Balon
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Balonul este un aerostat,[1] format dint-o învelitoare de formă sferică, impermeabilă, cu interiorul umplut cu aer cald sau gaze mai uşoare decât aerul (de exemplu cu heliu sau hidrogen). Învelitorii balonului de obicei i se ataşază o nacelă.[2]
Învelitoarea balonului poate fi închisă ermetic, cazul baloanelor sub presiune, sau poate fi prevăzută la partea inferioară cu o deschidere (prin care gazul nu poate ieşi, gazul fiind mai uşor decât aerul).
Baloanele se mai numeau aerostate, astăzi ele sunt considerate o categorie din grupa mare a aerostatelor, pe lângă grupa dirijabilelor.
Cuprins |
[modifică] Funcţionare
Aerul cald (sau gazul) care umple învelişul impermeabil al balonului crează, conform principiului lui Arhimede, o forţă ascensională care poate fi redată de expresia:[necesită citare]
Pentru ca balonul să se ridice de la pământ sau să urce în atmosferă, această forţă ascensională trebuie să fie mai mare decât suma greutatăţilor componentelor balonului (nacelă, balast, învelitoare şi încărcătură utilă).
În cazul baloanelor cu gaz, astăzi, se foloseşte de obicei amestecul de heliu cu aer, în loc de amestecul hidrogen cu aer. Dintre motivele pentru care se face această alegere, două sunt următoarele: masa unui metru cub de hidrogen este de 1,203 kg, comparativ cu doar 1,114 kg pentru heliu, iar în plus, de la accidentul dirijabilului german LZ 129 Hindenburg, hidrogenul (flamabil) a căpătat o reputaţie proastă.
[modifică] Istoric
Unul din primii pioneri ai zborului cu balonul a fost fizicianul francez Jacques Charles. Acesta a experimentat diferite amestecuri de gaze, reuşind la 1 decembrie 1783 să efectueze în Paris un zbor cu un balon umplut cu gaz.
În acelaşi an, la data de 4 iunie Joseph-Michel şi Jacques-Étienne Montgolfier zboară cu primul balon cu aer cald din lume.
În 1784 Johann Andreas von Traitteur experimentează cu un balon cu aer cald, iar James Glaisher şi Henry Tracey Coxwell ating înălţimea de 9000 de metri de cu un balon al Institutului de metereologie din Greenwich. În timpul zborului ambii îşi pierd cunoştinţa, neavând echipamentul necesar pentru această înălţime, dar au noroc căci balonul a coborât şi ambii au scăpat cu viaţă.
Înălţimea cea mai mare într-o nacelă deschisă, 11300 m, a fost stabilită de Alexander Dahl, care cu această ocazie, reuşeşte să fotografieze în infraroşu curbura lunii. Acest zbor a fost făcut împreună cu meteorologii Dr. Galbas şi Popp, la 31 august 1933, într-un balon special botezat „Bartsch v. Sigsfeld“. Acest record al zborului cu o nacelă deschisă n-a fost doborât până în zilele noastre.
Fizicianul Auguste Piccard, în 1932 zboară pentru prima oară cu balonul echipat o cabină etanşă, atingând 16201 m (măsurătoare după presiunea atmosferică) şi 16940 m (măsurători geometrice).
Recordul de înălţime îl deţin Malcolm D. Ross şi Victor E. Prather, care în 1961 deasupra Golfului Mexic ating 34668 m înălţime.
Recordul mondial al balonului fără echipaj este înscris în Guinness-Book în anul 1991 şi este de 51,8 kilometri. A fost stabilit de un balon Winzen cu un volum de 1,35 milioane m3, fiind lansat în octombrie 1972 in Chico, California, Statele Unite. Această înălţime a fost depăşită doar de rachete.
Sondele spaţiale sovietice „Vega 1” şi „Vega 2” lansează în 1984 două baloane metereologice în atmosfera planetei Venus care au putut fi urmărite timp de două zile de pe sondă.
[modifică] Utilizare
Baloanele pot fi utilizate ca: jucării pentru copii, în scop decorativ, servicii poştale, pentru reclamă, baloane solare (azi folosit ca jucărie), purtătoare de surse luminoase, purtătoare de aparate fotografice sau camere de filmat, baloane metereologice (care transportă instrumente de măsură), baloane cu aer cald cu transport de persoane (turism, agrement), spionaj, purtătoare de bombe (în domeniul militar).
[modifică] Referinţe
- ^ Petre, Augustin (1999). Editura Academiei Române Proiectarea structurilor de aeronave şi astronave, 11–12. ISBN 973-27-0687-2.
- ^ DEX '98 (2002-03-17). DEX online. Accesat la data de 2007-10-22.
