Amanita pantherina

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Amanita pantherina
Burete pestriț sau buretele panterei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Agaricomycotina
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Amanitaceae
Gen: Amanita
Nume binomial
Amanita pantherina
(DC.), Krombh. (1846)
Sinonime
  • Agaricus maculatus Schaeff. (1774)[1]
  • Agaricus pantherinus DC. (1815)
  • Venenarius pantherinoides Murrill (1912)
  • Amanita pantherina var. vestita Velen. (1939)
  • Amanitaria pantherina (DC.) E.-J. Gilbert (1940)
  • Amanita pantherina f. mediterranea Cetto (1987)
  • Amanita pantherina f. institata Cetto (1993)
  • Amanita pantherina f. stramineovelata Neville & Poumarat (2004)
Modifică text Consultați documentația formatului

Amanita pantherina (Augustin Pyramus de Candolle, 1815 ex Julius Vincenz von Krombholz, 1846), este o specie de ciuperci destul de tare otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota în familia Amanitaceae și de genul Amanita,[2] denumită în popor burete pestriț, burete bulbos[3] sau buretele panterei.[4] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord din (mai) iunie până în octombrie în păduri de foioase și de conifere nisipoase, dar de asemenea prin câmpii sau în iarba împrejurul mlădițelor de molizi.[5][6][7]

Istoric[modificare | modificare sursă]

A. de Candolle

Savantul german Jacob Christian Schäffer a descris ciuperca pentru prima dată în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae din 1774, ca Agaricus maculatus[8], de abia denumirea renumitului micolog francez Augustin Pyramus de Candolle Agaricus pantherinus, propusă în volumul 6 al operei sale Flore française et descriptions succintes de toute les plantes,[9] a fost acceptată basionim.

În anul 1846, faimosul micolog austro-german Julius Vincenz von Krombholz a transferat specia la genul Amanita sub același epitet, de verificat în volumul 10 al lucrării sale Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme.[10] Acest taxon este valabil până în prezent (2018).

Alte denumiri făcute nu sunt folosite și astfel neglijabile. De un anumit interes au putea fi cele două forme descoperite de micologul italian Bruno Cetto, anume Amanita pantherina forma mediterranea[11] și Amanita pantherina forma institata.[12]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[13]

Bres.: Amanita pantherina
  • Pălăria: este de mărime medie cu un diametru de aproximativ 5-12 cm, mai mult sau mai puțin cărnoasă, strălucitoare (din când în când și ușor unsuroasă) care este amenajată central peste picior. Ciuperca are la început forma unui ou, este aproape rotundă, preluând apoi acea unei umbrele desfășurate, la margine tipic vărgată (canelată). Culoarea arată diferite nuanțe de maro cu fulgi albi și ascuțiți (cauzat vălului universal) care însă dispar adesea oară după o ploaie puternică. Coaja se poate îndepărta ușor.
  • Lamelele: sunt înghesuite, subțiri, intercalate, spre bază mai strâmte precum rotunzite, de culoare albă.
  • Piciorul: este neted, alb, mai întâi plin, apoi găunos, dezvoltând o lungime de 6-15 cm și un diametru de maximal 1,5 cm, sfârșind într-un bulb învelit de un săculeț, rest al vălului universal, care arată la vulvă (locul de trecere spre bulb) o jambieră, ca manșeta unei cizme. Cam la mijlocul tijei se află un inel (o manșetă) alb fără dungi, tot datorit vălului.
  • Carnea: este albă, fragilă, umedă cu miros aproape lipsitor și gust plăcut. De abia bureți mai bătrâni încep să pute respingător.[5][14][15][12]
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt rotunjori până slab elipsoidali, verucoși și neamilozi (ce înseamnă ne-colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), cu o mărime de 10-12 x 7-8 microni. Pulberea sporilor este albă. Basidiile sunt cilindrice până ușor disproporționate cu o mărime de 47-60 x 10-12 microni. Ele poartă câte 4 sterigme cu o mărime de 3-7 microni.[16]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid sulfuric maro închis, cu anilină după 3 minute roz, apoi roșu înfocat, în sfârșit maro închis, cu fenol roșu de vin și cu Hidroxid de potasiu galben-portocaliu.[17]
  • A. pantherina, marginea pălăriei și inel
    A. pantherina, marginea pălăriei și inel
  • A. pantherina, lamele
    A. pantherina, lamele
  • A. pantherina, buretele în total cu bulbul
    A. pantherina, buretele în total cu bulbul
  • A. pantherina, bulbul (grafică)
    A. pantherina, bulbul (grafică)
  • A. pantherina tânără
    A. pantherina tânără
  • A. pantherina bătrână
    A. pantherina bătrână

Confuzii[modificare | modificare sursă]

A. rubescens și A. pantherina

Din păcate buretele pestriț poate fi confundat ușor cu ciuperci comestibile de același gen, pricinuit similitudinii, îndeosebi din cauza gemenului său Amanita pantherina var. abientinum care nu are caneluri la marginea pălăriei.[18]

Pestrițul se distinge mai ușor de Amanita rubescens care are o manșetă striată neavând jambieră la locul de trecere spre bulb sau dungi la marginea pălăriei. Ea este în mod general de culoare mai deschisă, lamelele ei roșesc ușor la atingere și carnea capătă culoarea de roșu de vin după tăiat.[19]

