Epilepsie: Diferență între versiuni

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

Aliniat

Versiunea de la 1 aprilie 2014 17:10

Format:Infobox boală Epilepsia (din verbul ἐπιλαμβάνειν din greaca veche care înseamnă "criză, convulsie sau atac")^[1] reprezintă un grup de tulburări neurologice de lungă durată, caracterizate prin una sau mai multe crize epileptice.^[2] Aceste crize sunt episoade care variază de la perioade scurte şi aproape nedetectabile, la perioade lungi de convulsii puternice.^[3] În cazul epilepsiei, crizele au tendinţa de a se repeta, neavând nicio cauză subiacentă^[2], în timp ce crizele care apar dintr-o anumită cauză nu sunt considerate în mod obligatoriu epilepsie.^[4]

În majoritatea cazurilor, cauza este necunoscută, deşi unele persoane pot da semne de epilepsie în urma unui traumatism cranian, accident vascular cerebral, neoplasm cerebral şi consum de alcool şi de droguri, printre altele. Crizele epileptice sunt rezultatul unei activităţi excesive sau anormale a celulelor nervoase din cortex la nivelul creierului.^[4] În general, diagnosticarea presupune eliminarea altor stări care ar putea cauza simptome similare (cum ar fi sincopa), precum şi identificarea altor cauze imediate. Epilepsia poate fi adesea confirmată cu ajutorul unei electroencefalograme.

Epilepsia nu poate fi vindecată, dar crizele pot fi controlate cu ajutorul medicaţiei în aproximativ 70% din cazuri.^[5] În cazurile în care crizele nu răspund la medicaţie, se pot lua în considerare intervenţia chirurgicală, neurostimularea sau schimbările alimentare. Nu toate sindroamele epileptice sunt de durată, un număr semnificativ de persoane înregistrând ameliorări până la punctul în care medicaţia nu mai este necesară.

Aproximativ 1% din populaţia globală (65 de milioane) suferă de epilepsie,^[6] iar aproximativ 80% dintre cazuri se înregistrează în ţările în curs de dezvoltare.^[3] Epilepsia este mai des întâlnită odată cu înaintarea în vârstă.^[7]^[8] În ţările dezvoltate, boala este cel mai des întâlnită la copii şi vârstnici; ^[9] în ţările în curs de dezvoltare, epilepsia apare la copiii mai mari şi la adulţii tineri, ^[10] din cauza diferenţelor care ţin de frecvenţa cauzelor subiacente. Aproximativ 5–10% din populaţia globală va suferi de o criză neprovocată până la vârsta de 80 de ani,^[11] şansele de a trece printr-o a doua criză fiind cuprinse între 40 şi 50%.^[12] În majoritatea zonelor la nivel global, persoanelor care suferă de epilepsie le este interzis sau nepermis să conducă,^[13] dar majoritatea se pot urca din nou la volan după o perioadă în care nu au înregistrat nicio criză.

= Semne şi simptome

Videoclip al unei crize

O persoană care şi-a muşcat vârful limbii în timpul unei crize

Epilepsia se caracterizează printr-un risc pe termen lung al crizelorrecurente.^[14] Aceste crize pot apărea în mai multe moduri, în funcţie de partea creierului implicată şi de vârsta persoanei.^[14]^[15]

Crizele

Cele mai des întâlnite tipuri de crize (60%) sunt convulsive.^[15] Două treimi dintre acestea se manifestă sub formă de crize focale (care pot, ulterior, deveni generalizate), în timp ce o treime se manifestă sub formă de convulsii generalizate.^[15] Restul crizelor, în proporţie de 40%, sunt de natură neconvulsivă. Un astfel de exemplu este absenţa epileptică, care se prezintă ca nivel scăzut de conştienţă şi durează, de obicei, aproape 10 secunde.^[16]^[17]

Crizele focalesunt, de cele mai multe ori, precedate de anumite experienţe cunoscute sub numele de aură.^[18] Acestea pot include: fenomene senzoriale (vizuale, auditive sau olfactive), psihice, autonomice sau motrice.^[16] Activitatea spasmodică se poate declanşa într-un anumit grup de muşchi şi se poate extinde la grupele de muşchi conexe, în acest caz fiind cunoscută sub numele de marş jacksonian.^[19] Există posibilitatea apariţieiautomatismelor; acestea sunt activităţi generate inconştient şi mişcări repetitive simple, precum muşcatul buzelor sau activităţi mai complexe, precum încercările de a apuca un obiect.^[19]

Există şase tipuri principale de convulsii generalizate: tonico-clonică, crizele tonice, clonică, mioclonică, absenţa epileptică şi convulsiile atonice.^[20] Toate acestea implică pierderea conştienţei şi, în general, apar fără nicio avertizare. Convulsiile tonico-clonice se manifestă cu o contracţie a membrelor, urmată de întinderea lor şi arcuirea spatelui, având o durată de 10–30 de secunde (etapa tonică). În timpul contracţiei muşchilor toracici, se poate auzi un ţipăt. Acesta este, adesea, urmat de o tremurare a membrelor la unison (faza clonică). Convulsiile tonice produc contracţii constante ale muşchilor. În majoritatea cazurilor, pielea persoanei se colorează în albastru, deoarece respiraţia este întreruptă. În cazul convulsiilor clonice, tremuratul membrelor are loc la unison. După încetarea tremuratului, timpul necesar unei persoane pentru a reveni la o stare normală este de 10–30 de minute; această perioadă se numeşte „perioada postictală”.

În timpul unei crize, este posibilă pierderea controlului asupra vezicii urinare sau a intestinelor.^[3] În timpul unei crize, limba poate fi muşcată fie în vârf, fie pe lateral.^[21] În cazul convulsiei tonico-clonice, muşcăturile pe părţile laterale ale limbii sunt cele mai des întâlnite.^[21] Muşcarea limbii este, de asemenea, relativ comună în cazul crizelor neepileptice psihogenice.^[21]

Crizele miotonice presupun spasme musculare, fie în regiuni restrânse, fie la nivelul întregului corp. ref name=Neuro2012/> Absenţele epileptice pot fi subtile, cu o întoarcere uşoară a capului sau clipirea ochilor. ^[16] Persoana nu cade pe spate şi revine la o stare normală imediat după încheierea crizei. ^[16] Crizele atonice presupun pierderea activităţii musculare pe o perioadă mai mare de o secundă. ^[19] Acest lucru apare, de obicei, pe ambele părţi ale corpului. ^[19]

Aproximativ 6% dintre persoanele cu epilepsie suferă de crize care sunt, adesea, declanşate de anumite evenimente, fiind cunoscute drept crize epileptice reflexe.^[22] Persoanele cu epilepsie reflexă suferă de crize care sunt declanşate doar de anumiţi stimuli.^[23] Printre factorii declanşatori comuni se numără luminile intermitente şi zgomotele bruşte.^[22] În anumite tipuri de epilepsie, crizele pot apărea mult mai des în timpul somnului,^[24], însă în alte tipuri de epilepsie acestea pot apărea aproape numai în timpul somnului.^[25]

Postcritic

După o secvenţă activă a unei crize, există, în general, o perioadă de confuzie, cunoscută drept perioadă postcritică, înainte de recuperarea unui nivel de conştienţă normal.^[18] Această perioadă durează, de obicei, între 3 şi 15 minute^[26], dar poate dura şi câteva ore.^[27] Alte simptome comune includ: oboseală, cefalee, dificultăţi de vorbire şi comportament anormal.^[27] După o criză, psihoza este relativ comună, fiind întâlnită la 6-10% dintre persoane.^[28] În majoritatea cazurilor, persoanele nu îşi amintesc ce s-a întâmplat în acest interval.^[27] Slăbiciunea localizată, cunoscută drept paralizia Todd, poate apărea, de asemenea, după o criză focală. Atunci când apare, o criză durează câteva secunde sau minute, în rare cazuri durând o zi sau două.^[29]

Efecte psihosociale

Epilepsia poate avea efecte diverse asupra bunăstării sociale şi psihologice.^[15] Dintre aceste efecte fac parte izolarea socială, stigmatizarea sau dizabilitatea.^[15] Acestea pot conduce la rezultate şcolare proaste şi la rezultate slabe obţinute la locul de muncă.^[15] Dificultăţile de învăţare sunt des întâlnite la persoanele cu această afecţiune, în special în rândul copiilor cu epilepsie.^[15] Stigmatul epilepsiei poate, de asemenea, afecta familiile celor bolnavi.^[3]

La persoanele cu epilepsie pot apărea anumite tulburări, în funcţie, parţial, de sindromul epileptic prezent. Acestea includ: depresie, tulburări anxioase şi migrene.^[30] Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie afectează de trei până la cinci ori mai mulţi copii cu epilepsie decât copii din populaţia generală.^[31] ADHD şi epilepsia au consecinţe semnificative asupra dezvoltării comportamentale, de învăţare şi sociale a copilului.^[32] De asemenea, epilepsia este mai des întâlnită la persoanele cu autism.^[33]

Cauze

Epilepsia nu este o singură boală, ci un simptom care poate conduce la o serie de tulburări diferite.^[15] Prin definiţie, crizele apar spontan, fără nicio cauză imediată precum bolile acute. ^[6] Cauza subiacentă a epilepsiei poate fi de natură genetică sau datorată unor probleme metabolice sau structurale, însă în 60%^[3]^[15] din cazuri, cauza este necunoscută.^[34] genetice, congenitale şi de dezvoltare sunt cele mai comune în rândul tinerilor, în timp ce tumorile cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale au şanse mai mari de a apărea la persoanele mai în vârstă.^[15] Crizele epileptice pot apărea, de asemenea, ca urmare a altor probleme de sănătate;^[20] dacă acestea apar imediat în urma unei anumite cauze, precum un accident vascular cerebral, traumatism cranian, intoxicaţie alimentară sau problemă metabolică, ele sunt cunoscute drept crize acute simptomatice şi intră mai degrabă în clasificarea extinsă a tulburărilor referitoare la convulsii decât a epilepsiei în sine.^[6]^[35] Cele mai multe dintre cauzele crizelor acute simptomatice pot, de asemenea, conduce la crize ulterioare, acest caz fiind cunoscut drept epilepsie secundară.^[3]

Genetică

Se consideră că genetica este un factor implicat în majoritatea cazurilor, fie în mod direct, fie în mod indirect.^[36] Unele cazuri de epilepsie sunt datorate unui defect al unei singure gene (1-2%); majoritatea cazurilor se datorează interacţiunii dintre gene multiple şi factorii de mediu. ^[36] Fiecare dintre defectele de genă unică este rar, cu un total de peste 200 de cazuri. ^[37] O parte dintre genele implicate afectează canalele ionice, enzimele, GABA şi receptorii cuplaţi cu proteina G.^[38]

În cazul gemenilor identici, dacă unul dintre ei este afectat, şansele sunt de 50-60% ca şi celălalt să fie afectat. ^[36] În cazul gemenilor neidentici, riscul este de 15%.^[36] Aceste riscuri sunt mai mari la persoanele cu convulsii generalizate decât focale. ^[36] Dacă ambii gemeni sunt afectaţi, în majoritatea timpului, ei au acelaşi sindrom epileptic (70-90% din cazuri).^[36] Rudele apropiate ale unei persoane bolnave de epilepsie sunt expuse unui risc de cinci ori mai mare decât populaţia generală.^[39] Între 1 şi 10% dintre persoanele cu sindromul Down şi 90% dintre persoanele cu sindrom Angelman au epilepsie.^[39]

Secundar

Epilepsia poate apărea ca urmare a unui număr de alte boli, precum: tumori, atacuri vasculare cerebrale, traumatisme craniene, infecţii ale sistemului nervos central anterioare, anomalii genetice, precum şi ca urmare a leziunilor cerebrale apărute în jurul naşterii.^[3]^[20] Dintre cazurile cu tumori craniene, aproape 30% au epilepsie, fiind responsabile de aproape 4% din cazuri.^[39] Riscul este cel mai ridicat la tumorile din lobul temporal şi la tumorile care au o rată încetinită de creştere. ^[39] Alte leziuni cerebrale, precum malformaţiile cavernoase cerebrale şi malformaţiile arteriovenoase prezintă riscuri de până la 40–60%.^[39] Dintre persoanele care au suferit un atac vascular cerebral, 2-4% dezvoltă epilepsie.^[39] În Regatul Unit, atacurile vasculare cerebrale reprezintă 15% din cazuri ^[15], considerându-se a fi cauza a 30% din cazurile înregistrate la persoanele în vârstă.^[39] Se consideră că între 6 şi 20% din cazurile de epilepsie se datorează traumatismelor craniene. ^[39] Leziunea cerebrală uşoară creşte riscul de aproape două ori, în timp ce leziunile cerebrale grave măresc riscul de şapte ori.^[39] În cazul persoanelor cu o rană provocată de o împuşcătură în zona capului, riscul este de aproape 50%.^[39]

