Anatoxină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Anatoxinele sunt toxine microbiene atenuate prin metode fizice sau chimice, folosite la producerea de vaccinuri. Sunt lipsite de toxicitate, dar îşi păstrează proprietăţile antigenice, fiind capabile să inducă imunitate faţă de toxina din care au fost derivate.

Cuprins

[modifică] Istoric

Prima menţiune despre atenuarea virulenţei unei toxine datează din 1923, când Alexander Glenny şi Barbara Hopkins arată că virulenţa toxinei difterice se poate elimina prin tratarea acesteia cu formol. În acelaşi an, Gaston Ramon descoperă că produsul obţinut prin tratarea chimică a toxinei difterice cu formaldehidă este lipsit de toxicitate, dar îşi păstrează puterea imunogenă specifică. Vaccinurile obţinute prin acest procedeu chimic de eliminare a virulenţei toxinelor sunt cunoscute sub numele de anatoxine (în ţările de limba engleză se foloseşte denumirea de toxoid). Primele vaccinuri cu anatoxină au fost introduse de Gaston Ramon (medic veterinar şi biolog francez): vaccinul antidifteric (1923) şi vaccinul antitetanic (1927). Utilizarea anatoxinelor s-a extins ulterior şi la alte tipuri de vaccinuri.

[modifică] Utilizări actuale ale anatoxinelor

[modifică] Vaccinuri antitoxice cu anatoxine

  • Vaccinul antitetanic

Conţine anatoxină derivată din tenospasmină, neurotoxina produsă de Clostridium tetani, care este responsabilă de manifestările clinice din tetanos. Anatoxina tetanică se foloseşte fie ca vaccin monovalent împotriva tetanosului (rapel postexpunere) fie încorporată în vaccinuri plurivalente cu până la şase valenţe diferite, în schemele naţionale de imunizare profilactică. Nu este teratogenă şi se poate administra în siguranţă la gravide, pentru prevenirea tetanosului neonatal. La copil se poate administra începând de la vârsta de 2 luni.

  • Vaccinul antidifteric

Conţine anatoxină derivată din toxina difterică, exotoxina secretată de Corynebacterium diphteriae, care are capacitatea de a inhiba sinteza proteinelor, provocând astfel manifestările clinice ale difteriei. În prezent nu se mai foloseşte ca vaccin monovalent, fiind încorporată în vaccinuri bivalente, împreună cu anatoxina tetanică, sau în vaccinuri plurivalente cu până la şase valenţe. Nu este teratogenă şi se poate administra în siguranţă la gravide, pentru prevenirea difteriei la nou-născut şi sugarul mic nevaccinat. La copil se poate administra începând de la vârsta de 2 luni, fiind de regulă încorporată în vaccinurile plurivalente folosite în schemele naţionale de imunizare profilactică.

  • Vaccinul cu anatoxină stafilococică

Conţine anatoxine derivate din toxinele şi enzimele eliberate în mediul extracelular de diverse tulpini de Staphylococcus aureus. Se foloseşte ca adjuvant în tratamentul infecţiilor stafilococice recidivante, de preferinţă în asociere cu vaccinul stafilococic.

  • Vaccinul cu anatoxină streptococică

Conţine anatoxine derivate din toxinele streptococului hemolitic. Se utilizează ca adjuvant în tratamentul infecţiilor streptococice cutanate şi în stările de sensibilizare a organismului faţa de streptococul hemolitic şi produsele lui.

  • Vaccinuri cu anatoxină pertussis

Anatoxina pertusis, derivată din toxina secretată de Bordetella pertussis (agentul etiologic al tusei convulsive) este unul din antigenele folosite pentru producerea vaccinurilor cu componentă pertussis acelulară, alături de hemaglutinina filamentoasă. Vaccinurile pertussis nu se folosesc ca vaccinuri monovalente, ci incluse în vaccinuri polivalente, în combinaţie cu anatoxina difterică şi anatoxina tetanică (DTaP), la care se pot adăuga diferite valenţe suplimentare (DTaP+Polio, DTaP+Polio+HIB, DTaP+Polio+HIB+HB).

[modifică] Vaccinuri conjugate cu anatoxine

Anatoxinele se folosesc în prezent şi pentru a mări răspunsul imun faţă de antigenele neproteice din vaccinurile fracţionate care conţin doar anumite componente microbiene. Fracţiunile din învelişul polizaharidic extern al anumitor bacterii sunt prea puţin imunogene. Legând aceste fracţiuni de anatoxine proteice, sistemul imunitar poate fi determinat să recunoască polizaharidul ca şi cum ar fi un antigen proteic. Vaccinurile care încorporează anatoxine în acest scop se numesc vaccinuri conjugate. Exemple din această categorie sunt: vaccinul conjugat împotriva Haemophilus influenzae tip B (care foloseşte anatoxină tetanică), vaccinul pneumococic heptavalent conjugat (care foloseşte tipul CRM197 de anatoxină difterică), vaccinul meningococic C conjugat (cu anatoxină difterică) etc. Conjugarea cu anatoxine proteice le conferă acestor vaccinuri imunogenicitate începând de la vârsta de 2 luni, permiţând astfel imunizarea sugarilor şi copiilor mici, la care vaccinul neconjugat nu este imunogen.

[modifică] Seruri imune

Anatoxinele se utilizează şi pentru hiperimunizarea animalelor de laborator, în scopul obţinerii de seruri antitoxice, care se utilizează fie pentru imunizare pasivă prin seroterapie în anumite boli infecţioase (tetanos, difterie, botulism etc.), fie ca reactivi pentru anumite metode de diagnostic de laborator.

[modifică] Bibliografie

  • Dr. Felicia Toma: Bacteriologie medicală, Editura University Press Târgu Mureş, 2006, ISBN 973-7788-53-2

[modifică] Legături externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Anatoxin%C4%83
Unelte personale