Bloodhound

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bloodhound

Prezentarea rasei Copoiul de Saint-Hubert/ Chien de Saint Hubert / Bloodhound


Chien de Saint Hubert este un câine masiv, greoi, cu mers încet și impunător, copoi prin excelență, răbdător, nobil, moderat ca maniere și foarte iubitor. Corpul, puternic construit este musculos, spatele larg și adânc. Capul este unul din punctele caracteristice și importante ale rasei: este bine format, cu craniul înalt și ascuțit, cu pielea frunții și a obrajilor foarte ridată, cu ochii înfundați sub arcadele puțin proeminente; expresia feței denotă calm și maiestate, dar și puțină tristețe. Urechile, lungi, proporționale cu mărimea capului, atașate jos, atârnă în pliuri grele de-a lungul maxilarelor; trebuie să depășească ca lungime marginea maxilarului. Coada este purtată într-o curbă elegantă, tip seceră, mai sus de linia spatelui, însă nu pe spate. Părul, scurt, des și destul de aspru pe întreg corpul, este moale și mătăsos pe cap și pe urechi.

Origine[modificare | modificare sursă]

Chien de Saint Hubert este o rasă foarte veche, provenind din Molossul de Tibet, adus în Galia și Anglia de către legiunile romane, acest câine având peste 1000 ani vechime. Mai târziu, s-a dezvoltat într-o mănăstire din Ardeni datorită călugărului Saint Hubert, de la care a primit și numele, devenind foarte apreciat la curțile regale la vânătoarea în haite. S-a răspândit apoi și în Anglia, unde a fost adus de Guillaume, duce de Normandia, odată cu invadarea acesteia în anul 1066. Astăzi toți câinii Chien de Saint Hubert au culoarea neagră cu arămiu sau roșcat, dar în Evul Mediu ei aveau și alte culori simple. Exemplarele de culoare albă, care existau în Europa Medievală erau numite Copoi Talbot. Prin anii 1600, această tulpină s-a stins, deși genele ei continuă să existe în cazul raselor de Boxeri albi sau a Basset-ului tricolor (care au printre ascendenți pe Chien de Saint Hubert). De fapt, întreaga lume sunt rase precum American Coonhound, Swiss Jura Hound, Fila Brasiliero, Copoiul de munte Bavarez și multe altele care își au strămoșii în acești străvechi copoi de urmă.

Temperament[modificare | modificare sursă]

Chien de Saint Hubert este un câine inteligent, prietenos, serios și activ. Are simț olfactiv deosebit, fapt care îl ajută să se țină după urmele de sânge ale vânatului rănit, de unde și a doua lui denumire - de "Bloodhound" (blood = sânge). Deși are un temperament afabil, nu este foarte ușor să îl faci să se supună, fiind încăpățânat din fire. Chien de Saint Hubert este foarte energic în afara casei, vijelios când este tânăr, încăpățânat și independent. Au nevoie de o educație fermă, dar blândă.

Un proprietar neinițiat, va trebui să aibă multă răbdare și mult tact pentru a avea succes în educarea unui câine Chien de Saint Hubert. Unele exemplare pot fi timide sau agresive. Sensibil, gentil și rușinos, un Bloodhound devine devotat stăpânului și se înțelege foarte bine cu toată lumea. Foarte rar au vicii comportamentale. Masculii pot fi uneori agresivi cu câinii de același sex.

Sunt protectori cu domeniul lor, deși pot fi educați să fie prietenoși chiar și cu străinii. Latră pentru a avertiza când se apropie cineva străin. Se spune că acești câini sunt capabili să urmărească un miros vechi de peste 100 ore. Sunt atât de încăpățânați încât urmăresc urma pe distanțe de peste 100 kilometri.

Relațiile cu familia și casa[modificare | modificare sursă]

Chien de Saint Hubert este foarte blând, afectuos și are un comportament excelent cu copiii, suportandu-le orice capricii. Sunt într-adevar niște companioni foarte buni, cu un caracter foarte bun. Sunt atât de blajini, încât se vor întinde pe jos și vor lăsa copiii să se cațere efectiv peste ei. Chien de Saint Hubert iubește toată atenția pe care o primește din partea copiilor.

Asigurați-vă că acei copii lăsați în compania lui nu îl vor chinui prea tare, pentru că el nu va riposta nicicum, ci va accepta toate răutățile copiilor. Se înțeleg bine cu alte animale de casă sau cu alți câini . Uneori au tendința de a urla foarte sonor. De asemenea, salivează foarte mult.

De obicei, atunci când detectează o urmă interesantă, nu mai ascultă de nimic și o urmăresc până în pânzele albe, fiind niște câini foarte tenaci, în stare să urmărească un miros pe o distanță impresionantă. Chien de Saint Hubert se adaptează bine vieții de apartament, fiind destul de leneși în interior, dar au nevoie de mult exercițiu fizic. Trebuie să fie scoși la plimbare sau lăsați liberi într-o curte interioară, pentru asigurarea necesarului de exercițiu fizic zilnic.

Au o vigoare și o putere incredibilă, fiind capabili să mărșăluiască ore întregi. Chien de Saint Hubert nu trebuie însă obosiți cu plimbări lungi și extenuante cât sunt pui.