Riscul de epilepsie ca urmare a meningitei este mai mic de 10%; această boală se caracterizează prin convulsii în timpul perioadei de infecţie propriu-zise.^[39] În cazul encefalitei herpetice, riscul unei convulsii este de aproximativ 50%^[39], cu un grad ridicat de epilepsie (până la 25%).^[40]^[41] Infecţia cu tenia porcului, care poate conduce la neurocisticercoză, este cauza a aproape jumătate din cazurile de epilepsie înregistrate în zonele de pe glob în care acest parazit este des întâlnit. ref name=Bh2011/> De asemenea, epilepsia poate apărea în urma unor infecţii cerebrale, precum malaria cerebrală, toxoplasmoza şi toxocaroza.^[39] Consumul cronic de alcool creşte riscul de apariţie a epilepsiei; persoanele care consumă şase unităţi de alcool pe zi prezintă un risc de epilepsie de două ori şi jumătate mai mare.^[39] Printre alte riscuri se numără boala Alzheimer, scleroza multiplă, scleroza tuberoasă şi encefalita autoimună.^[39] Vaccinarea nu creşte riscul de manifestare a epilepsiei.^[39] Malnutriţia este un factor de risc foarte des întâlnit în ţările în curs de dezvoltare, deşi încă nu se cunoaşte dacă aceasta este o cauză directă sau o asociere. ^[10]

Sindroame

Există o serie de sindroame epileptice, care sunt, în general, clasificate în funcţie de vârstă şi de momentul de debut al bolii: perioada neonatală, copilăria, maturitatea şi cazurile fără nicio corelaţie cu vârsta.^[20] De asemenea, există grupuri cu constelaţii specifice de simptome, cele datorate unor cauze metabolice sau structurale specifice, sau cele datorate unei cauze necunoscute. ^[20] Capacitatea de a clasifica o cauză a epilepsiei într-un sindrom specific este mai des întâlnită la copii. ref name=Nel2012/> O parte dintre aceste tipuri includ:epilepsia rolandică benignă (2,8 la 100 000), epilepsia absentă a copilului (0,8 la 100 000) şi epilepsia mioclonică juvenilă (0,7 la 100 000).^[35] Convulsiile febrile şi convulsiile neonatale benigne nu sunt forme de epilepsie.^[20]

Mecanism

În mod normal, activitatea electrică a creierului nu este sincronă. ref name=Ham2010/> În cazul convulsiilor epileptice, din cauza unor probleme structurale sau funcţionale la nivelul creierului,^[3] un grup de neuroni se descarcă într-un mod anormal, excesiv ^[15] şi sincronizat.^[16] Acest lucru duce la o undă de depolarizare, cunoscută sub numele de schimbare paroxistică depolarizatoare.^[42]

În mod normal, după ce se descarcă, un neuron excitator devine rezistent la descărcare pentru o anumită perioadă de timp. ^[16] Acest lucru se datorează parţial efectului neuronilor inhibitori, schimburilor electrice de la nivelul neuronului excitator, precum şi efectelor negative ale adenozinei.^[16] În cazul epilepsiei, rezistenţa neuronilor excitaţi de a se descărca în această perioadă scade.^[16] Acest lucru poate apărea din cauza unor schimbări ale canalelor ionice sau dacă neuronii inhibitori nu funcţionează în mod corespunzător.^[16] Astfel, acest lucru duce la apariţia unei anumite zone predispuse la declanşarea unor crize, cunoscută drept "focarul crizei".^[16] Un alt mecanism al epilepsiei ar putea fi amplificarea sensibilităţii receptorilor sau diminuarea răspunsului circuitelor inhibitoare ca urmare a unei leziuni la nivelul creierului.^[16]^[43] Aceste epilepsii secundare apar prin intermediul unor procese cunoscute sub numele de epileptogeneză.^[16]^[43] De asemenea, nefuncţionarea barierei hematoencefalice poate reprezenta un mecanism cauzal, deoarece poate permite substanţelor din sânge să ajungă la creier.^[44]

Crizele focale se declanşează într-una dintre emisferele creierului, în timp ce convulsiile generalizate apar în ambele emisfere.^[20] O parte dintre tipurile de crize pot schimba structura cerebrală, în timp ce altele par să aibă un efect nesemnificativ.^[45] Glioza, pierderile neuronale şi atrofia anumitor regiuni ale creierului sunt corelate cu epilepsia, dar încă nu se ştie clar dacă epilepsia provoacă aceste modificări sau dacă aceste modificări conduc la epilepsie.^[45]

Diagnosticarea

Diagnosticarea epilepsiei se realizează, în general, pe baza descrierii crizei şi a evenimentelor adiacente.^[15] O electroencefalogramă şi imagistica cerebrală sunt, de asemenea, o componentă de bază a tratamentului.^[15] Deşi în majoritatea cazurilor se încearcă identificarea unui sindrom epileptic specific, acest lucru nu este întotdeauna posibil.^[15] monitorizarea video şi EEG se poate dovedi utilă în cazurile dificile.^[46]

Definiţie

În practică, epilepsia este definită ca două sau mai multe crize epileptice, apărute într-un interval mai mare de 24 de ore, fără o cauză clară; de asemenea, criza epileptică poate fi definită ca semnele şi simptomele temporare care rezultă din activitatea electrică anormală a creierului. ^[6] În acelaşi timp, epilepsia poate fi considerată o boală în cadrul căreia persoanele au cel puţin o criză epileptică, existând riscul apariţiei altor episoade.^[6]

Liga Internaţională împotriva Epilepsiei şi Biroul Internaţional pentru Epilepsie Format:Emdashparteneri colaboratori ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii^[47]Format:Emdash, în declaraţia lor comună din 2005, definesc epilepsia drept „o boală a creierului caracterizată de o predispoziţie de durată de a genera crize epileptice şi de consecinţe neurobiolgice, cognitive, psihologice şi sociale. Această definiţie a epilepsiei implică apariţia a cel puţin o criză epileptică”. ^[48]^[49]

Clasificare

Persoanele cu crize ar trebui clasificate în funcţie de tipul de criză, cauza subiacentă, sindrom epileptic şi episoadele apărute în timpul şi în jurul crizelor.^[46] Tipurile de crize sunt clasificate fie în funcţie de localizarea sursei crizei (crize focale), fie de distribuţia acesteia (convulsii generalizate) la nivelul creierului.^[20] Convulsiile generalizate sunt împărţite în funcţie de efectul lor asupra corpului uman, incluzând: tonică-clonică („grand mal”), absenţa („petit mal”), crizele mioclonice, clonice, tonice şi atonice.^[20]^[50] Unele crize, precum spasmele epileptice, sunt de tip necunoscut.^[20]

Crizele focale (cunoscute anterior drept crize convulsive parţiale^[15]) erau împărţite în parţiale simple şi parţiale complexe.^[20] Acest lucru nu mai este recomandat şi se preferă descrierea simptomelor din timpul unei crize convulsive.^[20]

Teste de laborator

În cazul adulţilor, este importantă testarea nivelurilor de electroliţi, glicemia şi nivelul calciului, pentru a le exclude ca posibile cauze. ^[46] O electrocardiogramă poate exclude problemele referitoare la ritmul cardiac.^[46] O puncţie lombară poate fi utilă pentru diagnosticarea unei infecţii a sistemului nervos central, însă nu este necesară de obicei.^[11] În cazul copiilor, pot fi necesare teste suplimentare, cum ar fi analizele biochimice ale urinei şi sângelui, pentru a determina dacă există sau nu boli metabolice.^[46]^[51]

Un nivel înalt al prolactinei în sânge, în primele 20 de minute după o criză, poate confirma o criză epileptică în raport cu convulsiile psihogenice non-epileptice.^[52]^[53] Nivelul prolactinei serice este mai puțţin util în detectarea crizelor convulsive parţiale.^[54] Chiar dacă acesta este normal, o criză epileptică este posibilă^[53] şi prolactina serică nu diferenţiază crizele epileptice de sincopă. ^[55] Nu este recomandat în cadrul diagnosticării standard a epilepsiei.^[46]

EEG

O electroencefalogramă (EEG) poate indica activitatea cerebrală care sugerează un risc crescut de crize. Este recomandată doar pentru cei care este foarte posibil să fi avut o criză epileptică, pe baza simptomelor. În cazul diagnosticării epilepsiei, electroencefalografia poate ajuta în diferenţierea tipului de criză sau sindrom existent. În cazul copiilor, este necesară, în mod normal, doar după o a doua criză. Nu poate fi utilizată pentru a exclude diagnosticul şi poate indica un rezultat fals pozitiv în cazul celor care nu suferă de această afecţiune. În anumite situaţii, poate fi utilă efectuarea EEG-ului în timp ce pacientul doarme sau este privat de somn. ^[46]

Imagistică

Diagnosticarea imagistică cu ajutorul tomografiei computerizate şi a IRM-ului este recomandată după primele convulsii non-febrile, pentru a detecta problemele structurale din creier şi din jurul creierului.^[46] IRM-ul este în general un test imagistic mai bun, cu excepţia cazului în care este suspectată hemoragia, caz în care tomografia computerizată este mai sensibilă şi mai disponibilă. ^[11] Dacă un pacient se prezintă la Urgenţe cu o criză, însă îşi revine rapid, testele imagistice pot fi făcute mai târziu. ^[11] Dacă o persoană a fost diagnosticată anterior cu epilepsie, prin imagistică, de obicei nu este necesară repetarea testului, chiar dacă apar crize ulterioare. ^[46]

Diagnostic diferenţial

Diagnosticarea epilepsiei poate fi dificilă şi diagnosticarea greşită este frecventă (apărând în circa 5-30% din cazuri). ^[15] Un număr de alte afecţiuni pot prezenta semne şi simptome foarte asemănătoare cu cele ale epilepsiei, inclusiv: sincopa, hiperventilaţia, migrena, narcolepsia, atacurile de panică şi convulsiile psihogenice non-epileptice (CPNE).^[56]^[57] Aproximativ una din cinci persoane consultate la clinicile de epilepsie prezintă CPNE^[11] şi din cele care prezintă CPNE, circa 10% au epilepsie.^[58] Separarea celor două, exclusiv pe baza episodului de criză, fără teste suplimentare, este deseori dificilă.^[58]

Copiii pot avea un comportament care poate fi confundat cu uşurinţă cu crizele epileptice, însă nu sunt. Acestea includ: episoade de apnee episodică, urinatul în timpul somnului, pavor nocturn, ticuri şi atacuri de tremor.^[57] Refluxul gastroesofagian poate produce arcuirea spatelui şi flexarea laterală a capului în cazul bebeluşilor, care pot fi confundate cu convulsiile tonico-clonice.^[57]

Prevenţia

Deşi multe cazuri nu pot fi prevenite, eforturile de a reduce rănile la cap, de a oferi o îngrijire adecvată în perioada naşterii şi de a reduce paraziţii din mediul înconjurător, cum ar fi tenia, pot fi utile.^[3] Eforturile dintr-o regiune a Americii Centrale de a scădea incidenţa teniei au dus la o scădere de 50% a cazurilor noi de epilepsie.^[10]

Gestionare

Epilepsia este tratată de obicei cu medicamente administrate zilnic, după apariţia unei a doua crize,^[15]^[46] însă în cazul celor cu un risc mare, tratamentul poate fi început după prima criză.^[46] În unele cazuri, pot fi necesare: o dietă specială, implantarea unui neurostimulator sau neurochirurgia.