Diferențierea între ciuperca descrisă și specia Amanita excelsa sin. Amanita spissa (gustoasă) este mai grea, numai posibilă din cauza manșetei striate, lipsei jambierei la locul de trecere spre bulb precum coloritului solzilor trecători de pe pălărie.[20] Diferența între Amanita pantherina și Amanita porphyria sau Amanita regalis[21] este asemenea de dificilă.[22] Dar, după ce ciuperca este mai mult sau mai puțin necomestibilă (miros și gust neplăcut), se poate regreta de consum.[23][14][24]

În plus, buretele poate fi confundat cu forme mai închise ale soiului toxic Amanita gemmata. Acesta este și el striat la margine precum arătând la vulvă (locul de trecere spre bulb) o jambieră,[25] respectiv delicioaselor Amanita battarrae sin. Amanita umbrinolutea[26] și Amanita ceciliae,[27] ambele neavând manșetă. Confuzii sunt posibile si cu otrăvitoarele Amanita muscaria"" mai brune[28] precum cu Lepiota aspera.[29]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

  • Amanita battarrae sin. umbrinolutea
    Amanita battarrae sin. umbrinolutea
  • Amanita ceciliae
    Amanita ceciliae
  • Amanita gemmata
    Amanita gemmata
  • !!Amanita muscaria!!
    !!Amanita muscaria!!
  • !Amanita porphyria!
    !Amanita porphyria!
  • !!Amanita regalis!!
    !!Amanita regalis!!
  • Amanita rubescens
    Amanita rubescens
  • Amanita spissa
    Amanita spissa
  • Amanita spissa var. excelsa
    Amanita spissa var. excelsa
  • Amanita umbrinolutea
    Amanita umbrinolutea
  • !!Lepiota aspera!!
    !!Lepiota aspera!!

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Muscimol

Amanita pantherina conține muscarină în doze foarte mari și alte toxine, mai ales muscimol și premuscinol (acid ibotenic). Pricinuiește în primul rând otrăviri neurotrope, cauzând efecte halucinogene precum agitații puternice. Primele simptome încep deja două ore după consum cu turburări gastrointestinale, incluzând greață și vărsături, urmat de efectele descrise mai sus care pot sfârșii în delir: Pielea se înroșește și pupila se dilată. Apoi, se poate constata o tranziție la excitație și intoxicație, convulsii și stări de confuzie apar. Consumat în cantități mari sau de persoane bolnave, bătrâne respectiv copii, victima poate să cadă în comă și otrăvirea poate să se termine letal. Decesul previne printr-o insuficiență respiratorie.[30][31]

Concluzie: Contrar opiniei populare, buretele panterei nu este una dintre Amanitele mortale (Amanita phalloides, Amanita verna sau Amanita virosa), ci o specie halucinogenă asemănătoare cu Amanita muscaria, dacă nu este consumată în doze mari. Ea este un drog recreativ popular în America de Nord încă din anii '60, mai ales în zona de nord a Coastei de Vest. Deși în cazul unor doze excesive poate apărea o otrăvire reală, majoritatea experientelor negative legate de aceasta ciupercă par să se datoreze, cel puțin în parte, simptomelor psihosomatice cu originea în micofobia (teama irațională și morbidă față de ciuperci) celor care le consuma fără ie.[32]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Denumire RO 1, 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 100-101, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, Münchenj, Berna Viena 1977, p. 118-119, ISBN 3-405-11568-2
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. I, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 13
  8. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones”, vol. 4, Ratisbonae (Regensburg) 1774, p. 39, tab. 90
  9. ^ De Candolle: „Flore française et descriptions succintes de toute les plantes”, vol. 5/6, Editura Desray, Paris 1815, p. 52 [1]
  10. ^ J. V. Brombholz (ed.): „Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme”, cu multe ilustrații, vol. 10, Editura J. G. Calve'sche Buchhandlung, Praga 1846, p. 29 [2]
  11. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 10-11, ISBN 88-85013-37-6
  12. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 8-9, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  13. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  14. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 111-113
  15. ^ Karl și Gretl Kronberger: „Das farbige Pilzbuch”, Editura H. G. Gachet & Co., Langen 1976, p. 14-18, ISBN 3-8068-0215-7
  16. ^ Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 4 – Amanitaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 202, ISBN 3-85604-060-9
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 281, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 10-11, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 112-113, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 110-111, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 10-11, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 114-115, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 114-115, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Karl și Gretl Kronberger: „Das farbige Pilzbuch”, Editura H. G. Gachet & Co., Langen 1976, pp. 37,38,42, ISBN 3-8068-0215-7
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 282, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 294-295, ISBN 978-3-440-13447-4
  27. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 250-251, ISBN 978-3-440-14530-2
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 1014-105, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 146-147, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ Andreas Bresinsky, Helmut Besl: „Giftpilze. Ein Handbuch für Apotheker, Ärzte und Biologen”, Editura Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft, Stuttgart 1985, p. 98, ISBN 978-3-8047-0680-4
  31. ^ Dr. Giacomo Lazzari: „Toxicologia bureților” în: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 63-65
  32. ^ Sănătos.com

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Amanita_pantherina&oldid=14410923