Bărbierul din Sevilla

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bărbierul din Sevilla
Muzica Gioachino Rossini
Libretul Cesare Sterbini (după comedia omonimă a lui Pierre Beaumarchais)
Data premierei 20 februarie 1816
Locul premierei Teatro Argentina” din Roma
Limba italiană
Genul operă bufă

Bărbierul din Sevilla [1] (în italiană Il Barbiere di Siviglia ossia L'inutile precauzione) este o operă bufă în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816 avându-l ca figură centrală pe Figaro. În unele situații, actul întâi și al doilea se interpretează fără pauză, și sunt luate drept primul act, iar al treilea drept al doilea act.

Alte personaje la fel de importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo și Contele Almaviva. Personajele secundare sunt Bertha, Fiorello. Acțiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aceasta operă a fost inspirată din nuvela lui Pierre Beaumarchais cu același nume.

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I și II (în casa doctorului Bartolo)[modificare | modificare sursă]

În conversația lui cu Bartolo, Don Basilio își învață interlocutorul cum să scape de Almaviva, utilizând calomnia. În casă intră Almaviva, deghizat în ofițer și cere găzduire. Bartolo surprinde un schimb de biletele și face scandal. Jandarmii sosesc, dar, la legitimarea contelui, se retrag, lăsându-i pe toți uimiți.

Actul III (în casa doctorului Bartolo)[modificare | modificare sursă]

Almaviva se reîntoarce, travestit în maestru de muzică, pentru a-l înlocui pe Basilio, bolnav. Ca să câștige încrederea Rosinei, îi da acesteia un bilet (din partea lui Almaviva). În timpul lecției, cei doi îndragostiți, sub ochii lui Bartolo, își marturisesc iubirea. Intrarea neașteptată a lui Don Basilio riscă să răstoarne toate planurile, înfuriindu-l pe Bartolo, care își dă seama că a fost păcălit. Bătrânelul a trimis după notar, ca să urgenteze căsătoria cu pupila sa, convingând-o pe Rosina ca Lindoro nu este decât un mijloc al lui Almaviva. Începe furtuna și, găsind un moment prielnic, Figaro și contele vin să o ia pe Rosina. El refuză să-i urmeze, dar Almaviva își dezvăluie adevărata identitate. Basilio este de acord, contra unui „cadou”,să le slujească drept martor, iar Bartolo, odată ce i-a trecut supărarea, acceptă situația, cu atât mai mult, cu cât îl va consola zestrea fetei.

Piese muzicale celebre ale operei[modificare | modificare sursă]

Arii[modificare | modificare sursă]

Duete[modificare | modificare sursă]

Piese orchestrale[modificare | modificare sursă]

  • „Uvertura” - de tip francez, dar totodată plină de vitalitate și foarte cunoscută.
  • „Interludiul ploii” - interludiu instrumental scurt, sugerând imaginea unei furtuni torențiale cu trăsnete si fulgere, plasat la mijlocul celui de-al doilea act.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
  • Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
  • Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol.IV, București, 2002

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Acțiunea altor 4 opere se desfășoară de asemenea în orașul spaniol Sevilla: „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart, „Carmen” de Georges Bizet și „Fidelio” de Ludwig van Beethoven (într-o închisoare, la câțiva km de Sevilla).

Legături externe[modificare | modificare sursă]