Primul ajutor

Aşezarea persoanei care are convulsii tonico-clonice pe o parte, în poziţia de recuperare, împiedică lichidele să ajungă în plămâni.^[59] Nu se recomandă introducerea în gură a degetelor, a unui şablon de ocluzie sau a unui apăsător de limbă, deoarece ar putea induce voma sau muşcarea persoanei care acordă primul ajutor.^[18]^[59] Trebuie luate măsuri pentru a preveni şi alte răni.^[18] Nu sunt necesare, în general, precauţiile pentru coloana vertebrală.^[59]

Dacă o criză durează mai mult de 5 minute sau dacă apar mai mult de două crize într-o oră, fără a reveni la normal între ele, aceasta constituie o urgenţă medicală cunoscută ca status epilepticus.^[46]^[60] Poate necesita ajutor medical pentru a menţine căile respiratorii deschise şi protejate;^[46]pentru acest lucru, poate fi utilă intubarea nazofaringiană.^[59] Acasă, tratamentul recomandat iniţial pentru o criză de lungă durată este midazolamul, introdus în cavitatea bucală.^[61] Poate fi administrat şi diazepam, rectal.^[61] În spital, se preferă lorazepamul, administrat intravenos.^[46] Dacă două doze de benzodiazepină nu sunt eficiente, se recomandă alte medicamente, cum ar fi fenitoina.^[46] Status epilepticus convulsiv, care nu reacţionează la tratamentul iniţial, necesită internarea la secţia de terapie intensivă şi tratament cu medicamente mai puternice, cum ar fi tiopentona sau propofolul.^[46]

Tratament medicamentos

Tratamentul de bază al epilepsiei îl constituie medicamentele anticonvulsivante, posibil pe întreaga durată a vieţii.^[15] Alegerea anticonvulsivantului se face în funcţie de tipul de criză, de sindromul epileptic, de alte medicamente utilizate, de alte probleme de sănătate şi de vârsta şi stilul de viaţă al pacientului.^[61] Iniţial, se recomandă un singur medicament;^[62] dacă acesta nu este eficient, se recomandă administrarea unui alt medicament în monoterapie. ^[46] Se recomandă două tipuri de medicamente în acelaşi timp doar dacă un singur medicament nu funcţionează. ^[46] În circa jumătate din cazuri, este eficient primul agent; un al doilea agent în monoterapie ajută în circa 13% şi un al treilea agent sau doi agenţi în acelaşi timp pot ajuta un procentaj ulterior de 4% din pacienţi.^[63] Circa 30% din pacienţi continuă să aibă crize, în ciuda tratamentului anticonvulsivant. ^[5]

<!—Tipuri de tratament medicamentos --> Sunt disponibile mai multe medicamente. Fenitoina, carbamazepina şi valproatul de sodiu par a avea efecte şi în cazul crizelor focale şi în cazul convulsiilor generalizate.^[64]^[65] Carbamazepina cu eliberare controlată pare să funcţioeze la fel de bine ca cea cu eliberare imediată şi s-ar putea să aibă mai puţine efecte secundare.^[66] În Marea Britanie, carbamazepina sau lamotrigina sunt recomandate ca prim tratament pentru crizele focale, levetiracetamul şi valproatul fiind o soluţie secundară, din cauza costului şi a efectelor secundare. ^[46] Valproatul este recomandat ca prim tratament pentru convulsiile generalizate, lamotrigina fiind tratamentul secundar.^[46] În cazul celor cu absenţă epileptică, se recomandă petinimidul sau valproatul; valproatul este deosebit de eficace în cazul crizelor mioclonice şi al celor tonice sau atonice.^[46] Dacă crizele sunt bine controlate prin intermediul unui anumit tratament, nu este necesară, de obicei, verificarea constantă a nivelurilor de medicament din sânge. ^[46]

<!—În ţările în curs de dezvoltare --> Cel mai ieftin anticonvulsivant este fenobarbitalul la circa $5 USD pe an.^[10] Organizaţia Mondială a Sănătăţii îl recomandă ca prim tratament în ţările în curs de dezvoltare şi este utilizat în mare parte dintre acestea.^[67]^[68] Accesul poate fi însă restricţionat, deoarece unele ţări l-au etichetat ca medicament controlat.^[10]

<!—Efecte secundare --> Un procentaj cuprins între 10 şi 90% din pacienţi au raportat efecte adverse, în funcţie de modul şi locul unde s-au colectat datele. ^[69] Majoritatea efectelor adverse sunt legate de doză şi sunt uşoare. ^[69] Unele exemple includ schimbările de dispoziţie, somnolenţa sau echilibrul instabil.^[69] Unele medicamente prezintă efecte secundare care nu sunt legate de doză, cum ar fi erupţiile cutanate, toxicitatea hepatică sau insuficienţa medulară.^[69] Până la un sfert dintre pacienţi întrerup tratamentul din cauza efectelor adverse.^[69] Unele medicamente sunt asociate cu defecte congenitale când sunt administrate în timpul sarcinii.^[46] Valproatul este destul de problematic, în special în timpul primului trimestru.^[70] În ciuda acestui lucru, tratamentul este deseori continuat odată ce are efect, deoarece riscul epilepsiei netratate este considerat ca fiind mai mare decât riscurile prezentate de medicamente. ^[70]

<!—Reducerea treptată a dozei --> Întreruperea treptată a medicamentelor poate fi rezonabilă în cazul unor persoane care nu prezintă crize timp de doi - patru ani; însă circa o treime din pacienţi au o recurenţă, adesea în timpul primelor şase luni. ^[46]^[71] Întreruperea tratamentului este posibilă în cazul a circa 70% din copii şi 60% din adulţi.^[3]

Intervenţia chirurgicală

Intervenţia chirurgicală pentru epilepsie poate fi o opţiune pentru persoanele la care crizele focale persistă în ciuda altor tratamente.^[72] Printre aceste alte tratamente se numără cel puţin încercarea a două sau trei medicamente.^[73] Obiectivul operaţiei este controlul total al crizelor ^[74] ce se poate obţine la 60-70% din cazuri.^[73] Printre procedurile obişnuite se numără: tăierea hipocampusului printr-o rezecţie anterioară a lobului temporal, îndepărtarea tumorilor şi a porţiunilor din neocortex.^[73] Se încearcă proceduri ca secţionarea corpului calos în efortul de a micşora numărul crizelor şi nu ca soluţie de vindecare a bolii.^[73] După intervenţia chirurgicală tratamentul medicamentos se poate opri treptat în multe cazuri.^[73]

Neurostimularea poate fi o altă opţiune pentru cei care nu îndeplinesc toate condiţiile pentru intervenţia chirurgicală.^[46] Trei tipuri s-au dovedit a fi eficace în cazul celor care nu răspund la medicaţie:stimularea nervului vag, stimulare talamică anterioară, şi stimulare (cerebrală) în buclă închisă.^[75]

Alte tratamente

Un regim alimentar cetogen (bogat în-grăsimi, cu nivel redus de carbohidraţi şi nivel adecvat de-proteine) pare să reducă numărul crizelor cu până la jumătate la circa 30-40% dintre copii.^[76]Circa 10% reuşesc să menţină dieta timp de câţiva ani, 30% au suferit de constipaţie, dar s-au observat şi alte efecte adverse.^[76] Regimurile alimentare mai puţin radicale, ce sunt mai uşor de tolerat, pot avea aceleaşi efecte.^[76] Nu este clar ce face ca acest regim alimentar să funcţioneze.^[77] Exerciţiile fizice au fost propuse ca posibilitate de prevenire a crizelor^[78] existând şi unele date ce susţin această afirmaţie.^[79]

Terapia de evitare constă în reducerea sau eliminarea declanşatorilor. De exemplu, în cazul persoanelor sensibile la lumină, folosirea unui televizor cu un ecran mai mic, evitarea jocurilor video sau ochelarii de soare pot ajuta.^[80] Unii susţin că câinii de prezic crizele de epilepsie, un fel de câini utilitari, pot prezice crizele. Dovezile în favoarea acestui lucru sunt însă slabe.^[81] Biofeedbackul condiţionat de operant bazat pe undele EEG îi poate ajuta pe cei ce nu reacţionează la medicaţie.^[82]Dar metodele psihologice nu ar trebui folosite în locul medicaţiei.^[46]

Medicina alternativă

Medicina alternativă, inclusiv acupunctura,^[83] intervenţiile psihologice,^[84] vitaminele,^[85] şiyoga,^[86] nu sunt considerate dovezi fiabile în favoarea tratamentului epilepsiei. Utilizarea canabis nu este o metodă susţinută prin dovezi.^[87] Melatonina este susţinută insuficient de dovezi.^[88]

Prognoză

Epilepsia nu poate fi tratată, dar medicaţia de una singură poate controla în mod eficient crizele în circa 70% din cazuri.^[5] Dintre cei cu crize generalizate, în peste 80% din cazuri acestea pot fi controlate prin medicaţie iar în cazurile de crize focale acest număr se reduce la doar 50%.^[75] Un indicator al rezultatelor pe termen lung este numărul de crize din primele şase luni.^[15] Printre alţi factori ce sporesc riscul unor rezultate slabe se numără: reacţie slabă la tratamentul iniţial, convulsiile generalizate, cazuri de epilepsie în familie, probleme psihice, şi unde EEG ce reprezintă activitate epileptiformă generalizată.^[89] În ţările în curs de dezvoltare, 75% din bolnavi sunt fie netrataţi, fie trataţi necorespunzător.^[3] În Africa, 90% dintre bolnavi nu primesc tratament.^[3] Acest lucru este parţial legat de lipsa de medicamente sau de preţul prea mare al acestora.^[3]

Mortalitatea

Persoanele cu epilepsie sunt expuse unui risc sporit de mortalitate.^[90] Acesta este de 1,6-4,1 mai mare decât riscul de mortalitate la populaţia generală ^[91] şi este adesea legat de: cauzele ce stau la baza crizelor, status epilepticus, suicid, traumă şi moarte subită în epilepsie (SUDEP).^[90] Moartea din cauza statusului epilepticus intervine în principal din cauza problemei de bază şi nu din cauza dozelor de medicaţie omise.^[90] Riscul sinuciderii este de două până la şase ori mai mare la epileptici.^[92]^[93] Cauza nu este clară.^[92] SUDEP pare să fie parţial legată de frecvenţa convulsiilor tonic-clonice generalizate^[94] şi reprezintă circa 15% din cazurile de moarte la epileptici.^[89] Nu există metode clare de reducere a acestor riscuri.^[94] Cea mai mare rată de mortalitate în cazurile de epilepsie se înregistrează în rândul bătrânilor.^[91] Cei cu epilepsie fără cauze cunoscute prezintă un risc puţin mai mare.^[91] În Regatul Unit al Marii Britanii se estimează că 40-60% din decese pot fi prevenite.^[15] În ţările în curs de dezvoltare, multe decese se datorează netratării epilepsiei, ceea ce duce la căderi sau status epilepticus.^[10]

Epidemiologie

Epilepsia este una dintre cele mai serioase boli neurologice comune^[95] ce afectează circa 65 milioane de persoane pe glob.^[6] Aceasta afectează 1% din populaţie până la vârsta de 20 de ani şi 3% din populaţie până la 75 de ani.^[8] Este caracteristică mai mult la bărbaţi decât la femei, diferenţa dintre sexe fiind mică.^[10]^[35] Majoritatea celor ce suferă de epilepsie (80%) se găsesc în ţările în curs de dezvoltare.^[3]

Numărul persoanelor ce suferă de epilepsie în prezent este cuprins între 5–10 şi 1,000, cu epilepsia activă definită ca cel puţin o criză de epilepsie în ultimii cinci ani.^[35]^[96] În ţările dezvoltate, epilepsia apare în fiecare an la 40–70 din 100,000 de persoane iar în ţările în curs de dezvoltare la 80–140 din 100,000.^[3] Sărăcia constituie un risc şi include atât sărăcia datorată traiului într-o ţară săracă, cât şi sărăcia în comparaţie cu alţi locuitori ai aceleiaşi ţări.^[10] În ţările dezvoltate, epilepsia apare cel mai adesea la copii sau la bătrâni.^[10] În ţările în curs de dezvoltare apariţia este mai frecventă la copiii mai mari şi la adulţii tineri din cauza riscului sporit de traume şi a bolilor infecţioase.^[10] În ţările dezvoltate, între 1970 şi 2003 numărul cazurilor ce apar anual a scăzut la copii şi a crescut în rândul persoanelor în vârstă.^[96] Acest lucru este atribuit parţial ratei mai bune de supravieţuire în urma crizelor la bătrâni.^[35]

Istoric

Cele mai vechi documente medicale arată că epilepsia este o afecţiune ce a existat de la începuturile istoriei medicale documentate.^[97] În Antichitate, se credea că boala era de natură spirituală.^[97] Cele mai vechi menţiuni ce descriu o criză de epilepsie se găsesc într-un text în akkadiană (o limbă vorbită în Mesopotamiaantică) înregistrată prin 2000 înaintea erei noastre.^[1] Persoana descrisă în text a fost diagnosticată ca fiind sub influenţa unui zeu al Lunii şi a fost supusă unui exorcism.^[1]Crizele de epilepsie sunt menţionate în Codul lui Hammurabi (c. 1790 înaintea erei noastre) ca motiv pentru care un sclav poate fi returnat şi banii recuperaţi de la vânzător,^[1] iar papirusul Edwin Smith (circa 1700 înaintea erei noastre) descrie cazuri de convulsii epileptice.^[1]

Cea mai veche documentaţie detaliată a bolii în sine se găseşte în Sakikkū, într-un text medical babilonian cuneiform datând din 1067–1046 înaintea erei noastre.^[97] Acest text descrie semnele şi simptomele, tratamentul şi posibilele rezultate,^[1] şi descrie multe caracteristici ale diferitor tipuri de crize.^[97] Întrucât babilonienii nu posedau cunoştinţe biomedicale despre natura bolii, ei au atribuit crizele posedării de către spirite rele şi au încercat să trateze boala prin metode spirituale.^[97] În jurul anilor 900 înaintea erei noastre, Punarvasu Ātreya a descris epilepsia ca pierdere a conştienţei;^[98] această definiţie a fost transmisă mai departe în textul ayurvedic al Charaka Samhita (circa 400 înaintea erei noastre).^[99]

