre Uniunea Sovietică şi Iugoslavia a început să fie escaladat artificial. Odată, când am venit de la Kiev la Moscova, am fost invitat să-l vizitez pe Stalin, care, arătându-mi o copie a unei scrisori recent trimisă lui Tito, m-a întrebat: «Ai citit asta?» Neaşteptându-mi răspunsul, a continuat: «Am să dau din degetul mic -- şi n-o să mai fie Tito. O să cadă.» Am plătit scump pentru acest «dat din degetul mic». Această afirmaţie reflectă mania lui Stalin pentru grandoare, dar exact aşa acţiona el: «Am să dau din degetul mic şi n-o să mai fie Kosior»; «Am să dau din degetul mic şi n-o să mai fie Postîşev şi Ciubar»; «Am să dau iarăşi din degetul mic şi or să dispară Voznesenski, Kuzneţov şi mulţi alţii». Dar asta nu s-a întâmplat cu Tito. Indiferent cât a dat Stalin, nu doar din degetul mic, ci din tot ce putea el să dea, Tito nu a căzut. De ce? Motivul a fost că, în acest caz de dezacord cu tovarăşii iugoslavi, Tito avea în spatele lui un stat şi un popor cu o educaţie serioasă în lupta pentru libertate şi independenţă, un popor care îşi susţine conducătorii. Vedeţi la ce a condus mania lui Stalin pentru grandoare. A pierdut complet conştiinţa realităţii. Şi-a demonstrat suspiciunea şi aroganţa nu doar în relaţiile cu indivizii din cadrul URSS, ci şi în relaţiile cu alte partide sau popoare."
• "Trebuie să abolim cu hotărâre acest cult al individului, odată pentru totdeauna; trebuie să… ne întoarcem şi să practicăm în toată munca noastră ideologică cele mai importante teze ale ştiinţei marxist-leniniste despre popor ca creator al istoriei şi ca creator al întregului bine spiritual şi material al omenirii... [Trebuie] să continuăm sistematic şi consistent munca depusă de Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din ultimii ani, o muncă caracterizată prin respectarea riguroasă, în toate organizaţiile Partidului, de jos şi până sus, a principiilor leniniste de conducere a Partidului... caracterizate prin practica pe scară largă a criticii şi autocriticii. [Trebuie să] restaurăm complet principiile leniniste de democraţie sovietică socialistă, exprimate în Constituţia Uniunii Sovietice, să luptăm împotriva dorinţei indivizilor de a abuza de puterea lor. Răul cauzat de acte împotriva legalităţii socialiste revoluţionare care s-a adunat de-a lungul atâtor ani ca rezultat al influenţei negative a cultului individului trebuie să fie corectat."

[modifică] Consecinţe

În 1956, la câteva luni după Congresul al XX-lea, discursul secret al lui Hruşciov a fost publicat în mass-media internaţională. La acea vreme, Moshe Dayan a spus că URSS va dispărea în 30 de ani, şi s-a înşelat doar cu cinci ani în prezicerea Prăbuşirii URSS din 1991.

Discursul lui Hruşciov a fost urmat de o perioadă de liberalizare cunoscută ca "dezgheţul lui Hruşciov".

În 1961, rămăşiţele lui Stalin au fost scoase din mausoleul lui Lenin şi îngropate în afara zidului Kremlinului.

Această denunţare a unei figuri comuniste atât de proeminente a născut temeri în rândurile altor lideri comunişti, care întreţineau un cult al personalităţii similar, şi care se temeau de această ameninţare a legitimităţii lor.

[modifică] Note