Dresajul[modificare | modificare sursă]

Cel mai important aspect al dresajului unui câine Chien de Saint Hubert este insistența și perseverența, dar și fermitatea. Chiens de Saint Hubert sunt conștienți de ceea ce pot obține cu aspectul și expresia lor de patetism, și vor profita la maxim de acest lucru, pentru a obține ceea ce vor. Nu vă așteptați prea mult la supunere din partea Chien de Saint Hubert. Ei sunt câini de regulă foarte blânzi, dar sunt și încăpățânați, au propriile lor idei și de cele mai multe ori vor acționa conform propriilor decizii și nu conform ordinelor stăpânului. Masculii trec prin perioada pubertății între 1 și 2 ani, fiind destul de neplăcuți ca fire în acest timp, dar apoi, cu un dresaj corespunzător, stimulativ și perseverent ei devin niște câini excelenți.

Aspecte particulare[modificare | modificare sursă]

Sunt câini atât de buni în detectarea urmelor, încât sunt utilizați în întreaga lume pentru găsirea criminalilor sau pentru operațiuni de salvare . Detectările după urmă ale Chien de Saint Hubert sunt recunoscute chiar și în tribunale, ca probe în procese. Astfel, un Chien de Saint Hubert a decelat vinovăția și a determinat condamnarea a peste 600 de criminali arestați, care au fost și condamnați.

Acești câini nu pot fi ținuti niciodată într-o curte neîmprejmuită, deoarece în momentul în care detectează o urmă, o vor urmări negreșit. De asemenea, 90% dintre ei nu pot fi scoși la plimbare fără lesă. Ei vor fugi și vor urmări orice urmă ce la va trezi instinctele de vânători. Un aspect interesant legat de această rasă este acela că, faldurile bogate ale pielii captează și păstrează vreme îndelungată mirosul pe care animalul trebuie să îl urmărească, aceste falduri ajutând copoiul să rețină și să găsească urma ușor.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Excelent câine de vânătoare, este folosit și în poliție, lucrează cu mult zel, fără oboseală. Bloodhound-ul descoperă foarte bine urma, de aceea a fost folosit atât la vânătoare, cât și la găsirea criminalilor, sclavilor fugiți sau copiilor pierduți. Astăzi această rasă greoaie, cu voce baritonală este atât câine de companie cât și urmăritor și detector de urme.

Aspect exterior și dimensiuni[modificare | modificare sursă]

Sunt câini de talie mare. Aspectul și impresia generală pe care o degajă acești câini este de demnitate, noblețe, solemnitate, înțelepciune și putere. Capul este larg, proporțional cu lungimea sa, deși, în comparație cu corpul, este lung, ascuțindu-se ușor de la tâmple spre extremitatea botului, deși, văzut din față pare turtit pe laterale. Privit din profil, linia superioară a craniului este aproape în același plan cu linia frunții. Craniul este lung și larg, cu protuberanța occipitalului foarte evidențiat . Fruntea este lungă și adâncă. Ochii sunt adânc înfundați în orbite, cu pleoapele ce delimitează un contur de forma unui diamant, astfel încât pleoapa inferioară este lăsată în jos și răsfrântă, lăsând să se vadă mucoasa conjunctivală și dând expresia tipică de "mahmureală" a acestei rase. Ca și culoare, ochii se asortează în general cu roba, variind de la auriu la galben sau culoarea alunelor. Culoarea alunei este cea preferată, mai ales în cazul exemplarelor cu roba de culoarea ficatului, cu arămiu. Urechile sunt foarte subțiri și catifelate la atingere, foarte lungi, jos prinse, căzute în falduri grațioase, cu partea inferioară curbată înainte sau înapoi. Gura prezintă mușcătură în foarfece. Capul este "garnisit" cu o mare cantitate de piele lăsată, largă, care în aproape orice poziție apare abundentă, dar mai ales atunci când capul este ținut în jos. Pielea apoi cade în falduri largi, pendulante, în special pe frunte și pe laturile feței. Nările sunt largi și deschise. Buzele, în partea anterioară cad pătrat, formând un unghi drept cu linia superioară a frunții. Gâtul este lung, cu umerii musculoși și bine înclinați înapoi. Coastele sunt bine arcuite, pieptul bine descins între membrele anterioare formând un torace adânc. Membrele anterioare au scheletul drept, larg, cu coatele așezate în echer. Labele picioarelor sunt puternice și bine angulate. Coapsele și gambele sunt foarte musculoase iar jaretul este descins, bine înclinat și angulat în unghi drept. Spatele și șalele sunt puternice, musculoase, cu ultima parte ușor arcuită. Mersul acestui câine este elastic, plutitor, liber. Coada este purtată sus, dar nu este curbată foarte mult peste spate. Culoarea robei poate fi negru cu arămiu, culoarea ficatului cu arămiu (vișiniu), culorile închise fiind adesea întrepătrunse cu culori mai deschise și uneori împestritate cu alb . O mică pată albă poate fi permisă pe piept, vârful cozii și pe labele picioarelor.

Boli și afecțiuni curente[modificare | modificare sursă]

Această rasă este foarte predispusă la dilatație și chiar torsiune gastrică, de aceea , este recomandat a fi hrăniți cu 2-3 tainuri mici pe zi, în loc de o masă voluminoasă, și a se evita efortul fizic după masă. Unele exemplare pot suferi de crampe stomacale. Mai sunt predispuși de asemenea la displazia de sold și la infecțiile auriculare și otite, datorită urechilor lungi, căzute, care sunt neaerisite și umede, favorizând dezvoltarea otitelor fungice, bacteriene sau chiar cu levuri.

Datorită scheletului masiv și a razelor osoase proeminente, este recomandat să li se amenajeze un culcuș bine căptușit, pentru a evita apariția bătăturilor sau a higromelor. Unele exemplare pot face entropion, datorită răsucirii pleoapelor spre interior. Durata medie de viață este de 10-12 ani. Numărul de pui pe cuib este de 8-10 exemplare.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Standardul Rasei

Canisa