Grecii antici aveau păreri contradictorii privind această boală. Ei considerau epilepsia ca fiind un fel de posedare spirituală, dar asociau boala cu genialitatea şi divinitatea. Unul dintre numele date acestei boli era boala sacră. Epilepsia apare în mitologia greacă: asociată cu zeiţele Lunii Selene şi Artemis, care îi chinuiau pe cei ce le supărau. Grecii credeau că figuri importante ca Iuliu Cezar şi Hercule sufereau de această boală.^[1] Excepţia remarcabilă faţă de aceste atribuţii divine şi spirituale a fost cea a şcolii lui Hipocrat. În secolul al cincilea înaintea erei noastre, Hipocrat a respins idea conform căreia boala ar fi cauzată de spirite. În tratatul său de referinţă Despre boala sacră, el propunea teoria conform căreia epilepsia la origine nu era o boală divină, ci o problemă medicală ce se poate trata şi care îşi avea originea la nivelul creierului.^[1]^[97] El i-a acuzat pe cei ce atribuiau bolii o cauză sacră de răspândirea ignoranţei prin credinţa în magie superstiţioasă.^[1] Hipocrat propunea ereditatea drept cauză importantă, descria rezultatele grave la suferinzii în vârstă şi menţiona caracteristicile fizice precum şi ruşinea socială asociate.^[1] În loc de a o numi boala sacră, el folosea termenul de marea boală, ce stă la originea termenului modern grand mal, folosit în cazul convulsiilor generalizate.^[1] În ciuda definirii în lucrarea sa a originii fizice a bolii, viziunea sa nu a fost acceptaţă la acel moment.^[97] Spiritele rele au fost în continuare considerate cauza bolii până cel puţin în secolul al XVII-lea.^[97]

În majoritatea culturilor, persoanele cu epilepsie au fost stigmatizate, evitate sau chiar închise; la Salpêtrière, locul de naştere al neurologiei moderne, Jean-Martin Charcot punea persoanele cu epilepsie în aceeaşi categorie cu bolnavii mintal, cei cu sifiliscronic şi criminalii cu responsabilitate diminuată.^[100] În Roma antică, epilepsia era cunoscută ca Morbus Comitialis ('boala sălii de adunare') şi era văzută ca un blestem adus de zei. În nordul Italiei epilepsia era cunoscută ca boala Sfântului Valentin.^[101]

La jumătatea anilor 1800 s-a introdus primul medicament eficient contra crizelor, bromura de potasiu.^[69] Primul tratament modern, fenobarbitalul, a fost creat în 1912, fenitoina fiind introdusă în 1938.^[102]

Societate şi cultură

Stigmatizarea

Stigmatizarea bolnavilor de epilepsie este răspândită în întreaga lume.^[103] Aceasta poate avea efecte economice, sociale şi culturale.^[103] În India şi China epilepsia poate fi folosită ca justificare pentru refuzul căsătoriei.^[3] În anumite regiuni, încă se mai crede că bolnavii de epilepsie sunt blestemaţi.^[10] În Tanzania, precum şi în alte regiuni din Africa, epilepsia este asociată cu posedarea de către spirite rele, vrăjitoria sau otrăvira şi este considerată de mulţi contagioasă,^[100] fără dovezi.^[10] Înainte de 1970 în Marea Britanie existau legi ce interziceau căsătoria persoanelor cu epilepsie.^[3] Stigmatizarea poate determina negarea existenţei crizelor de către bolnavi.^[35]

Economia

Crizele au repercusiune directă asupra costurilor economice, ce ating circa un miliard de dolari în Statele Unite.^[11] În Europa, costurile asociate cu epilepsia au atins circa 15,5 miliarde euro în 2004.^[15] În India costurile estimate ale epilepsiei ajung la 1,7 miliarde USD sau 0,5% din produsul intern brut.^[3] Epilepsia este cauza a circa 1% din vizitele la departamentul de urgenţă (2% în cazul copiilor) în Statele Unite.^[104]

Vehiculele

Bolnavii de epilepsie sunt expuşi unui risc aproape dublu de a fi implicaţi în coliziuni auto şi astfel în multe părţi ale lumii bolnavii nu au voie să conducă sau au voie doar cu îndeplinirea anumitor condiţii.^[13] În unele locuri medicii sunt obligaţi prin lege să raporteze autorităţilor competente dacă o persoană a suferit o criză, în timp ce în altele se cere doar încurajarea persoanei în cauză să raporteze singură cazul.^[13] Ţările în care medicul este obligat să raporteze aceste cazuri includ: Suedia, Austria, Danemarca şi Spania.^[13] Ţările în care se cere ca persoana să raporteze cazurile includ Marea Britanie şi Noua Zeelandă, iar medicul poate raporta în cazul în care crede căpersoana nu a îndeplinit această cerinţă.^[13] În Canada, Statele Unite şi Australia cerinţele de raportare diferă de la o provincie la alta sau de la un stat la altul.^[13] Dacă crizele sunt controlate, majoritatea consideră că permisiunea de a conduce este rezonabilă.^[105] Durata dintre criză şi permisiunea de a urca la volan diferă de la o ţară la alta.^[105] Multe ţări impun între unul şi până la trei ani fără crize.^[105] În Statele Unite perioada de timp fără crize diferă de la stat la stat, fiind cuprinsă între trei luni şi un an.^[105]

Celor cu epilepsie sau crize li se refuză în general autorizaţia de pilot.^[106] În Canada, dacă o persoană a suferit o singură criză, după cinci ani poate primi un permis temporar dacă toate celelalte teste sunt normale.^[107] Celor cu convulsii febrile şi convulsii legate de medicaţie li se poate permite deţinerea permisului.^[107] În Statele Unite, Administraţia Federală a Aviaţiei nu le permite celor cu epilepsie să deţină permis de pilot comercial.^[108] Rar se pot face excepţii în cazul persoanelor care au suferit o convulsie izolată sau convulsii febrile, care nu s-au repetat la maturitate fără medicaţie.^[109] În Marea Britanie, pentru permisul naţional de pilot privat sunt necesare aceleaşi standarde ca şi pentru permisul de conducere auto profesionist.^[110] Este necesară o perioadă de zece ani fără nici o criză şi fără tratament medicamentos.^[111] Cei ce nu întrunesc aceste cerinţe pot obţine un permis restrictiv în cazul în care nu au suferit crize timp de cinci ani.^[110]

Organizaţii de sprijin

Există un număr de organizaţii non-profit care ajută persoanele ce suferă de epilepsie şi familiile acestora. În Marea Britanie, printre acestea se numără Joint Epilepsy Council of the UK and Ireland.^[46] Ziua mondială a epilepsiei a fost instituită în 2008 în scopul de a spori conştientizarea în privinţa epilepsiei şi este celebrată pe 28 martie.^[112] Printre alte eforturi de a spori cunoştinţele se numără campania "Out of the Shadows", un efort comun al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Ligii Internaţionale împotriva Epilepsiei şi a Biroului Internaţional pentru Epilepsie.^[3]

Cercetări

Predicţia crizelor se referă la încercarea de a prognoza crizele de epilepsie pe baza EEG.^[113] Până în 2011, nu s-a dezvoltat un mecanism eficient de predicţie a crizelor.^[113] Kindling, prin care expunerea repetată la evenimente ce pot declanşa crizele declanşează aceste crize mai uşor, a fost folosit pentru a se crea modele animale pentru epilepsie.^[114]

Terapia genică se studiază pentru anumite tipuri de epilepsie.^[115] Medicaţia ce alterează funcţia imunitară, precum imunoglobulina administrată intravenos, este prea puţin dovedită.^[116] Radiochirurgia stereotactică neinvazivă era, în 2012, comparabilă cu intervenţia chirurgicală standard pentru anumite tipuri de epilepsie.^[117]

Alte animale

Epilepsia apare la un număr de animale printre care la câini şi pisici şi este cea mai întâlnită afecţiune a creierului la câini.^[118] În mod obişnuit este tratată cu anticonvulsivante precum fenobarbitalul sau bromura pentru câini şi fenobarbitalul pentru pisici.^[119] În timp ce o convulsie generalizată este relativ uşor de depistat la cai, acest lucru ar fi cu mult mai dificil în cazul convulsiilor negeneralizate, unde EEG poate fi utilă.^[120]

