Austropotamobius bihariensis
| Austropotamobius bihariensis | |
 | |
| Clasificare științifică | |
|---|---|
| Supradomeniu | Biota |
| Supraregn | Eukaryota |
| Regn | Animalia |
| Subregn | Eumetazoa |
| Infraregn | Protostomia |
| Încrengătură | Arthropoda |
| Subîncrengătură | Crustacea |
| Clasă | Malacostraca |
| Subclasă | Eumalacostraca |
| Supraordin | Eucarida |
| Ordin | Decapoda |
| Subordin | Pleocyemata |
| Infraordin | Astacidea |
| Suprafamilie | Astacoidea |
| Familie | Astacidae |
| Gen | Austropotamobius |
| Nume binomial | |
| Austropotamobius bihariensis | |
| Pârvulescu, 2019 | |
 | |
| Areal de răspândire | |
Modifică date / text  | |
Austropotamobius bihariensis este o specie de rac din familia Astacidae. A fost observat numai în România, arealul său fiind limitat la râurile din vestul Munților Apuseni[1]. Se presupune că s-a diferențiat acum circa 15 Ma dintr-o rudă comună cu A. torrentium din Alpii Dinarici și a evoluat izolat din cauza mișcărilor tectonice înspre nord-est a mega-unității Tisza-Dacia (inclusiv Munții Apuseni), prin Bazinul Panonic, în timpul Miocenului[2]. Divergența moleculară de 582 de nucleotide din secvențe COI mtDNA este susținută de 43 de pași mutaționali, o diferențiere de 7,4% față de A. torrentium, situat în nord-vestul Alpilor Dinarici.
Descriere[modificare | modificare sursă]
Acest rac seamănă puternic cu ruda sa apropiată A. torrentium. Indivizii, nu mai lungi de 10 cm, sunt de culoare maro pe partea dorsală, prezintă culori mai deschise pe partea ventrală, cu note de portocaliu pe clești. În comparație cu Austropotamobius torrentium, are un bot mai scurt, solzii de pe antene sunt netezi, fără denticule, iar cleștii sunt acoperiți cu tuberculi care sunt mai mari și mai rari[1].
-
Solz de antenă la Austropotamobius bihariensis -
Solz de antenă la Austropotamobius torrentium
Specia a fost descrisă în 2019, pe baza evidențelor moleculare și morfologice. Este un rac de dimensiuni mici, rar atingând 10 cm în lungime. Carapacea este netedă iar coloritul dorsal variază în nuanțe de brun. Partea ventrală este mai deschisă la culoare și tinde spre crem albicios, gălbui-portocaliu pe partea ventrală a cleștilor. Rostrul este triunghiular, cu laturile concave (amintind de forma unui clopot), având o creastă mediană discretă. Apexul este scurt. Postorbital există o singură creastă fină, fără spin. Zona cervicală este netedă. Diferența principală față de ruda sa, racul-de-ponoare, este dată de lipsa denticulației pe marginea ventrală a solzului antenal. Cleștii sunt puternici, asemănători cu cleștii racului-de-ponoare, cu protuberanțe mari, dispuse rarefiat.
Specie endemică pentru România, arealul său este strict limitat în vestul Munților Apuseni. Din punct de vedere biogeografic, cel mai probabil specia are origini în nordul Dinaricilor. Ca urmare a unor fenomene tectonice, populațiile au migrat odată cu masa de uscat desprinsă la începutul Miocenului, cu cca. 15 milioane de ani în urmă. În prezent specia ocupă cursul superior al afluenților Crișului Alb, Negru și Repede. Populații mai numeroase se află în afluenții Crișului Negu și Crișului Repede. Specia nu populează apele din partea de Est a Apusenilor.
Habitat și Ecologie[modificare | modificare sursă]
Speciile europene de raci preferă, în general, ape curate, dar toleranța lor la poluarea apei este variabilă[3][4][5]. A. bihariensis pare să prefere râuri mai curate și mai bine oxigenate decât alți raci[1].
Fiind o specie recent descrisă, racul bihorean nu este listat în documentele specifice pentru protecția și conservarea patrimoniului natural. Aceasta beneficiază de statutul de specie „strict protejată” pe baza statutului racului-de-ponoare, specie care până recent cuprindea populațiile racului bihorean. Habitatul specific îl reprezintă apele curgătoare curate (izvoare, pâraie), dar accidental poate ajunge și în apele subterane odată cu viiturile. De obicei preferă galeriile pe care le sapă în maluri de pământ dar frecvent trăiește ascuns și printre rădăcinile submerse ori sub pietre sau bolovani. Este activ mai cu seamă noaptea consumând aproape orice fel de hrană, reprezintând un adevărat sanitar al apelor. Juvenilii consumă preponderent hrană animală (larve) în timp ce adulții consumă frecvent hrană vegetală, adesea chiar frunze căzute în apă. Este foarte sensibil la deficitul de oxigen și la poluanți chimici, O mare problemă pentru specie o reprezintă regularizările de torenți sau antropizarea regiunilor submontane. Dușmanii naturali sunt vulpea, lupul, ursul, bursucul - pentru adulți, peștii fiind o amenințare numai pentru juvenili. O amenințare importantă o reprezintă extinderea speciilor nord-americane introduse în Europa care pe lângă competitivitatea crescută pot fi rezervorul patogenului Aphanomyces astaci cauzator al ciumei racilor. În fața acestei maladii specia autohtonă nu prezintă rezistență cauzând mortalitate în masă. Ectosimbionții din grupul Branchiobdella nu produc pagube racilor.
