Definiţie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Definiţia este operaţia logică prin care se stabileşte conţinutul unei noţiuni. Tot definiţie se numeşte şi enunţul prin care se face această operaţie. Adesea definirea unei noţiuni se face prin indicarea genului proxim şi a diferenţei specifice: genul proxim este termenul de referinţă al definiţiei, cel mai apropiat ca sens de noţiunea definită; diferenţa specifică este trăsătura caracteristică a noţiunii, care o deosebeşte de celelalte noţinui cuprinse în genul său proxim.

Pentru ca o definiţie să fie funcţională, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Să fie caracteristică;
2. Să nu fie circulară (un cuvânt nu se defineşte prin el însuşi);
3. Să fie clară şi precisă;
4. Să fie logic afirmativă;
5. Să nu conţină contradicţii.

Definiţia încheie un proces de cunoaştere.

[modifică] Clasificarea definiţiilor

Definiţia este un proces de o asemenea importanţă încât o concepţie generală despre lume este dependentă de modul de concepere a definiţiei.

Până în prezent s-au conceput definiţiile în urmatoarele moduri: realist (definim entităţi reale), conceptualist (definim concepte), nominalist (definim termeni), convenţionalist ( definim liber ales). Întotdeauna este bine ca înaintea definiţiei să precizăm concepţia despre definiţie pe care o utilizăm.

Logicianul Gheorghe Enescu a dat urmatoarea schemă generală de clasificare a definiţiilor:

1. După natura entităţii definite:

a. Definiţie reală (definiţia se referă la obiecte reale sau abstracte);

b. Definiţie nominală (definiţia se referă la termeni şi în genere, la expresii);

c. Definiţie formală (definiţia se referă la obiecte formale, la elemente ale sistemului formal).

2. După natura definitorului:

a. Definiţie de esenţă (definiţia dă o caracteristică esenţială sau mai multe ale entităţii definite);

b. Definiţie genetică (se indică modul specific de generare a entităţii definite);

c. Definiţie de relaţie (se determină sistemul de relaţii caracteristice entităţii, de exemplu relaţii spaţio-temporale ş.a.);

d. Definiţie operaţională (după metoda de fixare practică, metodologică a obiectului, de exemplu înregistrarea efectelor, măsura, comportare în situaţie experimentală ş.a.)

3. După relaţia însuşirii definitorii cu entitatea definită:

a. Definiţie predicativă;

b. Definiţie nepredicativă;

4. După modul de stabilire a definitului:

a. Definiţie ostensivă (prin indicarea obiectului vizat);

b. Definiţie prin înregistrarea unor determinări caracteristice;

c. Definiţie prin indicarea sistemului de relaţii din care obiectul face parte ( de exemplu cu ajutorul unui sistem de axiome);

d. Definiţie constructivă (inductive sau recursive).

5. După forma logico-lingvistică a definiţiei:

a. Definiţie simplă (printr-o propoziţie);

b. Definiţie complexă (printr-un sistem de propoziţii sau reguli);

c. Definiţie contextuală (definitul reiese din contextul utilizat);

d. Definiţie prin operatori speciali (λ,ε ş.a.);

e. Definiţie explicită;

f. Definiţie implicită;

g. Definiţie prin abstracţie.

6. După poziţia în procesul cunoaşterii:

a. Definiţie stipulativă ( de introducere a unui termen sau concept nou);

b. Definiţie explicativă (un concept sau un termen este explicat prin altele);

c. Definiţie de precizare (se precizează conceptul sau sensul termenului prin clasificări sau extinderi, ori restricţii).

[modifică] Bibliografie

• Elena Lupşa, Victor Bratu, Maria Dorina Stoica, Logică şi argumentare (Manual pentru clasa a IX-a), Editura Corvin, Deva, 2004.
• Minel Marcu, Planuri de lecţie, logică clasa a IX-a.

•Gheorghe Enescu „Teoria sistemelor logice”