Referinţe

^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k Magiorkinis E, Kalliopi S, Diamantis A (ianuarie 2010). „Hallmarks in the history of epilepsy: epilepsy in antiquity”. Epilepsy & behavior : E&B. 17 (1): 103–108. doi:10.1016/j.yebeh.2009.10.023. PMID 19963440.
^ ^a ^b Chang BS, Lowenstein DH (2003). „Epilepsy”. N. Engl. J. Med. 349 (13): 1257–66. doi:10.1056/NEJMra022308. PMID 14507951.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p ^q ^r ^s „Epilepsy”. Fact Sheets. World Health Organization. octombrie 2012. Accesat în 24 ianuarie 2013.
^ ^a ^b Fisher R, van Emde Boas W, Blume W, Elger C, Genton P, Lee P, Engel J (2005). „Epileptic seizures and epilepsy: definitions proposed by the International League Against Epilepsy (ILAE) and the International Bureau for Epilepsy (IBE)”. Epilepsia. 46 (4): 470–2. doi:10.1111/j.0013-9580.2005.66104.x. PMID 15816939.
^ ^a ^b ^c Eadie, MJ (decembrie 2012). „Shortcomings in the current treatment of epilepsy”. Expert review of neurotherapeutics. 12 (12): 1419–27. doi:10.1586/ern.12.129. PMID 23237349.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Thurman, DJ (septembrie 2011). „Standards for epidemiologic studies and surveillance of epilepsy”. Epilepsia. 52 Suppl 7: 2–26. doi:10.1111/j.1528-1167.2011.03121.x. PMID 21899536.
^ Brodie, MJ (noiembrie 2009). „Epilepsy in later life”. Lancet neurology. 8 (11): 1019–30. doi:10.1016/S1474-4422(09)70240-6. PMID 19800848.
^ ^a ^b Holmes, Thomas R. Browne, Gregory L. (2008). Handbook of epilepsy (ed. 4th). Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins. p. 7. ISBN 978-0-7817-7397-3.
^ Wyllie's treatment of epilepsy : principles and practice (ed. 5th). Philadelphia: Wolters Kluwer/Lippincott Williams & Wilkins. 2010. ISBN 978-1-58255-937-7.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l Newton, CR (29 septembrie 2012). „Epilepsy in poor regions of the world”. Lancet. 380 (9848): 1193–201. doi:10.1016/S0140-6736(12)61381-6. PMID 23021288.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Wilden, JA (15 august 2012). „Evaluation of first nonfebrile seizures”. American family physician. 86 (4): 334–40. PMID 22963022.
^ Berg, AT (2008). „Risk of recurrence after a first unprovoked seizure”. Epilepsia. 49 Suppl 1: 13–8. doi:10.1111/j.1528-1167.2008.01444.x. PMID 18184149.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f L Devlin, A (decembrie 2012). „Epilepsy and driving: current status of research”. Epilepsy research. 102 (3): 135–52. doi:10.1016/j.eplepsyres.2012.08.003. PMID 22981339.
^ ^a ^b Duncan, JS (1 aprilie 2006). „Adult epilepsy” (PDF). Lancet. 367 (9516): 1087–100. doi:10.1016/S0140-6736(06)68477-8. PMID 16581409.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p ^q ^r ^s ^t ^u ^v National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). „Chapter 1: Introduction”. The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre. pp. 21–28.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l Hammer, edited by Stephen J. McPhee, Gary D. (2010). „7”. Pathophysiology of disease : an introduction to clinical medicine (ed. 6th ed.). New York: McGraw-Hill Medical. ISBN 978-0-07-162167-0.
^ Hughes, JR (august 2009). „Absence seizures: a review of recent reports with new concepts”. Epilepsy & behavior : E&B. 15 (4): 404–12. doi:10.1016/j.yebeh.2009.06.007. PMID 19632158.
^ ^a ^b ^c ^d Shearer, Peter. „Seizures and Status Epilepticus: Diagnosis and Management in the Emergency Department”. Emergency Medicine Practice.
^ ^a ^b ^c ^d Bradley, Walter G. (2012). „67”. Bradley's neurology in clinical practice (ed. 6th ed.). Philadelphia, PA: Elsevier/Saunders. ISBN 978-1-4377-0434-1. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). „Chapter 9: Classification of seizures and epilepsy syndromes”. The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre. pp. 119–129.
^ ^a ^b ^c Engel, Jerome (2008). Epilepsy : a comprehensive textbook (ed. 2nd ed.). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 2797. ISBN 978-0-7817-5777-5. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ ^a ^b Steven C. Schachter, ed. (2008). Behavioral aspects of epilepsy : principles and practice (ed. [Online-Ausg.].). New York: Demos. p. 125. ISBN 978-1-933864-04-4.
^ Xue, LY (martie 2006). „Reflex seizures and reflex epilepsy”. American journal of electroneurodiagnostic technology. 46 (1): 39–48. PMID 16605171.
^ Malow, BA (noiembrie 2005). „Sleep and epilepsy”. Neurologic Clinics. 23 (4): 1127–47. doi:10.1016/j.ncl.2005.07.002. PMID 16243619.
^ Tinuper, P (august 2007). „Movement disorders in sleep: guidelines for differentiating epileptic from non-epileptic motor phenomena arising from sleep”. Sleep medicine reviews. 11 (4): 255–67. doi:10.1016/j.smrv.2007.01.001. PMID 17379548.
^ Holmes, Thomas R. (2008). Handbook of epilepsy (ed. 4th ed.). Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins. p. 34. ISBN 978-0-7817-7397-3. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ ^a ^b ^c Panayiotopoulos, CP (2010). A clinical guide to epileptic syndromes and their treatment based on the ILAE classifications and practice parameter guidelines (ed. Rev. 2nd ed.). [London]: Springer. p. 445. ISBN 978-1-84628-644-5. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ James W. Wheless, ed. (2009). Advanced therapy in epilepsy. Shelton, Conn.: People's Medical Pub. House. p. 443. ISBN 978-1-60795-004-2.
^ Larner, Andrew J. (2010). A dictionary of neurological signs (ed. 3rd ed.). New York: Springer. p. 348. ISBN 978-1-4419-7095-4. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ Stefan, Hermann (2012). Epilepsy Part I: Basic Principles and Diagnosis E-Book: Handbook of Clinical Neurology (ed. Volume 107 of Handbook of Clinical Neurology). Newnes. p. 471. ISBN 978-0-444-53505-4.
^ Plioplys S, Dunn DW, Caplan R (2007). „10-year research update review: psychiatric problems in children with epilepsy”. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry. 46 (11): 1389–402. doi:10.1097/chi.0b013e31815597fc. PMID 18049289.
^ Reilly CJ (2011). „Attention Deficit Hyperactivity Disorder (ADHD) in Childhood Epilepsy”. Research in Developmental Disabilities: A Multidisciplinary Journal. 32 (3): 883–93. doi:10.1016/j.ridd.2011.01.019. PMID 21310586.
^ Levisohn PM (2007). „The autism-epilepsy connection”. Epilepsia. 48 (Suppl 9): 33–5. doi:10.1111/j.1528-1167.2007.01399.x. PMID 18047599.
^ Berg, AT (aprilie 2010). „Revised terminology and concepts for organization of seizures and epilepsies: report of the ILAE Commission on Classification and Terminology, 2005–2009”. Epilepsia. 51 (4): 676–85. doi:10.1111/j.1528-1167.2010.02522.x. PMID 20196795.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Neligan, A (2012). „The epidemiology of the epilepsies”. Handbook of clinical neurology. 107: 113–33. doi:10.1016/B978-0-444-52898-8.00006-9. PMID 22938966.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Pandolfo, M. (2011). „Genetics of epilepsy”. Semin Neurol. 31 (5): 506–18. doi:10.1055/s-0031-1299789. PMID 22266888.
^ Dhavendra Kumar, ed. (2008). Genomics and clinical medicine. Oxford: Oxford University Press. p. 279. ISBN 978-0-19-972005-7.
^ Simon, David A. Greenberg, Michael J. Aminoff, Roger P. (2012). „12”. Clinical neurology (ed. 8th ed.). New York: McGraw-Hill Medical. ISBN 978-0-07-175905-2. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p Bhalla, D.; Godet, B.; Druet-Cabanac, M.; Preux, PM. (2011). „Etiologies of epilepsy: a comprehensive review”. Expert Rev Neurother. 11 (6): 861–76. doi:10.1586/ern.11.51. PMID 21651333.
^ Simon D. Shorvon (2011). The Causes of Epilepsy: Common and Uncommon Causes in Adults and Children. Cambridge University Press. p. 467. ISBN 978-1-139-49578-3.
^ Sellner, J (2012 Oct). „Seizures and epilepsy in herpes simplex virus encephalitis: current concepts and future directions of pathogenesis and management”. Journal of neurology. 259 (10): 2019–30. doi:10.1007/s00415-012-6494-6. PMID 22527234. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
^ Somjen, George G. (2004). Ions in the Brain Normal Function, Seizures, and Stroke. New York: Oxford University Press. p. 167. ISBN 978-0-19-803459-9.
^ ^a ^b Goldberg, EM (mai 2013). „Mechanisms of epileptogenesis: a convergence on neural circuit dysfunction”. Nature reviews. Neuroscience. 14 (5): 337–49. doi:10.1038/nrn3482. PMID 23595016.
^ Oby, E (noiembrie 2006). „The blood-brain barrier and epilepsy”. Epilepsia. 47 (11): 1761–74. doi:10.1111/j.1528-1167.2006.00817.x. PMID 17116015.
^ ^a ^b Jerome Engel, Jr., Timothy A. Pedley, ed. (2008). Epilepsy : a comprehensive textbook (ed. 2nd ed.). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 483. ISBN 978-0-7817-5777-5.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p ^q ^r ^s ^t ^u ^v ^w ^x ^y ^z ^aa National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). „Chapter 4: Guidance”. The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre. pp. 57–83.
^ „Global Campaign against Epilepsy: Out of the Shadows”. WHO. Accesat în 6 ianuarie 2014.
^ Robert S. Fisher, Walter van Emde Boas, Warren Blume, Christian Elger, Pierre Genton, Phillip Lee & Jerome Jr Engel (aprilie 2005). „Epileptic seizures and epilepsy: definitions proposed by the International League Against Epilepsy (ILAE) and the International Bureau for Epilepsy (IBE)”. Epilepsia. 46 (4): 470–472. doi:10.1111/j.0013-9580.2005.66104.x. PMID 15816939.
^ Panayiotopoulos, CP (decembrie 2011). „The new ILAE report on terminology and concepts for organization of epileptic seizures: a clinician's critical view and contribution”. Epilepsia. 52 (12): 2155–60. doi:10.1111/j.1528-1167.2011.03288.x. PMID 22004554.
^ Simon D. Shorvon (2004). The treatment of epilepsy (ed. 2nd). Malden, Mass.: Blackwell Pub. ISBN 978-0-632-06046-7.
^ Wallace, ed. by Sheila J. (2004). Epilepsy in children (ed. 2nd ed). London: Arnold. p. 354. ISBN 978-0-340-80814-6.
^ Luef, G (octombrie 2010). „Hormonal alterations following seizures”. Epilepsy & behavior : E&B. 19 (2): 131–3. doi:10.1016/j.yebeh.2010.06.026. PMID 20696621.
^ ^a ^b Ahmad S, Beckett MW (2004). „Value of serum prolactin in the management of syncope”. Emergency medicine journal : EMJ. 21 (2): e3. doi:10.1136/emj.2003.008870. PMC 1726305 . PMID 14988379.
^ Shukla G, Bhatia M, Vivekanandhan S; et al. (2004). „Serum prolactin levels for differentiation of nonepileptic versus true seizures: limited utility”. Epilepsy & behavior : E&B. 5 (4): 517–21. doi:10.1016/j.yebeh.2004.03.004. PMID 15256189.
^ Chen DK, So YT, Fisher RS (2005). „Use of serum prolactin in diagnosing epileptic seizures: report of the Therapeutics and Technology Assessment Subcommittee of the American Academy of Neurology”. Neurology. 65 (5): 668–75. doi:10.1212/01.wnl.0000178391.96957.d0. PMID 16157897.
^ Brodtkorb, E (2013). „Common imitators of epilepsy”. Acta neurologica Scandinavica. Supplementum (196): 5–10. doi:10.1111/ane.12043. PMID 23190285.
^ ^a ^b ^c John A. Marx, ed. (2010). Rosen's emergency medicine : concepts and clinical practice (ed. 7th ed.). Philadelphia: Mosby/Elsevier. p. 2228. ISBN 978-0-323-05472-0. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ ^a ^b Jerome, Engel (2013). Seizures and epilepsy (ed. 2nd ed.). New York: Oxford University Press. p. 462. ISBN 9780195328547. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ ^a ^b ^c ^d Michael, GE.; O'Connor, RE. (2011). „The diagnosis and management of seizures and status epilepticus in the prehospital setting”. Emerg Med Clin North Am. 29 (1): 29–39. doi:10.1016/j.emc.2010.08.003. PMID 21109100.
^ James W. Wheless, James Willmore, Roger A. Brumback (2009). Advanced therapy in epilepsy. Shelton, Conn.: People's Medical Pub. House. p. 144. ISBN 9781607950042.
^ ^a ^b ^c National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). „Chapter 3: Key priorities for implementation”. The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre. pp. 55–56.
^ Elaine Wyllie (2012). Wyllie's Treatment of Epilepsy: Principles and Practice. Lippincott Williams & Wilkins. p. 187. ISBN 978-1-4511-5348-4.
^ Steven R. Flanagan, Herb Zaretsky, Alex Moroz,, ed. (2010). Medical aspects of disability; a handbook for the rehabilitation professional (ed. 4th ed.). New York: Springer. p. 182. ISBN 978-0-8261-2784-6.
^ Nolan, SJ (23 august 2013). „Phenytoin versus valproate monotherapy for partial onset seizures and generalised onset tonic-clonic seizures”. The Cochrane database of systematic reviews. 8: CD001769. doi:10.1002/14651858.CD001769.pub2. PMID 23970302.
^ Tudur Smith, C (2002). „Carbamazepine versus phenytoin monotherapy for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (2): CD001911. doi:10.1002/14651858.CD001911. PMID 12076427.
^ Powell, G (20 ianuarie 2010). „Immediate-release versus controlled-release carbamazepine in the treatment of epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (1): CD007124. doi:10.1002/14651858.CD007124.pub2. PMID 20091617.
^ Ilangaratne, NB (2012 Dec 1). „Phenobarbital: missing in action”. Bulletin of the World Health Organization. 90 (12): 871–871A. doi:10.2471/BLT.12.113183. PMID 23284189. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
^ Moshé, edited by Simon Shorvon, Emilio Perucca, Jerome Engel Jr. ; foreword by Solomon (2009). The treatment of epilepsy (ed. 3rd ed.). Chichester, UK: Wiley-Blackwell. p. 587. ISBN 9781444316674.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Perucca, P (septembrie 2012). „Adverse effects of antiepileptic drugs”. Lancet neurology. 11 (9): 792–802. doi:10.1016/S1474-4422(12)70153-9. PMID 22832500.
^ ^a ^b Kamyar, M.; Varner, M. (2013). „Epilepsy in pregnancy”. Clin Obstet Gynecol. 56 (2): 330–41. doi:10.1097/GRF.0b013e31828f2436. PMID 23563876.
^ Lawrence S. Neinstein, ed. (2008). Adolescent health care : a practical guide (ed. 5th ed.). Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins. p. 335. ISBN 978-0-7817-9256-1. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ Duncan, JS (1 aprilie 2006). „Adult epilepsy”. Lancet. 367 (9516): 1087–100. doi:10.1016/S0140-6736(06)68477-8. PMID 16581409.
^ ^a ^b ^c ^d ^e Duncan, JS (aprilie 2007). „Epilepsy surgery”. Clinical medicine (London, England). 7 (2): 137–42. PMID 17491501.
^ Birbeck GL, Hays RD, Cui X, Vickrey BG. (2002). „Seizure reduction and quality of life improvements in people with epilepsy”. Epilepsia. 43 (5): 535–538. doi:10.1046/j.1528-1157.2002.32201.x. PMID 12027916.
^ ^a ^b Bergey, GK (iunie 2013). „Neurostimulation in the treatment of epilepsy”. Experimental neurology. 244: 87–95. doi:10.1016/j.expneurol.2013.04.004. PMID 23583414.
^ ^a ^b ^c Levy, RG (14 martie 2012). „Ketogenic diet and other dietary treatments for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews. 3: CD001903. doi:10.1002/14651858.CD001903.pub2. PMID 22419282.
^ [editor], Bernard L. Maria (2009). Current management in child neurology (ed. 4th ed.). Hamilton, Ont.: BC Decker. p. 180. ISBN 978-1-60795-000-4.
^ Arida, RM (martie 2009). „Is physical activity beneficial for recovery in temporal lobe epilepsy? Evidences from animal studies”. Neuroscience and biobehavioral reviews. 33 (3): 422–31. doi:10.1016/j.neubiorev.2008.11.002. PMID 19059282.
^ Arida, RM (2008). „Physical activity and epilepsy: proven and predicted benefits”. Sports medicine (Auckland, N.Z.). 38 (7): 607–15. PMID 18557661.
^ Verrotti, A (noiembrie 2005). „Human photosensitivity: from pathophysiology to treatment”. European journal of neurology : the official journal of the European Federation of Neurological Societies. 12 (11): 828–41. doi:10.1111/j.1468-1331.2005.01085.x. PMID 16241971.
^ Doherty, MJ (23 ianuarie 2007). „Wag the dog: skepticism on seizure alert canines”. Neurology. 68 (4): 309. doi:10.1212/01.wnl.0000252369.82956.a3. PMID 17242343.
^ Tan, G (iulie 2009). „Meta-analysis of EEG biofeedback in treating epilepsy”. Clinical EEG and neuroscience : official journal of the EEG and Clinical Neuroscience Society (ENCS). 40 (3): 173–9. PMID 19715180.
^ Cheuk, DK (8 octombrie 2008). „Acupuncture for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (4): CD005062. doi:10.1002/14651858.CD005062.pub3. PMID 18843676.
^ Ramaratnam, S (16 iulie 2008). „Psychological treatments for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (3): CD002029. doi:10.1002/14651858.CD002029.pub3. PMID 18646083.
^ Ranganathan, LN (18 aprilie 2005). „Vitamins for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (2): CD004304. doi:10.1002/14651858.CD004304.pub2. PMID 15846704.
^ Ramaratnam, S (2000). „Yoga for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (3): CD001524. doi:10.1002/14651858.CD001524. PMID 10908505.
^ Gloss, D (13 iunie 2012). „Cannabinoids for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews. 6: CD009270. doi:10.1002/14651858.CD009270.pub2. PMID 22696383.
^ Brigo, F (13 iunie 2012). „Melatonin as add-on treatment for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews. 6: CD006967. doi:10.1002/14651858.CD006967.pub2. PMID 22696363.
^ ^a ^b Kwan, Patrick (2012). Fast facts : epilepsy (ed. 5th ed.). Abingdon, Oxford, UK: Health Press. p. 10. ISBN 1-908541-12-1. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ ^a ^b ^c Hitiris N, Mohanraj R, Norrie J, Brodie MJ (2007). „Mortality in epilepsy”. Epilepsy Behavior. 10 (3): 363–376. doi:10.1016/j.yebeh.2007.01.005. PMID 17337248.
^ ^a ^b ^c Moshé, edited by Simon Shorvon, Emilio Perucca, Jerome Engel Jr. ; foreword by Solomon (2009). The treatment of epilepsy (ed. 3rd ed.). Chichester, UK: Wiley-Blackwell. p. 28. ISBN 978-1-4443-1667-4.
^ ^a ^b Bagary, M (aprilie 2011). „Epilepsy, antiepileptic drugs and suicidality”. Current opinion in neurology. 24 (2): 177–82. doi:10.1097/WCO.0b013e328344533e. PMID 21293270.
^ Mula, M (august 2013). „Suicide risk in people with epilepsy taking antiepileptic drugs”. Bipolar disorders. 15 (5): 622–7. doi:10.1111/bdi.12091. PMID 23755740.
^ ^a ^b Ryvlin, P (mai 2013). „Prevention of sudden unexpected death in epilepsy: a realistic goal?”. Epilepsia. 54 Suppl 2: 23–8. doi:10.1111/epi.12180. PMID 23646967.
^ Hirtz D, Thurman DJ, Gwinn-Hardy K, Mohamed M, Chaudhuri AR, Zalutsky R (30 ianuarie 2007). „How common are the 'common' neurologic disorders?”. Neurology. 68 (5): 326–37. doi:10.1212/01.wnl.0000252807.38124.a3. PMID 17261678.
^ ^a ^b Sander JW (2003). „The epidemiology of epilepsy revisited”. Current Opinion in Neurology. 16 (2): 165–70. doi:10.1097/00019052-200304000-00008. PMID 12644744.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h Saraceno, B; Avanzini, G; Lee, P, ed. (2005). Atlas: Epilepsy Care in the World (PDF). World Health Organization. ISBN 92-4-156303-6. Accesat în 20 decembrie 2013.
^ Mervyn J. Eadie; Peter F. Bladin (2001). A Disease Once Sacred: A History of the Medical Understanding of Epilepsy. John Libbey Eurotext. ISBN 978-0-86196-607-3.
^ „Epilepsy: An historical overview”. World Health Organization. 2001. Accesat în 27 decembrie 2013.
^ ^a ^b Jilek-Aall, L (1999). „Morbus sacer in Africa: some religious aspects of epilepsy in traditional cultures”. Epilepsia. 40 (3): 382–6. doi:10.1111/j.1528-1157.1999.tb00723.x. PMID 10080524.
^ Illes, Judika (11 octombrie 2011). Encyclopedia of Mystics, Saints & Sages. HarperCollins. p. 1238. ISBN 978-0-06-209854-2. Accesat în 26 februarie 2013. Saint Valentine is invoked for healing as well as love. He protects against fainting and is requested to heal epilepsy and other seizure disorders. In northern Italy, epilepsy was once traditionally known as Saint Valentine's Malady.
^ E. Martin Caravati (2004). Medical toxicology (ed. 3. ed.). Philadelphia [u.a.]: Lippincott Williams & Wilkins. p. 789. ISBN 978-0-7817-2845-4. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ ^a ^b de Boer, HM (2010). „Epilepsy stigma: moving from a global problem to global solutions”. Seizure : the journal of the British Epilepsy Association. 19 (10): 630–6. doi:10.1016/j.seizure.2010.10.017. PMID 21075013.
^ Martindale, JL (februarie 2011). „Emergency department seizure epidemiology”. Emergency medicine clinics of North America. 29 (1): 15–27. doi:10.1016/j.emc.2010.08.002. PMID 21109099.
^ ^a ^b ^c ^d Jerome Engel, Jr., Timothy A. Pedley, ed. (2008). Epilepsy : a comprehensive textbook (ed. 2nd ed.). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 2279. ISBN 978-0-7817-5777-5.
^ Bor, Robert (2012). Aviation Mental Health: Psychological Implications for Air Transportation. Ashgate Publishing. p. 148. ISBN 978-1-4094-8491-2.
^ ^a ^b „Seizure Disorders”. Transport Canada. Government of Canada. Accesat în 29 decembrie 2013.
^ Wilner, Andrew N. (2008). Epilepsy 199 answers : a doctor responds to his patients' questions (ed. 3rd ed.). New York: Demos Health. p. 52. ISBN 978-1-934559-96-3. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ „Guide for Aviation Medical Examiners”. Federal Aviation Administration. Accesat în 29 decembrie 2013.
^ ^a ^b „National PPL (NPPL) Medical Requirements”. Civil Aviation Authority. Accesat în 29 decembrie 2013.
^ Drivers Medical Group (2013). „For Medical Practitioners: At a glance Guide to the current Medical Standards of Fitness to Drive” (PDF). p. 8. Accesat în 29 decembrie 2013.
^ Canada. Parliament. Senate (2010). Debates of the Senate: Official Report (Hansard)., Issues 1-23. Queen's Printer. p. 165.
^ ^a ^b Carney, PR.; Myers, S.; Geyer, JD. (2011). „Seizure prediction: methods”. Epilepsy Behav. 22 Suppl 1: S94–101. doi:10.1016/j.yebeh.2011.09.001. PMID 22078526.
^ Jerome Engel, ed. (2008). Epilepsy : a comprehensive textbook (ed. 2nd ed.). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 426. ISBN 9780781757775. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
^ Walker, MC.; Schorge, S.; Kullmann, DM.; Wykes, RC.; Heeroma, JH.; Mantoan, L. (2013). „Gene therapy in status epilepticus”. Epilepsia. 54 Suppl 6: 43–5. doi:10.1111/epi.12275. PMID 24001071.
^ Walker, L (27 iunie 2013). „Immunomodulatory interventions for focal epilepsy syndromes”. The Cochrane database of systematic reviews. 6: CD009945. doi:10.1002/14651858.CD009945.pub2. PMID 23803963.
^ Quigg, M (2012). „Radiosurgery for epilepsy: clinical experience and potential antiepileptic mechanisms”. Epilepsia. 53 (1): 7–15. doi:10.1111/j.1528-1167.2011.03339.x. PMID 22191545.
^ Thomas, WB (ianuarie 2010). „Idiopathic epilepsy in dogs and cats”. Veterinary Clinics of North America, Small Animal Practice. 40 (1): 161–79. doi:10.1016/j.cvsm.2009.09.004. PMID 19942062.
^ Thomas, WB (2010 Jan). „Idiopathic epilepsy in dogs and cats”. The Veterinary clinics of North America. Small animal practice. 40 (1): 161–79. doi:10.1016/j.cvsm.2009.09.004. PMID 19942062. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
^ van der Ree, M (2012). „A review on epilepsy in the horse and the potential of Ambulatory EEG as a diagnostic tool”. The Veterinary quarterly. 32 (3-4): 159–67. doi:10.1080/01652176.2012.744496. PMID 23163553.