Dimorfism sexual[modificare | modificare sursă]
Masculii se deosebesc de femele datorită cleștilor, mai mari la masculi, dar și a formei abdomenului, mai lat la femele. Pentru o diferenţiere certă a sexelor, mai ales în cazul juvenililor, observarea plăcii sternale şi a pleopodelor oferă indiciile certe. La mascul pe placa sternală se observă primele doua perechi de pleopode puternice şi orientate anterior (pentru transferul spermatoforilor), în timp ce la femela toate pleopodele sunt egale. Forma primelor doua pleopode de la masculi este asemănătoare cu cele ale racului-de-ponoare, astfel primul pleopod (Pl. I) are lobul distal aproape 1/2 din lungimea totală, în timp ce pleopodul al doilea (Pl. II) are exopoditul cel mult 2/3 din lungimea enopoditului, lobul distal al endopoditului fiind aproximativ 1/2 din lungimea sa.
Areal[modificare | modificare sursă]
Toate populațiile de A. bihariensis se găsesc în sectoarele superioare ale Crișurilor (Crișul Alb, Crișul Negru și Crișul Repede). Holotipul, depus la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a fost colectat din râul Damiș, comuna Bratca, județul Bihor[1].
Specimene și localitate tip[modificare | modificare sursă]
Specimenul holotip (mascul) și două specimene paratip (mascul și femelă) au fost colectate din localitatea Damiș, jud. Bihor. Se află în custodia Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: număr catalog holotip DCP829, număr catalog paratipi DCP830 și DCP831. (vezi scrisoare de mulțumire)http://www.crayfish.ro/anexe/scrisoare_multumire_Antipa.pdf
Conservare[modificare | modificare sursă]
Populații de A. bihariensis au fost tratate anterior ca A. torrentium (o specie amenințată, enumerată în Lista Roșie IUCN și în anexa Convenției de la Berna[6] și Directiva Habitate a UE[7]. Starea de conservare a acestor raci nu este evaluată. Împreună cu alte specii de raci din Europa, această specie se confruntă cu mai multe amenințări, între care presiunea speciilor invazive este foarte importantă[8].
Bibliografie selectivă[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d Pârvulescu, Lucian (). „Introducing a new Austropotamobius crayfish species (Crustacea, Decapoda, Astacidae): A Miocene endemism of the Apuseni Mountains, Romania”. Zoologischer Anzeiger. 279: 94–102. doi:10.1016/j.jcz.2019.01.006. ISSN 0044-5231.
- ^ „A journey on plate tectonics sheds light on European crayfish phylogeography”. Ecology and Evolution. 9 (4): 1957–1971. februarie 2019. doi:10.1002/ece3.4888. PMC 6392496
. PMID 30847085.
- ^ „Is Austropotamobius pallipes a good bioindicator?”. Bulletin Français de la Pêche et de la Pisciculture (370–371): 157–63. . doi:10.1051/kmae:2003011.
- ^ „The assessment of the habitat and water quality requirements of the stone crayfish (Austropotamobius torrentium) and noble crayfish (Astacus astacus) species in the rivers from the Anina Mountains (SW Romania)”. Knowledge and Management of Aquatic Ecosystems (401): 03. . doi:10.1051/kmae/2010036.
- ^ „Water chemistry and endangered white-clawed Crayfish: a literature review and field study of water chemistry association in Austropotamobius pallipes”. Knowledge and Management of Aquatic Ecosystems (416): 01. . doi:10.1051/kmae/2014037.
- ^ „Appendix III. Protected fauna species”. Convention on the Conservation of European Wildlife and Natural Habitats. Council of Europe. .
- ^ „Council Directive 92/43/EEC of 21 May 1992 on the conservation of natural habitats and of wild fauna and flora”. European Union.
- ^ „Multiple drivers of decline in the global status of freshwater crayfish (Decapoda: Astacidea)”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences. Royal Society of London. 370 (1662): 20140060. februarie 2015. doi:10.1098/rstb.2014.0060. OCLC 907440090. PMC 4290432 . PMID 25561679.