Lecturi suplimentare

National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre.
World health organization, Department of mental health and substance abuse, Programme for neurological diseases and neuroscience ; Global campaign against epilepsy ; International league against epilepsy (2005). Atlas, epilepsy care in the world, 2005 (pdf). Geneva: Programme for Neurological Diseases and Neuroscience, Department of Mental Health and Substance Abuse, World Health Organization. ISBN 92-4-156303-6.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Epilepsie

Note

Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Epilepsie
de Das Anfallskind Răspunsuri în legătură cu Epilepsia date de Dr. med. Helmut Volkers, Bremen
de IZE / Deutsche Gesellschaft für Epileptologie
Epilepsiezentrum am Universitätsklinikum Freiburg
de Klinik für Epileptologie de la Universität Bonn
de Kompetenznetz Epilepsie Info în legătură cu Epilepsia
de S2-Leitlinie: Principii de stabilire a epilepsiei la copii, AWMF-Registernummer 022/007 (online: Volltext), actualizat la 01/2008
Bolnavii de epilepsie, sub stigmatul societății, 26 martie 2012, Alexandra Jeles, România liberă
VIAȚĂ DE COȘMAR. 500.000 de români suferă de o boală care-i izolează mai rău decât ciuma, 27 martie 2012, Cristina Lica, Evenimentul zilei
Aproape jumătate de milion de români suferă de epilepsie. Cum pot fi prevenite crizele, 5 aprilie 2013, Mădălina Chițu, Gândul
Știți cum să vă feriți de boli? Azi: epilepsia, 27 mai 2009, Amos News

Acest articol legat de medicină este un ciot. Poți ajuta Wikipedia prin completarea lui!
Vezi Proiectul de Medicină și Portalul de Medicină.

Format:Legătură AC

[magiorkinis_2010-1] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k Magiorkinis E, Kalliopi S, Diamantis A (ianuarie 2010). „Hallmarks in the history of epilepsy: epilepsy in antiquity”. Epilepsy & behavior : E&B. 17 (1): 103–108. doi:10.1016/j.yebeh.2009.10.023. PMID 19963440.

[NEJM2003-2] Chang BS, Lowenstein DH (2003). „Epilepsy”. N. Engl. J. Med. 349 (13): 1257–66. doi:10.1056/NEJMra022308. PMID 14507951.

[WHO2012-3] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p ^q ^r ^s „Epilepsy”. Fact Sheets. World Health Organization. octombrie 2012. Accesat în 24 ianuarie 2013.

[Fisher2005-4] Fisher R, van Emde Boas W, Blume W, Elger C, Genton P, Lee P, Engel J (2005). „Epileptic seizures and epilepsy: definitions proposed by the International League Against Epilepsy (ILAE) and the International Bureau for Epilepsy (IBE)”. Epilepsia. 46 (4): 470–2. doi:10.1111/j.0013-9580.2005.66104.x. PMID 15816939.

[Ead2012-5] Eadie, MJ (decembrie 2012). „Shortcomings in the current treatment of epilepsy”. Expert review of neurotherapeutics. 12 (12): 1419–27. doi:10.1586/ern.12.129. PMID 23237349.

[Thur2011-6] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Thurman, DJ (septembrie 2011). „Standards for epidemiologic studies and surveillance of epilepsy”. Epilepsia. 52 Suppl 7: 2–26. doi:10.1111/j.1528-1167.2011.03121.x. PMID 21899536.

[7] Brodie, MJ (noiembrie 2009). „Epilepsy in later life”. Lancet neurology. 8 (11): 1019–30. doi:10.1016/S1474-4422(09)70240-6. PMID 19800848.

[Holmes2008-8] Holmes, Thomas R. Browne, Gregory L. (2008). Handbook of epilepsy (ed. 4th). Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins. p. 7. ISBN 978-0-7817-7397-3.

[9] Wyllie's treatment of epilepsy : principles and practice (ed. 5th). Philadelphia: Wolters Kluwer/Lippincott Williams & Wilkins. 2010. ISBN 978-1-58255-937-7.

[Poor2012-10] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l Newton, CR (29 septembrie 2012). „Epilepsy in poor regions of the world”. Lancet. 380 (9848): 1193–201. doi:10.1016/S0140-6736(12)61381-6. PMID 23021288.

[AFP2012-11] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Wilden, JA (15 august 2012). „Evaluation of first nonfebrile seizures”. American family physician. 86 (4): 334–40. PMID 22963022.

[Berg2008-12] Berg, AT (2008). „Risk of recurrence after a first unprovoked seizure”. Epilepsia. 49 Suppl 1: 13–8. doi:10.1111/j.1528-1167.2008.01444.x. PMID 18184149.

[Drive2012-13] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f L Devlin, A (decembrie 2012). „Epilepsy and driving: current status of research”. Epilepsy research. 102 (3): 135–52. doi:10.1016/j.eplepsyres.2012.08.003. PMID 22981339.

[Adult2006-14] Duncan, JS (1 aprilie 2006). „Adult epilepsy” (PDF). Lancet. 367 (9516): 1087–100. doi:10.1016/S0140-6736(06)68477-8. PMID 16581409.

[NChp1-15] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p ^q ^r ^s ^t ^u ^v National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). „Chapter 1: Introduction”. The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre. pp. 21–28.

[Ham2010-16] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l Hammer, edited by Stephen J. McPhee, Gary D. (2010). „7”. Pathophysiology of disease : an introduction to clinical medicine (ed. 6th ed.). New York: McGraw-Hill Medical. ISBN 978-0-07-162167-0.

[17] Hughes, JR (august 2009). „Absence seizures: a review of recent reports with new concepts”. Epilepsy & behavior : E&B. 15 (4): 404–12. doi:10.1016/j.yebeh.2009.06.007. PMID 19632158.

[EB06-18] Shearer, Peter. „Seizures and Status Epilepticus: Diagnosis and Management in the Emergency Department”. Emergency Medicine Practice.

[Brad2012-19] Bradley, Walter G. (2012). „67”. Bradley's neurology in clinical practice (ed. 6th ed.). Philadelphia, PA: Elsevier/Saunders. ISBN 978-1-4377-0434-1. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[NChp9-20] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). „Chapter 9: Classification of seizures and epilepsy syndromes”. The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre. pp. 119–129.

[Engel2008pg2797-21] Engel, Jerome (2008). Epilepsy : a comprehensive textbook (ed. 2nd ed.). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 2797. ISBN 978-0-7817-5777-5. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[Reflex2008-22] Steven C. Schachter, ed. (2008). Behavioral aspects of epilepsy : principles and practice (ed. [Online-Ausg.].). New York: Demos. p. 125. ISBN 978-1-933864-04-4.

[23] Xue, LY (martie 2006). „Reflex seizures and reflex epilepsy”. American journal of electroneurodiagnostic technology. 46 (1): 39–48. PMID 16605171.

[24] Malow, BA (noiembrie 2005). „Sleep and epilepsy”. Neurologic Clinics. 23 (4): 1127–47. doi:10.1016/j.ncl.2005.07.002. PMID 16243619.

[25] Tinuper, P (august 2007). „Movement disorders in sleep: guidelines for differentiating epileptic from non-epileptic motor phenomena arising from sleep”. Sleep medicine reviews. 11 (4): 255–67. doi:10.1016/j.smrv.2007.01.001. PMID 17379548.

[26] Holmes, Thomas R. (2008). Handbook of epilepsy (ed. 4th ed.). Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins. p. 34. ISBN 978-0-7817-7397-3. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[Post2010-27] Panayiotopoulos, CP (2010). A clinical guide to epileptic syndromes and their treatment based on the ILAE classifications and practice parameter guidelines (ed. Rev. 2nd ed.). [London]: Springer. p. 445. ISBN 978-1-84628-644-5. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[28] James W. Wheless, ed. (2009). Advanced therapy in epilepsy. Shelton, Conn.: People's Medical Pub. House. p. 443. ISBN 978-1-60795-004-2.

[Larner2010-29] Larner, Andrew J. (2010). A dictionary of neurological signs (ed. 3rd ed.). New York: Springer. p. 348. ISBN 978-1-4419-7095-4. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[30] Stefan, Hermann (2012). Epilepsy Part I: Basic Principles and Diagnosis E-Book: Handbook of Clinical Neurology (ed. Volume 107 of Handbook of Clinical Neurology). Newnes. p. 471. ISBN 978-0-444-53505-4.

[31] Plioplys S, Dunn DW, Caplan R (2007). „10-year research update review: psychiatric problems in children with epilepsy”. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry. 46 (11): 1389–402. doi:10.1097/chi.0b013e31815597fc. PMID 18049289.

[32] Reilly CJ (2011). „Attention Deficit Hyperactivity Disorder (ADHD) in Childhood Epilepsy”. Research in Developmental Disabilities: A Multidisciplinary Journal. 32 (3): 883–93. doi:10.1016/j.ridd.2011.01.019. PMID 21310586.

[33] Levisohn PM (2007). „The autism-epilepsy connection”. Epilepsia. 48 (Suppl 9): 33–5. doi:10.1111/j.1528-1167.2007.01399.x. PMID 18047599.

[34] Berg, AT (aprilie 2010). „Revised terminology and concepts for organization of seizures and epilepsies: report of the ILAE Commission on Classification and Terminology, 2005–2009”. Epilepsia. 51 (4): 676–85. doi:10.1111/j.1528-1167.2010.02522.x. PMID 20196795.

[Nel2012-35] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Neligan, A (2012). „The epidemiology of the epilepsies”. Handbook of clinical neurology. 107: 113–33. doi:10.1016/B978-0-444-52898-8.00006-9. PMID 22938966.

[Pand2011-36] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Pandolfo, M. (2011). „Genetics of epilepsy”. Semin Neurol. 31 (5): 506–18. doi:10.1055/s-0031-1299789. PMID 22266888.

[37] Dhavendra Kumar, ed. (2008). Genomics and clinical medicine. Oxford: Oxford University Press. p. 279. ISBN 978-0-19-972005-7.

[Neuro2012-38] Simon, David A. Greenberg, Michael J. Aminoff, Roger P. (2012). „12”. Clinical neurology (ed. 8th ed.). New York: McGraw-Hill Medical. ISBN 978-0-07-175905-2. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[Bh2011-39] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p Bhalla, D.; Godet, B.; Druet-Cabanac, M.; Preux, PM. (2011). „Etiologies of epilepsy: a comprehensive review”. Expert Rev Neurother. 11 (6): 861–76. doi:10.1586/ern.11.51. PMID 21651333.

[40] Simon D. Shorvon (2011). The Causes of Epilepsy: Common and Uncommon Causes in Adults and Children. Cambridge University Press. p. 467. ISBN 978-1-139-49578-3.

[41] Sellner, J (2012 Oct). „Seizures and epilepsy in herpes simplex virus encephalitis: current concepts and future directions of pathogenesis and management”. Journal of neurology. 259 (10): 2019–30. doi:10.1007/s00415-012-6494-6. PMID 22527234. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

[42] Somjen, George G. (2004). Ions in the Brain Normal Function, Seizures, and Stroke. New York: Oxford University Press. p. 167. ISBN 978-0-19-803459-9.

[Gol2013-43] Goldberg, EM (mai 2013). „Mechanisms of epileptogenesis: a convergence on neural circuit dysfunction”. Nature reviews. Neuroscience. 14 (5): 337–49. doi:10.1038/nrn3482. PMID 23595016.

[44] Oby, E (noiembrie 2006). „The blood-brain barrier and epilepsy”. Epilepsia. 47 (11): 1761–74. doi:10.1111/j.1528-1167.2006.00817.x. PMID 17116015.

[Epi2008p483-45] Jerome Engel, Jr., Timothy A. Pedley, ed. (2008). Epilepsy : a comprehensive textbook (ed. 2nd ed.). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 483. ISBN 978-0-7817-5777-5.

[NChp4-46] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p ^q ^r ^s ^t ^u ^v ^w ^x ^y ^z ^aa National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). „Chapter 4: Guidance”. The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre. pp. 57–83.

[47] „Global Campaign against Epilepsy: Out of the Shadows”. WHO. Accesat în 6 ianuarie 2014.

[48] Robert S. Fisher, Walter van Emde Boas, Warren Blume, Christian Elger, Pierre Genton, Phillip Lee & Jerome Jr Engel (aprilie 2005). „Epileptic seizures and epilepsy: definitions proposed by the International League Against Epilepsy (ILAE) and the International Bureau for Epilepsy (IBE)”. Epilepsia. 46 (4): 470–472. doi:10.1111/j.0013-9580.2005.66104.x. PMID 15816939.

[Pana2011-49] Panayiotopoulos, CP (decembrie 2011). „The new ILAE report on terminology and concepts for organization of epileptic seizures: a clinician's critical view and contribution”. Epilepsia. 52 (12): 2155–60. doi:10.1111/j.1528-1167.2011.03288.x. PMID 22004554.

[50] Simon D. Shorvon (2004). The treatment of epilepsy (ed. 2nd). Malden, Mass.: Blackwell Pub. ISBN 978-0-632-06046-7.

[51] Wallace, ed. by Sheila J. (2004). Epilepsy in children (ed. 2nd ed). London: Arnold. p. 354. ISBN 978-0-340-80814-6.

[52] Luef, G (octombrie 2010). „Hormonal alterations following seizures”. Epilepsy & behavior : E&B. 19 (2): 131–3. doi:10.1016/j.yebeh.2010.06.026. PMID 20696621.

[Ahmad2004-53] Ahmad S, Beckett MW (2004). „Value of serum prolactin in the management of syncope”. Emergency medicine journal : EMJ. 21 (2): e3. doi:10.1136/emj.2003.008870. PMC 1726305 . PMID 14988379.

[pmid15256189-54] Shukla G, Bhatia M, Vivekanandhan S; et al. (2004). „Serum prolactin levels for differentiation of nonepileptic versus true seizures: limited utility”. Epilepsy & behavior : E&B. 5 (4): 517–21. doi:10.1016/j.yebeh.2004.03.004. PMID 15256189.

[Chen2005-55] Chen DK, So YT, Fisher RS (2005). „Use of serum prolactin in diagnosing epileptic seizures: report of the Therapeutics and Technology Assessment Subcommittee of the American Academy of Neurology”. Neurology. 65 (5): 668–75. doi:10.1212/01.wnl.0000178391.96957.d0. PMID 16157897.

[56] Brodtkorb, E (2013). „Common imitators of epilepsy”. Acta neurologica Scandinavica. Supplementum (196): 5–10. doi:10.1111/ane.12043. PMID 23190285.

[Rosen2010-57] John A. Marx, ed. (2010). Rosen's emergency medicine : concepts and clinical practice (ed. 7th ed.). Philadelphia: Mosby/Elsevier. p. 2228. ISBN 978-0-323-05472-0. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[Jer2013-58] Jerome, Engel (2013). Seizures and epilepsy (ed. 2nd ed.). New York: Oxford University Press. p. 462. ISBN 9780195328547. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[Mic2011-59] Michael, GE.; O'Connor, RE. (2011). „The diagnosis and management of seizures and status epilepticus in the prehospital setting”. Emerg Med Clin North Am. 29 (1): 29–39. doi:10.1016/j.emc.2010.08.003. PMID 21109100.

[60] James W. Wheless, James Willmore, Roger A. Brumback (2009). Advanced therapy in epilepsy. Shelton, Conn.: People's Medical Pub. House. p. 144. ISBN 9781607950042.

[NChp3-61] National Institute for Health and Clinical Excellence (ianuarie 2012). „Chapter 3: Key priorities for implementation”. The Epilepsies: The diagnosis and management of the epilepsies in adults and children in primary and secondary care (PDF). National Clinical Guideline Centre. pp. 55–56.

[62] Elaine Wyllie (2012). Wyllie's Treatment of Epilepsy: Principles and Practice. Lippincott Williams & Wilkins. p. 187. ISBN 978-1-4511-5348-4.

[63] Steven R. Flanagan, Herb Zaretsky, Alex Moroz,, ed. (2010). Medical aspects of disability; a handbook for the rehabilitation professional (ed. 4th ed.). New York: Springer. p. 182. ISBN 978-0-8261-2784-6.

[64] Nolan, SJ (23 august 2013). „Phenytoin versus valproate monotherapy for partial onset seizures and generalised onset tonic-clonic seizures”. The Cochrane database of systematic reviews. 8: CD001769. doi:10.1002/14651858.CD001769.pub2. PMID 23970302.

[65] Tudur Smith, C (2002). „Carbamazepine versus phenytoin monotherapy for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (2): CD001911. doi:10.1002/14651858.CD001911. PMID 12076427.

[66] Powell, G (20 ianuarie 2010). „Immediate-release versus controlled-release carbamazepine in the treatment of epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (1): CD007124. doi:10.1002/14651858.CD007124.pub2. PMID 20091617.

[67] Ilangaratne, NB (2012 Dec 1). „Phenobarbital: missing in action”. Bulletin of the World Health Organization. 90 (12): 871–871A. doi:10.2471/BLT.12.113183. PMID 23284189. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

[68] Moshé, edited by Simon Shorvon, Emilio Perucca, Jerome Engel Jr. ; foreword by Solomon (2009). The treatment of epilepsy (ed. 3rd ed.). Chichester, UK: Wiley-Blackwell. p. 587. ISBN 9781444316674.

[Per2012-69] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Perucca, P (septembrie 2012). „Adverse effects of antiepileptic drugs”. Lancet neurology. 11 (9): 792–802. doi:10.1016/S1474-4422(12)70153-9. PMID 22832500.

[Kam2013-70] Kamyar, M.; Varner, M. (2013). „Epilepsy in pregnancy”. Clin Obstet Gynecol. 56 (2): 330–41. doi:10.1097/GRF.0b013e31828f2436. PMID 23563876.

[71] Lawrence S. Neinstein, ed. (2008). Adolescent health care : a practical guide (ed. 5th ed.). Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins. p. 335. ISBN 978-0-7817-9256-1. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[72] Duncan, JS (1 aprilie 2006). „Adult epilepsy”. Lancet. 367 (9516): 1087–100. doi:10.1016/S0140-6736(06)68477-8. PMID 16581409.

[Duncan2007-73] Duncan, JS (aprilie 2007). „Epilepsy surgery”. Clinical medicine (London, England). 7 (2): 137–42. PMID 17491501.

[Birbeck2002-74] Birbeck GL, Hays RD, Cui X, Vickrey BG. (2002). „Seizure reduction and quality of life improvements in people with epilepsy”. Epilepsia. 43 (5): 535–538. doi:10.1046/j.1528-1157.2002.32201.x. PMID 12027916.

[Bergey2013-75] Bergey, GK (iunie 2013). „Neurostimulation in the treatment of epilepsy”. Experimental neurology. 244: 87–95. doi:10.1016/j.expneurol.2013.04.004. PMID 23583414.

[Levy2012-76] Levy, RG (14 martie 2012). „Ketogenic diet and other dietary treatments for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews. 3: CD001903. doi:10.1002/14651858.CD001903.pub2. PMID 22419282.

[77] [editor], Bernard L. Maria (2009). Current management in child neurology (ed. 4th ed.). Hamilton, Ont.: BC Decker. p. 180. ISBN 978-1-60795-000-4.

[78] Arida, RM (martie 2009). „Is physical activity beneficial for recovery in temporal lobe epilepsy? Evidences from animal studies”. Neuroscience and biobehavioral reviews. 33 (3): 422–31. doi:10.1016/j.neubiorev.2008.11.002. PMID 19059282.

[79] Arida, RM (2008). „Physical activity and epilepsy: proven and predicted benefits”. Sports medicine (Auckland, N.Z.). 38 (7): 607–15. PMID 18557661.

[80] Verrotti, A (noiembrie 2005). „Human photosensitivity: from pathophysiology to treatment”. European journal of neurology : the official journal of the European Federation of Neurological Societies. 12 (11): 828–41. doi:10.1111/j.1468-1331.2005.01085.x. PMID 16241971.

[Doh2007-81] Doherty, MJ (23 ianuarie 2007). „Wag the dog: skepticism on seizure alert canines”. Neurology. 68 (4): 309. doi:10.1212/01.wnl.0000252369.82956.a3. PMID 17242343.

[82] Tan, G (iulie 2009). „Meta-analysis of EEG biofeedback in treating epilepsy”. Clinical EEG and neuroscience : official journal of the EEG and Clinical Neuroscience Society (ENCS). 40 (3): 173–9. PMID 19715180.

[83] Cheuk, DK (8 octombrie 2008). „Acupuncture for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (4): CD005062. doi:10.1002/14651858.CD005062.pub3. PMID 18843676.

[84] Ramaratnam, S (16 iulie 2008). „Psychological treatments for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (3): CD002029. doi:10.1002/14651858.CD002029.pub3. PMID 18646083.

[85] Ranganathan, LN (18 aprilie 2005). „Vitamins for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (2): CD004304. doi:10.1002/14651858.CD004304.pub2. PMID 15846704.

[86] Ramaratnam, S (2000). „Yoga for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews (3): CD001524. doi:10.1002/14651858.CD001524. PMID 10908505.

[87] Gloss, D (13 iunie 2012). „Cannabinoids for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews. 6: CD009270. doi:10.1002/14651858.CD009270.pub2. PMID 22696383.

[88] Brigo, F (13 iunie 2012). „Melatonin as add-on treatment for epilepsy”. The Cochrane database of systematic reviews. 6: CD006967. doi:10.1002/14651858.CD006967.pub2. PMID 22696363.

[Fast2012-89] Kwan, Patrick (2012). Fast facts : epilepsy (ed. 5th ed.). Abingdon, Oxford, UK: Health Press. p. 10. ISBN 1-908541-12-1. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[Hit2007-90] Hitiris N, Mohanraj R, Norrie J, Brodie MJ (2007). „Mortality in epilepsy”. Epilepsy Behavior. 10 (3): 363–376. doi:10.1016/j.yebeh.2007.01.005. PMID 17337248.

[Mosh2009-91] Moshé, edited by Simon Shorvon, Emilio Perucca, Jerome Engel Jr. ; foreword by Solomon (2009). The treatment of epilepsy (ed. 3rd ed.). Chichester, UK: Wiley-Blackwell. p. 28. ISBN 978-1-4443-1667-4.

[Bagary2011-92] Bagary, M (aprilie 2011). „Epilepsy, antiepileptic drugs and suicidality”. Current opinion in neurology. 24 (2): 177–82. doi:10.1097/WCO.0b013e328344533e. PMID 21293270.

[Mula2013-93] Mula, M (august 2013). „Suicide risk in people with epilepsy taking antiepileptic drugs”. Bipolar disorders. 15 (5): 622–7. doi:10.1111/bdi.12091. PMID 23755740.

[Ry2013-94] Ryvlin, P (mai 2013). „Prevention of sudden unexpected death in epilepsy: a realistic goal?”. Epilepsia. 54 Suppl 2: 23–8. doi:10.1111/epi.12180. PMID 23646967.

[95] Hirtz D, Thurman DJ, Gwinn-Hardy K, Mohamed M, Chaudhuri AR, Zalutsky R (30 ianuarie 2007). „How common are the 'common' neurologic disorders?”. Neurology. 68 (5): 326–37. doi:10.1212/01.wnl.0000252807.38124.a3. PMID 17261678.

[Sander2003-96] Sander JW (2003). „The epidemiology of epilepsy revisited”. Current Opinion in Neurology. 16 (2): 165–70. doi:10.1097/00019052-200304000-00008. PMID 12644744.

[WHO_Atlas2005-97] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h Saraceno, B; Avanzini, G; Lee, P, ed. (2005). Atlas: Epilepsy Care in the World (PDF). World Health Organization. ISBN 92-4-156303-6. Accesat în 20 decembrie 2013.

[eadie_2001-98] Mervyn J. Eadie; Peter F. Bladin (2001). A Disease Once Sacred: A History of the Medical Understanding of Epilepsy. John Libbey Eurotext. ISBN 978-0-86196-607-3.

[99] „Epilepsy: An historical overview”. World Health Organization. 2001. Accesat în 27 decembrie 2013.

[Jil1999-100] Jilek-Aall, L (1999). „Morbus sacer in Africa: some religious aspects of epilepsy in traditional cultures”. Epilepsia. 40 (3): 382–6. doi:10.1111/j.1528-1157.1999.tb00723.x. PMID 10080524.

[Illes2011-101] Illes, Judika (11 octombrie 2011). Encyclopedia of Mystics, Saints & Sages. HarperCollins. p. 1238. ISBN 978-0-06-209854-2. Accesat în 26 februarie 2013. Saint Valentine is invoked for healing as well as love. He protects against fainting and is requested to heal epilepsy and other seizure disorders. In northern Italy, epilepsy was once traditionally known as Saint Valentine's Malady.

[102] E. Martin Caravati (2004). Medical toxicology (ed. 3. ed.). Philadelphia [u.a.]: Lippincott Williams & Wilkins. p. 789. ISBN 978-0-7817-2845-4. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[Boer2010-103] Boer, HM (2010). „Epilepsy stigma: moving from a global problem to global solutions”. Seizure : the journal of the British Epilepsy Association. 19 (10): 630–6. doi:10.1016/j.seizure.2010.10.017. PMID 21075013.

[Mart2011-104] Martindale, JL (februarie 2011). „Emergency department seizure epidemiology”. Emergency medicine clinics of North America. 29 (1): 15–27. doi:10.1016/j.emc.2010.08.002. PMID 21109099.

[Epi2279-105] Jerome Engel, Jr., Timothy A. Pedley, ed. (2008). Epilepsy : a comprehensive textbook (ed. 2nd ed.). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 2279. ISBN 978-0-7817-5777-5.

[106] Bor, Robert (2012). Aviation Mental Health: Psychological Implications for Air Transportation. Ashgate Publishing. p. 148. ISBN 978-1-4094-8491-2.

[Ca2013-107] „Seizure Disorders”. Transport Canada. Government of Canada. Accesat în 29 decembrie 2013.

[108] Wilner, Andrew N. (2008). Epilepsy 199 answers : a doctor responds to his patients' questions (ed. 3rd ed.). New York: Demos Health. p. 52. ISBN 978-1-934559-96-3. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[109] „Guide for Aviation Medical Examiners”. Federal Aviation Administration. Accesat în 29 decembrie 2013.

[Caa2013-110] „National PPL (NPPL) Medical Requirements”. Civil Aviation Authority. Accesat în 29 decembrie 2013.

[111] Drivers Medical Group (2013). „For Medical Practitioners: At a glance Guide to the current Medical Standards of Fitness to Drive” (PDF). p. 8. Accesat în 29 decembrie 2013.

[112] Canada. Parliament. Senate (2010). Debates of the Senate: Official Report (Hansard)., Issues 1-23. Queen's Printer. p. 165.

[Car2011-113] Carney, PR.; Myers, S.; Geyer, JD. (2011). „Seizure prediction: methods”. Epilepsy Behav. 22 Suppl 1: S94–101. doi:10.1016/j.yebeh.2011.09.001. PMID 22078526.

[114] Jerome Engel, ed. (2008). Epilepsy : a comprehensive textbook (ed. 2nd ed.). Philadelphia: Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins. p. 426. ISBN 9780781757775. Mentenanță CS1: Text în plus (link)

[115] Walker, MC.; Schorge, S.; Kullmann, DM.; Wykes, RC.; Heeroma, JH.; Mantoan, L. (2013). „Gene therapy in status epilepticus”. Epilepsia. 54 Suppl 6: 43–5. doi:10.1111/epi.12275. PMID 24001071.

[116] Walker, L (27 iunie 2013). „Immunomodulatory interventions for focal epilepsy syndromes”. The Cochrane database of systematic reviews. 6: CD009945. doi:10.1002/14651858.CD009945.pub2. PMID 23803963.

[117] Quigg, M (2012). „Radiosurgery for epilepsy: clinical experience and potential antiepileptic mechanisms”. Epilepsia. 53 (1): 7–15. doi:10.1111/j.1528-1167.2011.03339.x. PMID 22191545.

[Vet10-118] Thomas, WB (ianuarie 2010). „Idiopathic epilepsy in dogs and cats”. Veterinary Clinics of North America, Small Animal Practice. 40 (1): 161–79. doi:10.1016/j.cvsm.2009.09.004. PMID 19942062.

[119] Thomas, WB (2010 Jan). „Idiopathic epilepsy in dogs and cats”. The Veterinary clinics of North America. Small animal practice. 40 (1): 161–79. doi:10.1016/j.cvsm.2009.09.004. PMID 19942062. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

[120] van der Ree, M (2012). „A review on epilepsy in the horse and the potential of Ambulatory EEG as a diagnostic tool”. The Veterinary quarterly. 32 (3-4): 159–67. doi:10.1080/01652176.2012.744496. PMID 23163553.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[40]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

[52]

[53]

[54]

[55]

[56]

[57]

[58]

[59]

[60]

[61]

[62]

[63]

[64]

[65]

[66]

[67]

[68]

[69]

[70]

[71]

[72]

[73]

[74]

[75]

[76]

[77]

[78]

[79]

[80]

[81]

[82]

[83]

[84]

[85]

[86]

[87]

[88]

[89]

[90]

[91]

[92]

[93]

[94]

[95]

[96]

[97]

[98]

[99]

[100]